Laurențiu Ciornei, președinte-fondator al asociației Alianță Pentru Pădure, povestește pentru prietenii Silvanews despre pădurile din țările Asiei de Est pe care le-a vizitat la finanul acestei veri. Astăzi, un prim-episod, dedicat Japoniei.
Japonia este una dintre țările unde pădurea acoperă cea mai suprafață: 253.203 km² din totalul de 377.944 km², reprezentând 67%. Vegetația se încadrează în subregiunea floristică chino-japoneză, iar caracteristic pentru această zonă sunt pădurile temperate umede și cele umede subtropicale. Regiunile temperate sunt reprezentate prin păduri de conifere, de foioase, amestec, iar cele subtropicale prin magnolii, bambuși, liane. Deloc întâmplător, se spune că cea mai la modă ecoterapie – scăldatul în pădure (inedit exercițiu de fitness sau practică mindfulness) – a apărut tot în Japonia în anii ´80 ca un exercițiu fiziologic și psihologic numit shinrin-yoku (. Scopul este dublu: acela de a oferi un eco-antidot pentru epuizarea tech-boom-ului și de a inspira locuitorii să reia legătura cu narura și, astfel, să conștientizeze importanța pădurii.
Tokyo, deși este cunoscut mai ales pentru peisajul său urban, are și câteva păduri frumoase. Cea mai faimoasă este, probabil, Pădurea Meiji (70 de hectare), care este de fapt un important sanctuar șintoist, înconjurat de arbori, specia apreciată în mod deosebit fiind arborele de camfor (Camphora officinarum). De asemenea, în există și Pădurea Institutei, care este o pădure de cercetare a Universității din Tokyo. În Tokyo, administrarea și conservarea pădurilor este responsabilitatea autorității Tokyo Metropolitan Government Forestry Agency. Această agenție se ocupă de gestionarea și protejarea pădurilor din regiunea Tokyo, asigurând conservarea biodiversității și promovarea utilizării durabile a resurselor forestiere. Aici, toți arborii sunt inventariați, etichetați și feriți de necazuri printr-o permanentă îngrijire.
Revenind la Meiji, trebuie să menționez că acesta este o pădure sacră – chinju no mori – expresie venerată a tradițiilor culturale și a conceptelor despre natură ale Japoniei. Este opera celebrului naturalist nipon Seiroku Honda (1866-1952), renumit în arhipelag pentru practicile sale inovative de împădurire. Honda și echipa sa au planificat maturizarea primei păduri „eterne” a Japoniei în patru etape a câte 50 de ani fiecare. Deocamdată, au trecut doar primele două etape: timp de peste 100 de ani, arborii din pădurea Meiji Jingu au fost lăsați să crească și să se reproducă fără intervenția omului. Condiție: ”nimic nu este scos dintr-o pădure sacră; nu se aduce nimic. Dacă un copac cade, i se permite să se întoarcă pe pământ și să putrezească acolo unde este; frunzele care cad pe poteci sunt adunate și returnate în podeaua pădurii”. Miki Fukutoku, managerul de relații publice al Meiji Shrine, explică: „Această pădure creată de om a fost proiectată să dureze pentru totdeauna, așa că păstrăm o evidență strictă pentru a vedea dacă evoluează conform planului. Pădurea este la jumătatea protocolului Honda, iar experții spun că va rămâne această condiție pentru ceva timp, deoarece copacii de camfor pot trăi între 300 și 400 de ani. Totuși, noi nu vom trăi atât de mult, așadar vom transmite planurile generației următoare”. Pe lângă arborii de campof, în Meiji se înalță semeți pini (Sylvetris, Hindi, Nigra), stejari, fagi.
O altă pădure celebră în Japonia este Aokigahara sau Lunca arborilor albaștri care se întinde pe o suprafață de 3.000 de hectare la poalele Muntelui Fuji-san (3.776 m), în partea din nord-vest. Aokigahara este o destinație foarte populară, deoarece are o reputație istorică ca o casă pentru yūrei: fantome ale morților în mitologia japoneză. Părți din celebra pădure sunt foarte dense, iar roca de lavă poroasă absoarbe aproape total sunetul, contribuind astfel la un sentiment de singurătate, oarecum înspăimântător.Prin anii 60, pădurea Aokigahara a devenit asociată cu sinuciderea, „Suicide Forest ”. Din acest motiv, semnele de la debutul unor trasee spre vârful muntelui îi îndeamnă pe vizitatorii care au gânduri suicidare să se gândească la familiile lor și să contacteze o asociație de prevenire a sinuciderii.
Specia dominantă de arbori între 1.000 și 1.800 de metri altitudine este Tsuga diversifolia și de la 1.800 la 2.200 de metri este Shirabe (Abies veitchii). Omniprezent este și chiparosul japonez (Chamaecyparis obtusa), însoțit neaparat de cedrul japonez (Cryptomeria japonica), pinul japonez sau roșu coreean (Pinus densiflora) sau Tsuga sieboldii. Mulți arțari contribuie din plin la corul biodiversității: arțarul cu frunze de tei (Acer distylum), arțarul cu frunze mici (Acer micranthum), arțarul fluture (Aceri sieboltsula). Remarcabil este și stejarul mongol (Quercus mongolica), a cărui varietate crispula este bine ameliorată și în Tokyo.
Va urma.
