CARACTERE MORFOLOGICE
Arbore indigen de mărimea a II-a, ce poate atinge 20-25 m înălţime şi 2 m diametru.
Înrădăcinarea este trasantă, mult întinsă lateral. Tulpina este obişnuit strâmbă. Scoarţa la început netedă, cenuşiu-verzuie, ce conţine circa 6% substanţe tanante, cu ritidom timpuriu, cenuşiu-brun, gros.
Lemnul este moale, uşor, cu duramen brun-roşcat murdar, ce are utilizări industriale.
Coroana este rară, neregulat ramificată, iar dacă a fost tăiată în scaun (de la o anumită înălţime) se dezvoltă o coroană globuloasă, regulată.
Lujerii sunt zvelţi, flexibili, verzi-gălbui sau bruni, mătăsos păroşi, cel puţin în tinereţe.
Muguri alterni, alungit ovoizi, alipiţi, galben-roşcaţi.
Frunze lanceolate, 4-10 cm, prelung acuminate sau acute, cuneate, mărunt serate, la început mătăsos păroase pe ambele feţe, apoi numai pe dos; scurt peţiolate, stipelele cad devreme.
Flori dioice, cu scvame albe păroase, cele mascule grupate în amenţi galbeni, 2-6 cm, cu câte două stamine, la bază cu două glande nectarifere, iar cele femele în amenţi verzui, 4 cm, cu ovar glabru, scurt pedicelat, la bază cu o glandă nectariferă; înfloreşte odată cu înfrunzirea (martieaprilie).
Fructele sunt capsule ce se coc prin mai-iunie, seminţele sunt mici, egretate, încolţesc în 3-4 zile. Maturitate este timpurie, periodicitatea anuală, cu fructificaţii abundente, iar puterea germinativă este mare, dar pentru scurt timp.
Lăstăreşte puternic, drajonează slab, se butăşeşte uşor.
Longevitate 80-100 ani, dar partea interioară a tulpinii putrezeşte la un timp, devenind scorburoasă.
AREAL. CERINŢE ECOLOGICE
Salcia albă are un areal vast, Europa (fără ţinuturile nordice extreme), ajungând în Caucaz, Asia Mică, China, Himalaia, Algeria.
În România, în zona de câmpie formează arborete pure (sălcete), în prima fază numite “renişuri” sau amestecuri cu plopii (zăvoaie), atât în Lunca Dunării, cât şi pe principalii afluenţi. Urcă în lungul văilor la deal, iar ca exemplare izolate ajunge în regiunea montană inferioară.
Salcia albă este nepretenţioasă faţă de climă, dezvoltându-se luxuriant pe soluri aluvionare, fertile, bine aprovizionate cu apă.
Un aspect important, din punct de vedere ecologic, este faptul că specia suportă inundaţiile de lungă durată.
Se dezvoltă bine pe soluri argiloase, puternic pseudogleizate sau gleice, pe cele aluvionare, pe pietrişuri nisipoase, cu umiditate suficientă sau cu nivelul apei freatice la suprafaţă.
Temperamentul sălciei albe este tipic de lumină.
VARIABILITATE
- S. a. var. vitelina, cu lujeri gălbui-roşcaţi, subţiri, elastici (răchitării),
- S. a. var. splendens, cu frunze argintii, păroase pe ambele feţe, creşte în regiunea colinară şi montană inferioară,
- Clone utilizate: R103, R201, R202 etc.
