Arbore indigen, de mărimea I, cu tulpina dreaptă, elagată în masiv.
Înrădăcinarea este puternică, pivotant-trasantă, cu ramificaţii laterale lungi, adânc înfipte în sol.
Scoarţa este brun-violacee, netedă, lucioasă, exfoliabilă în fâşii circulare; la bătrâneţe apare un ritidom negricios gros, la baza tulpinii.
Coroana este piramidal-ovoidă, cu ramuri lungi. Lujeri viguroşi, zvelţi, uşor muchiaţi, glabri, cenuşii sau roşcaţi, lucitori, acoperiţi de o pieliţă exfoliabilă. Muguri alterni, brun-cenuşii, solzoşi.
Frunze de 8-15 cm, eliptic-obovate, acuminate, dublu serate, glabre, la baza limbului pe peţiol cu 1-2 glande roşcate.
Flori albe, 2-4 cm, câte 3-6 grupate în fascicule umbelate, înfloresc în prilie-mai înainte sau odată cu înfrunzirea.
Fructul este o drupă globuloasă, 1 cm, roşie-negricioasă.
Creşterile cireşului sunt active (ex. 40-60 cm în primul an).
Longevitate este de 100 ani.
Cireşul păsăresc apare de la Oceanul Atlantic până în Siberia, în Asia Mică şi chiar în Africa de Nord. În România, este diseminat în pădurile de foioase, de la câmpie şi până în zona montană, pe versanţii însoriţi urcând până la 1000 m.
Cireşul este destul de pretenţios faţă de condiţiile staţionale: preferă soluri fertile, bogate în calcar, suficient de umede cu drenaj bun, un sezon de vegetaţie lung, evitând excesul de umiditate şi sărăturile.
Are temperament de lumină.
