CARACTERE MORFOLOGICE
Arbore indigen, de mărimea a II-a (15-20 m), putând realiza un diametru de până la 3 m, în mod obişnuit generat prin concreşterea mai multor tulpini; deseori însă rămâne în stare arbustivă.
Înrădăcinarea este pivotant-trasantă.
Tulpina numai la unii arbori este dreaptă putându-se urmări până la vârf, canelată; lăstarii pleacă de la bază mai mulţi, sub formă de tufă.
Ritidomul este timpuriu, subţire, cenuşiu-roşcat, exfoliabil în plăci; conţine un alcaloid numit taxină, toxic pentru animale.
Lemn omogen, cu duramen brun-roşcat, cu inele anuale înguste, fine.
Coroana la arborii izolaţi este larg piramidală, cu ramuri dispuse neregulat până aproape de sol, cu frunziş des; exemplarele bătrâne şi cele de sub masiv au coroana rară, întreruptă.
Lujerii sunt verzi deschis-gălbui, iar mugurii ovoizi, cu solzi verzui, aglomeraţi spre vârful lujerilor.
Frunze acicular-lăţite, persistente, pieloase, 3 cm, acuminate, ascuţite dar neînţepătoare, la bază îngustate şi decurente pe lujer, inserate spiralat şi dispuse pectinat, pe faţă verzi întunecat, pe dos verzi deschis fără dungi albicioase, fără canale rezinifere; conţin taxină.
Flori unisexuat dioice, cele mascule se dezvoltă din mugurii ce se formează din toamna precedentă, cele femele cu trei perechi de solzi, aşezate solitar pe un lujer scurt.
Seminţele sunt de tip galbulus, 1 cm, ovoide, cu tegumentul lemnos acoperit până aproape de vârf cu un aril roşu cărnos, brumat, comestibil.
Maturaţia este anuală, prin august-septembrie, diseminaţia zoochoră (păsări), periodicitatea anuală, iar puterea germinativă de 80%, cu păstrarea ei până la 4 ani. Germinaţia este greoaie (primăvara celui de-al 3-lea an), epigee, iar plantula are numai două cotiledoane.
Maturitatea survine la aproximativ 20 ani, creşterea este foarte înceată, iar longevitatea este de 2000-3000 ani.
AREAL
Tisa are un areal larg european, fiind întâlnită de la Oceanul Atlantic până la sud de Marea Caspică, în bazinul Mediteranei, centrul Europei şi până în nordul Africii.
În România apare diseminat de la coline până în zona montană, în făgete sau amestecuri de fag cu răşinoase; la Cazane coboară la 90 m altitudine.
Ea apare în zone cu relief accidentat, pe stâncării, grohotişuri sub formă de exemplare izolate sau buchete.
În trecut avea o răspândire largă, dar datorită lemnului preţios şi frunzelor otrăvitoare (taxina) tisa a fost exterminată, astfel încât actualmente este declarată specie monument al naturii. Ca rezervaţii în care tisa a fost obiectivul principal de conservat in situ, amintim
rezervaţiile de la Tudora-Botoşani, unde tisa vegetează în interiorul unui făget şi cea de la Cenaru-Vrancea, unde o găsim într-un amestec de fag cu răşinoase.
CERINŢE ECOLOGICE
Tisa este o specie de climat montan oceanic, ce preferă staţiuni adăpostite, umbrite, cu umiditate atmosferică ridicată. Suferă la geruri excesive, secetă şi îngheţuri târzii.
Se dezvoltă bine pe soluri brune eumezobazice, rendzinice, bogate în schelet, aerisite, suficient de umede.
Este prin excelenţă o specie ombrofilă, mulţumindu-se cu 1/100 din luminozitatea normală. În tinereţe nu se dezvoltă decât la adăpostul pădurii.
VARIABILITATE
– Taxus baccata var. brevifolia, cu ace mai scurte, la vârf acute,
– T. b. var. canadensis, cu ace pe dos cu două dungi galben-palide,
– T. b. var. cuspidata, cu ace brusc acuminate terminate cu un vârf fin,
– T. b. var. adpressa, T. b. var. fastigiata, T. b. var. pendula etc.
