CARACTERE MORFOLOGICE
Specie indigenă, de mărime arbustivă, formând tufe compacte cu tulpini culcate şi ascendente.
Înrădăcinarea este trasantă, puternic întinsă lateral; unele ramuri marcotează natural.
Scoarţa este brun-cenuşie şi formează un ritidom subţire neexfoliabil.
Lujerii sunt groşi, elastici, la început verzui apoi cenuşii-negricioşi, iar mugurii sunt bruni, răşinoşi.
Acele stau câte două în teacă, de 3-7 cm şi sunt îngrămădite şi încovoiate ca o seceră spre vârful lujerului; durează 5-6 ani.
Flori unisexuat monoice, cele mascule sunt în amenţi galbeni grupaţi în buchete şi se păstrează uscate până în toamnă, iar cele femele sunt conuleţe roşii-violacei.
Conuri solitare sau câte 2-4 în verticile, stau perpendicular pe lujer, sunt sesile, ovoid-globuloase, 2-5 cm, simetrice, brune; solzii au apofiza lat rombică puţin proeminentă, cu carena evidentă, cu umbelicul plasat central ce are un inel negru de jur-împrejur.
Seminţele sunt mici galbene sau brune, aripate, la 1 kg intrând circa 50.000 seminţe.
Maturaţia este bienală, iar conurile se desfac în primăvara celui de-al treilea an. Puterea germinativă este de 50-60% şi se păstrează 2-4 ani.
Maturitatea este timpurie, la 6-10 ani jneapănul începe să fructifice, iar periodicitatea fructificaţiei este anuală şi abundentă. Creşterea este foarte înceată, formându-se un lemn dens, bogat în răşină, cu duramen închis colorat. Longevitatea este de până la 300 ani.
AREAL. CERINŢE ECOLOGICE
Arealul general al jneapănului este european montan şi subalpin.
La noi, jneapănul apare de la 1400 m şi până la 2000 m în Carpaţii Nordici, coborând la 1300 m în muntele Arieşoaia (Vrancea). În Carpaţii Meridionali apare la altitudini cuprinse între 1600 şi 2300 m.Formează tufărişuri dese în Munţii Rodnei, Călimani, Giumalău, Ceahlău, Retezat etc. Apare frecvent în rariştile subalpine de molid, zâmbru, larice, scoruş, pe alocuri asociat şi cu Alnus viridis, Salix silesiaca, Juniperus communis ssp. nana.
Jneapănul este o specie adaptată la cele mai aspre condiţii climatice, caracteristice etajului subalpin: soluri feriiluviale, cu humus brut, extrem oligotrofe şi acide.
Zăpada din microdepresiuni îi asigură umiditatea necesară. Are un temperament de lumină, dar preferă lumina difuză sau indirectă, evitând pantele însorite. Staţiunile propice sunt versanţii nordici şi nord-estici cu umiditate suficientă şi lumină difuză.
Jneapănul este o specie variabilă, divizată în câteva unităţi considerate ca varietăţi sau chiar specii distincte:
– Pinus montana ssp. mughus – arbust din Alpii estici, Carpaţi, Rodopi, care actualmente a devenit Pinus mugo;
– P. m. ssp. uncinata (P.m. var. rostrata) – talie arborescentă, apare în Pirinei şi Alpi, acum tratată ca specie individuală, Pinus uncinata;
– P. m. ssp. pumilio – arbust din Alpii Centrali, Tatra, acum Pinus mugo var. pumilio.
Ca importanţă, jnepenişurile sunt principala vegetaţie lemnoasă în zonele de înaltă altitudine, având un rol tampon între limita superioară a pădurilor şi golul alpin: rol de protecţie şi de fixare a coastelor erodate, scheletice, grohotişurilor, precum şi rol de reglare a regimului hidrologic.
