CARACTERE MORFOLOGICE
Arbore indigen, de talie mijlocie, în staţiuni favorabile putând atinge 30 m înălţime, şi 1.5 m diametru.
Înrădăcinarea este superficială, cu rădăcini laterale numeroase, lungi şi subţiri ce ajung la 20 m de tulpină. Tulpina este dreaptă, cilindrică, bine elagată în masiv.
Scoarţa cenuşiu-verzuie-albicioasă, mult timp netedă; la bătrâneţe formează un ritidom negricios, adânc brăzdat.
Lemn moale, alb-cenuşiu, moale, elastic, mai omogen şi mai fin decât la plopul alb.
Coroana este rotundă, rară, luminoasă, cu vârful ramurilor cu tendinţă ascendentă.
Lujerii sunt glabri, lucitori, brun-roşcaţi, cu lenticele lunguieţe.
Muguri alterni, ovo-conici, 6-7 mm, cu vârf puternic ascuţit, brunroşcaţi, lucitori, alipiţi de lujer, 3-4 solzi.
Frunzele au peţiol lung până la 8 cm, puternic turtit lateral, ceea ce face ca frunzele să tremure la cea mai mică adiere de vânt; sunt de două feluri:
− cele de pe lujeri lungi 3-8 cm, subrotunde până la ovate, la vârf rotunjite sau ascuţite, la bază trunchiate sau cordate, pe margini sinuat-crenate, în tinereţe mătăsos-păroase, apoi glabre;
− cele de pe lăstari şi cele de pe exemplarele tinere mult mai mari, 10-15 cm, ovat-triunghiulare, pe dos pubescente.
Flori dioice, grupate în amenţi mai mari decât la plopul alb, 10-15 cm, des şi lung păroşi, cenuşii; scvamele palmat-laciniate, cu cili lungi şi deşi. Înfloreşte anual, martie-aprilie, înaintea înfrunzirii.
Fructe – capsule ce se coc prin mai, iar seminţele sunt mici, egretate.
Drajonează puternic, lăstăreşte slab şi se butăşeşte prin butaşi de rădăcină.
Ca longevitate, plopul tremurător trece puţin peste 100 ani.
AREAL. CERINŢE ECOLOGICE
Plopul tremurător are un areal larg, în Europa şi Asia, trecând dincolo de 70° latitudine nordică, iar spre sud ajunge în nord-vestul Africii.
În România, apare frecvent în zona montană, în molidişuri la 1600 m altitudine, dar coboară la dealuri şi câmpie.
Este o specie nepretenţioasă faţă de condiţiile staţionale, rezistând la iernile lungi şi geroase, la amplitudini termice mari şi are un temperament de lumină, fiind astfel o specie rustică: SPECIE PIONIERĂ.
Este puţin pretenţios faţă de sol, creşte bine pe soluri de pantă, cu regim normal de umiditate, la munte şi la deal. Are o vitalitate sporită pe soluri bogate, fertile, cum sunt cele de pe rocile vulcanice. Creşte bine şi pe soluri acide, sărăturoase sau alcaline, dar evită solurile uscate, cu substrat gresos.
În staţiuni cu apă stagnantă creşte slab, iar în turbării plopul tremurător lipseşte.
Ecotipuri:
− cel din nordul arealului şi la altitudini mari (tulpini drepte, coroană zveltă),
− cel din sudul şi centrul Europei (trunchiuri sinuoase, coroana răsfrântă).
