Specie exotică, de mărimea a III-a, cu înălţimi de până la 15 m.
Tulpina este ramificată de la bază, scoarţa cenuşie, cu crăpături adânci, iar coroana bogată, des şi regulat ramificată, protejând bine solul; exemplarele tinere au formă fastigiată.
Lujeri subţiri, cenuşiu pubescenţi, distici, cu internoduri scurte.
Muguri alterni, ovoconici, bruni-închis, pubescenţi, glabri, 1.5-3 mm.
Frunze eliptice sau eliptic-lanceolate, acuminate, simetrice la bază, imperfect dublu serate, lungi de 2-7 cm, cu peţiol scurt (2-4 mm), glabre, cu aspect pielos.
Fructele sunt samare orbiculare, de 1-1.5 cm, la vârf adânc şi larg crestate, cu sămânţa centrală; fructifică începând de la 5 ani.
Lăstăreşte şi nu drajonează, în tinereţe având o creştere rapidă.
Specia este originară din Extremul Orient, Siberia Orientală, Mongolia, Asia Centrală, nordul Chinei. La noi a fost introdusă în plantaţii forestiere şi culturi ornamentale la câmpie. Frecvent este utilizată U. pumila var. pinnato-ramosa (port piramidal).
Ulmul de Turkestan este o specie adaptată la un climat continental excesiv (rezistent la secetă, geruri). Are un temperament de lumină. În România suferă din cauza îngheţurilor târzii, dar are o mare amplitudine ecologică faţă de condiţiile edafice. Rezistă destul de bine pe solurile grele, compacte, uscate şi pietroase, pe cele calcaroase, marnoase, unde salcâmul nu poate vegeta, pe sărături, soluri degradate.
Se foloseşte la împădurirea terenurilor degradate, precum şi ca specie de amestec pentru terenurile uscate, sărăturoase. Este rezistentă la atacul lui Ophiostoma ulmi.
