CARACTERE MORFOLOGICE
Arbore indigen, de talie mare, ce poate atinge 30-35 m înălţime şi 1.5m diametru.
Înrădăcinarea este destul de profundă, cu numeroase rădăcini laterale.
Tulpina este groasă, cilindrică, puternic ramificată.
Scoarţa albă cenuşie, mult timp netedă; la bătrâneţe formează la bază un ritidom negricios, pietros, cu crăpături aproximativ rombice.
Lemnul este moale, uşor, cu duramen alb-gălbui, cu utilizări industriale; scoarţa conţine tanin şi salicină în cantităţi mari.
Coroană cu ramificaţii viguroase, neregulate şi frunziş bogat, la bătrâneţe largă, rărită.
Lujerii rotunzi, brun-verzui sau cenuşii, pâslos-tomentoşi, albi; prezintă şi brachiblaste.
Muguri alterni, ovo-conici, 3-4 mm, 3-5 solzi bruni, tomentoşi.
Frunze lung peţiolate, cu peţiolul rotund sau turtit numai în partea superioară, diferite ca formă:
− cele de pe lujeri lungi şi cele de pe lăstari sunt mari, 6-12 cm, ovate, cu 3-5 lobi palmaţi, lat cuneate sau cordate la bază, pe faţă verzi închis lucitoare, pe dos şi pe peţiol alb-tomentoase,
− cele de pe lujerii scurţi mai mici, ovate, sinuat-dinţate, pe dos cenuşii-tomentoase.
Flori dioice, grupate în amenţi ce apar în martie-aprilie, cei femeli scurţi, 5 cm, iar cei masculi 6-7 cm; scvame crenelate, rar şi lung ciliate.
Fructe – capsule ce se coc prin mai, iar seminţele sunt mici, egretate.
Lăstăreşte slab, drajonează puternic, se butăşeşte uşor.
Longevitate până la 400 ani, partea interioară a tulpinii putrezeşte la un timp, devenind scorburoasă.
AREAL. CERINŢE ECOLOGICE
Plopul alb este răspândit în centrul şi sudul Europei, de la Marea Mediterană la 55° latitudine nordică, trece şi în Africa de Nord, iar spre est ajunge în Asia Centrală şi Siberia.
În România, apare în regiunea de câmpie şi dealuri joase, obişnuit în luncile râurilor; în lunca şi Delta Dunării formează arborete pure sau amestecuri împreună cu plopul negru, sălcii şi aninul negru (zăvoaie).
Altitudinal specia urcă până la 800 m.
Plopul alb are o amplitudine ecologică largă, însă este mai puţin adaptabil faţă de celelalte specii de plop. Este exigent faţă de căldura estivală (mai sudic şi mai de câmpie) şi relativ exigent faţă de sol: preferă soluri profunde, afânate, cu textură uşoară, umede până la ude, trofice, neutre-alcaline (soluri aluvionare).
Rezistă la inundaţii, dar nu suportă apa stagnantă.
Se dezvoltă pe solurile alcaline, salinizate, cu rezultate mai slabe decât sălcioara şi cătina roşie.
Variabilitate: P. a. var. pyramidalis (coroana columnară), P. a. var. nivea (frunze pe dos alb cretaceu-tomentoase).
