Șarpele de casă (Natrix natrix)
Şarpele de casă este cel mai răspândit şarpe european şi, implicit, în România. Cunoscut drept şarpele casei sau şarpele cu flori la urechi (datorită celor două pete albe din dreptul capului), este un abil vânător inclusiv acvatic, hrânindu-se preponderent cu şoareci, broaşte şi alte animale mici. Nu este veninos si nici agresiv, mai mult, este specialist în a « face pe mortul », odată încolţit (fenomenul se numeste tanatoză). În România poate fi văzut aproape oriunde, de pe malul mării până la munte, ajungând şi la altitudini de peste 1.000 de metri. Talia sa variaza, de la 20 de centimetri (puii) până la un metru, excepţional mai mult. Pupila este rotundă și abdomenul tărcat (alb cu negru), în acest fel fiind uşor de deosebit de şerpii de apă care au burta galben cu negru. În postura defensivă îşi poate lăţi capul, astfel că de multe ori este confundat cu viperele, mai ales că varietatea de culori e mare (de la măsliniu, cafeniu, tentă albastruie sau negru lucios).
Șarpele de apă (Natrix tessellata)
Şarpele de apă, excelent înotator (Natrix în latină asta şi înseamnă, înotator), se hrănește cu pești, broaşte şi alte animale mici, acvatice, pe care le vânează prin imersie, putând sta destul de mult sub apă. Nu poate înghiți hrana în apă, de aceea este uşor de văzut pe malul bălţilor. Habitatul sau este mult mai legat de apă decât al sarpelui de casă, cu care este înrudit.
Nu este o specie veninoasă şi nici agresivă. Şi acest sarpe face tanatoza (pretinde că e mort). O alta armă defensivă este eliberarea unei secreţii cu miros extrem de neplăcut. Talia sa oscilează, de la 20 de centimetri (puii) până la un metru, excepţional mai mult.
Şarpele de apă poate fi văzut în zonele unede din aproape toată ţara, dar cu predilecţie în lunca şi Delta Dunării, precum şi de-a lungul afluenţilor săi principali. Poate prezenta desen dorsal, oarecum asemănător cu viperele, motiv pentru care şi el adesea este confundat cu acestea.
Șarpele de alun (Coronella austriaca)
Şarpele de alun este o specie neveninoasă, putând fi întâlnită în majoritatea zonelor ţării, preferând pădurile. Este un şarpe specializat în consumul altor reptile, chiar şerpi, atacând şi mâncând inclusiv vipere. Veninul acestora este inutil, șerpii de alun fiind imuni la veninul tuturor speciilor de vipere cu care împart aceleaşi habitate. Şerpii de alun sunt şi ei de talie medie, exemplarele adulte rareori depăşind un metru. Ochii sunt roşii, cu pupila rotundă, botul şarpelui este rotunjit. Abdomenul este roşiatic la juvenili şi argintiu sau negru la adulţi. Culoarea este variabilă, cu romburi sau dungi, care însă pot lipsi la unele exemplare. Un mecanism de apărare este dunga caracteristică pe ochi pentru a ascunde acest organ vital de atacul prădătorilor, în special al păsărilor şi, adesea, are un V desenat pe cap, motiv pentru care este confundat cu viperele.
Șarpele lui Esculap (Zamenis longissimus)
Şarpele lui Esculap (numit şi şarpele păsăresc) este o specie arboricolă, de talie mare, specializat în vânarea păsărilor, consumând şi oule acestora, dar şi şoparle şi mamifere mici (rozatoare, lilieci etc). Coada este alungită şi subţire, făcându-l uşor de distins de alte specii de şerpi de culoare închisă, cu care poate fi confundat.
Poate fi întâlnit în tot arcul carpatic, dar şi în alte zone împădurite din vestul sau sudul ţării, inclusiv în Dobrogea. Este o specie neveninoasă. Şi el face tanatoza (pretinde că e mort) pentru a scăpa de prădători.
Şarpele lui Esculap este un excelent căţărător, putând fi găsit ocazional şi în arbori şi arbuşti, în căutare de pradă.
Poate ajunge la 2 metri, excepţional mai mult, fiind destul de dependent de habitatul său preferat, zonele împădurite.
Puii au un desen caracteristic, alb cu negru, fiind şi ei uşor de confundat cu viperele. Majoritatea puilor de şerpi neveninoşi au acest mimetism funcţional, semănând cu puii de viperă în primii ani de viaţă.
Șarpele de stepă (Dolicophis caspius)
Denumit şi şarpe de sadina, de dudău sau şarpe rău, acesta este un şarpe de talie mare, putând depăşind doi metri. Șarpele de stepă poate fi întâlnit în sudul României, din Dobrogea până în Banat și ocazional şi mai sus în Câmpia de Vest.
În București a fost semnalat acum câțiva ani într-o curte din cartierul Berceni, specia fiind în expansiune spre vestul țării și spre nordul Câmpiei Române.
Acest șarpe este un luptător redutabil, putând înghiți popândăi adulți, una din prăzile sale preferate. În cazul în care este încolțit, adoptă o postură defensivă destul de temperamentală, nesfiindu-se să muște în repetate rânduri și să mimeze atacuri fulgerătoare.
Este o specie neveninoasă, care fuge cu mare viteză când este descoperit în vegetație, de unde preferă să vâneze prin ambuscadă.
Ochii sunt rotunzi, culoarea pe spate măslinie, fără desen, coada subţire şi lungă. Puii au mai mult alb pe cap, iar desenul de pe spate imită desenul viperelor cu corn, cu care împart habitatul.
Balaurul (Elaphe sauromates)
Acest şarpe enigmatic este prezent în Dobrogea și, mai rar, în alte zone stepice din estul ţării. Este un şarpe de talie mare, atingând doi metri şi chiar mai mult. Are o dungă închisă la culoare care îi maschează ochiul pentru a evita atacul prădătorilor într-un organ vital, aidoma şarpelui de alun. Culoarea este deschisă pe abdomen (gălbui), iar spatele cu tentă albastruie, cenuşie sau măslinie, cu desen tipic.
Este o specie neveninoasă şi neagresivă. Poate fi întâlnit şi în zona localităţilor, fiind mare amator de păsări, ouă de păsări, reptile şi rozătoare. Trăieşte în zone de stepă, deschise, dar poate fi întâlnit şi în zona malurilor de lut/loess, unde vânează păsări care cuibăresc în faleze, fiind un excelent căţărător.
Juvenilii sunt tărcaţi, pentru a mima desenul viperelor cu corn, cu care împart habitatul. Aceştia nu seamănă aproape deloc cu adulţii, cu excepţia dungii de pe ochi, caracteristică speciei.
Vipera comună (Vipera berus)
Numită şi vipera cu cruce, vipera de munte sau vipera neagră, este o specie des întâlnită în arcul carpatic, dar şi în alte zone joase din nordul ţării sau Ardeal. Nu este prezentă în Dobrogea.
Vipera comună este extrem de rezistentă la frig, în comparaţie cu alţi şerpi. Uneori, poate fi văzută sorindu-se şi la finalul sezonului rece, chiar pe zăpadă. Doar șarpele de casă este mai răspândit decât vipera comună, iar muşcătura sa poate fi periculoasă pentru om, de aceea în cazul în care sunteţi muşcati, mergeţi de urgenţă la primul spital, chiar dacă simptomele nu sunt prezente de la început. Corpul este scurt şi gros, iar coada este mai scurtă proporțional cu corpul faţă de şerpii neveninosi. Vipera comună are, în mod obişnuit, 40-80 centimetri. Desenul este extrem de variabil, forma tipică, cu romburi pe spate, fiind prezentă, dar nu obligatorie. Ochiul este, de regulă, roşu sau portocaliu, iar pupila este eliptica (verticală, ca la pisici). Viperele pot fi complet negre (ambele spubspecii de la noi din ţară prezentând exemplare melanistice), de aceea sunt uşor de confundat cu alte specii neveninoase (şarpele lui Esculap sau şarpele de casă). Pupila eliptică şi forma corpului sunt însă determinante în stabilirea exemplarului văzut ca fiind cu potenţial periculos sau nu.
Vipera cu corn (Vipera ammodytes)
Cea mai temută specie de șarpe de la noi, din cauza veninului puternic, injectat în cantitate mai mare decât la celelalte specii de viperă.
Din fericire, este uşor de recunoscut după protuberanţa cornoasă de pe cap, caracteristică. Vipera cu corn este de talie mare în comparaţie cu celelalte două specii, ajungând excepţional şi la 1 metru.
Culoarea şi desenul dorsal variază, dar multe exemplare au romburi caracteristice, paleta de culori variind de la galben cu maroniu închis la roşcat, gri cu alb etc. Exemplarele melanice (cu pigmenţi închişi la culoare/negri) sunt mult mai rare la această specie de vipere.
Vipera cu corn poate fi întâlnită în Dobrogea şi sud-vestul ţării (Banat/Oltenia), dar populaţii izolate pot fi întâlnite şi în Haţeg, Hunedoara, Cozia etc.
Vipera de stepă (Vipera ursinii)
Vipera de stepă este o specie rară, având un areal fragmentat şi populaţii mult reduse numeric. Poate fi întâlnită în Ardeal (judeţele Alba, Cluj), nordul Moldovei şi în Delta Dunării. Veninul ei este mai puţin toxic decât al celorlalte două specii prezentate mai sus, dar este o specie cu potenţial periculos. De aceea, muşcăturile trebuie tratate cu seriozitate deoarece confuzia cu specia V. berus (vipera comună, prezentată mai sus) este ușor de făcut.
Sper deosebire de celelalte specii, aceasta nu stă în stâncării, preferând pajiştile seculare, cu vegetaţie perenă. În Delta Dunării este întâlnită în zone nisipoase, cu vegetatie rară. Vipera de stepă este greu de văzut, datorită vieții ascunse şi populației totale de mici dimensiuni.
Vipera de stepă este de talie mică, având in mod obişnuit 40-60 cm. Pupila este eliptică (dispunere verticală), corpul scurt şi gros, coada se termină brusc, iar desenul de pe spate, cu romburi, caracteristic.
Boa de nisip (Eryx jaculus)
Un alt șarpe misterios, greu de văzut, până nu demult considerat chiar dispărut din fauna României. Totuşi, recent au fost descoperite populaţii noi, astfel că ne putem bucura că avem şi în ţara noastră singura specie de boa de pe continentul european.
Acest șarpe constrictor trăiește o viață ascunsă, preferând falezele din sudul ţării, în Câmpia Română şi Dobrogea, unde se hrăneşte cu nevertebrate din sol şi animale de mici dimensiuni. Pupila este elipticaă, aidoma viperelor, ochii sunt mascaţi de o dungă de camuflare, iar gura este poziţionată ventral, aducând aminte de rechini. Coada este scurtă şi groasă şi se termină brusc, semănând izbitor cu capul, pentru a induce prădătorii în eroare.
Este o specie de talie mică (deşi denumirea poate induce în eroare: nu este de talia şerpilor boa cunoscuţi), exemplarele adulte rareori depăşind 80 de centimetri, în mod normal – 50-70 cm. Este o specie neveninoasă şi neagresivă. Puii sunt mai subțiri, iar adulţii câştigă în grosime odată cu anii, creșterea în lungime nefiind semnificativă.
În păduri nu găsești Vipera ursinii, Eryx jaculus, Elaphe sauromates…
Tare asta, sarpele de stepa vazut in Berceni. Acum 2 zile, tot in Berceni, in curte la mine am filmat aceeasi specie.
Veninul viperei cu corn, nu este mai puternic. Mai puternic adica mai „veninos” este cel al viperei comune. Doar ca vipera cu corn, injecteaza o cantitate mai mare de venin.