ULM DE CÂMP

CARACTERE MORFOLOGICE

Specie indigenă, de mărimea I, cu înălţimi ce pot atinge 30-35 m (excepţional 40 m) şi diametre de 1-2 m.
Înrădăcinarea este pivotantă în primii 10-15 ani, apoi pivotanttrasantă, mult dezvoltată lateral.
Tulpina este dreaptă, elagată, lăţită la bază.
Scoarţa formează de timpuriu un ritidom cenuşiu închis, adânc brăzdat longitudinal.
Lemnul prezintă alburn lat şi duramen brun-ciocolatiu, cu raze medulare închis colorate. Însuşirile tehnologice sunt superioare, fiind un lemn cu numeroase întrebuinţări.
Coroana este ovoid-alungită în tinereţe şi globuloasă la maturitate, cu ramuri ascendente.
Lujerii anuali sunt subţiri, geniculaţi, brun-roşcaţi până la verzimăslinii, glabri, cu lenticele rare; cei de 2 ani au crăpături fine longitudinale, gălbui.
Muguri alterni, ovoconici, bruni-violacei, cu solzi ştirbiţi, pe margini albicios-ciliaţi.
Frunze de 5-9 cm, eliptice până la obovate, acuminate, evident asimetrice la bază, dublu serate, cu peţiol relativ lung (6-12 mm), la maturitate verzi închis pe faţă, glabre, netede, lucioase, pe dos glabre, cu smocuri de peri albi în axila nervurilor, uneori cu glande punctiforme roşii în lungul nervurilor secundare; pe exemplarele tinere sau pe crăcile lacome frunzele sunt aspre, păroase.
Flori hermafrodite, apetale, grupate în fascicule sesile, brune-violacee, apar foarte devreme primăvara (martie-aprilie), înainte de înfrunzire.
Fructele sunt samare turtite, eliptice-obovate, 1.5-2 cm, cu vârful aripioarei divizat, sămânţa fiind plasată excentric spre vârf, lângă crestătură (“atinge crestătura”). La 1 kg intră 110.000 bucăţi.
Maturaţia este timpurie (mai-iunie), iar împrăştierea are loc imediat; fructificaţia – începe la 10-20 ani, fiind anuală şi abundentă.
Puterea germinativă redusă (30-40%) impune semănarea imediată.
Lăstăreşte şi drajonează puternic, având uneori caracter invadant.
Longevitatea este de 300-400 ani.
Dintre dăunători, de semnalat ciuperca Ophiostoma ulmi care a determinat uscarea în masă în întreaga Europă (hifele obturează vasele, împiedicând circulaţia sevei).
AREAL. CERINŢE ECOLOGICE
Areal general este majoritar european: la vest ajunge la Oceanul Atlantic, la est se întinde până la Marea Caspică, la nord ajunge la 55° latitudine, până în Suedia (fără Marea Britanie), iar la sud trece în Africa de Nord şi Asia (circa 30° latitudine nordică).

În România, ulmul de câmp apare din silvostepă şi până în zona forestieră, fiind frecvent în pădurile de câmpie şi dealuri joase. El este specie de amestec, fiind în cvasitotalitatea cazurilor, specie diseminată în pădurile de luncă şi şleauri.

Ulmul de câmp este puţin rezistent la geruri, la cele excesive apărând gelivuri; preferă regiuni călduroase, ferite de vânturi uscate şi prea reci de iarnă. Se constituie ca specie termofilă, rezistentă la secetă, ce nu suferă la îngheţurile timpurii şi târzii.

Este pretenţios faţă de fertilitatea solului, fiind asemănător frasinului şi paltinului de munte, ceea ce determină participarea diseminată, cu preferinţe asupra solurilor bogate, profunde, afânate (specie eutrofă).

Ulmul de câmp este o specie eurifită cu mari valenţe de adaptare la umiditatea solului:

– pe soluri umede (şleauri de luncă), poate rezista la inundaţii scurte, deosebindu-se ecotipul de luncă,

– pe soluri uscate are port arbustiv, uneori cu adaptări morfologice (ex. aripi de suber), deosebindu-se ecotipul de soluri relativ uscate.

Temperamentul ulmului de câmp este moderat de lumină. În cazul acestei specii se manifestă vizibil compensarea factorilor de mediu, astfel încât pe soluri fertile aceasta suportă bine umbrirea.

Ulmul de câmp este o valoroasă specie de amestec în pădurile de şleau, stimulând creşterea şi elagajul stejarilor, pretându-se la cultura în terenuri degradate din zonele uscate din stepă şi silvostepă.

VARIABILITATE

• intraspecific – din punct de vedere morfologic se deosebesc:

– U. minor var. suberosa, cu ramuri şi lujeri de 2 ani cu aripi de suber, frunze scurt acuminate, aspre, apare în regiuni calde şi silvostepă, având port arbustiv;

– U. minor var. minor, cu lujeri glabri şi frunze pe dos cu smocuri de peri în axila nervurilor;

– U. minor var. asperrima, cu lujeri glabri cu frunze pe faţă scabre;

– U. minor var. stricta, cu lujeri pubescenţi la noduri, frunze fără lande roşii pe dos, ramuri ascendente, coroană piramidală;

– U. minor var. umbraculifera, cu coroană deasă, globuloasă;

– U. minor var. dampieri, cu coroană îngustă, piramidală, frunze latovate dublu dinţate;

– U. minor var. dampieri f. Wredei, cu frunze galben-aurii;

– U. minor var. pendula, cu lujeri pendenţi;

• interspecific (hibrizi naturali)

– Ulmus × ambigua (U. minor × U. procera),

– Ulmus × hollandica (U. minor × U. glabra).