Mihail Prodan

Fără îndoială, un nume care nu spune prea multe majorităţii slujitorilor pădurii din România, dar care are, probabil, cea mai mare rezonanţă în străinătate. Profesorul Mihail Prodan este una dintre cea mai proieminente personalitaţi a silviculturii europene, fiind considerat “Părintele biometriei moderne”, fiind fondatorul Departamentului de biometrie forestieră din Germania.

Născut în 1912 la Cernăuţi, Mihail Prodan a absolvit Facultatea de Silvicultură a Şcolii Politehnice din Bucureşti în anul 1936. Au urmat apoi mai mulţi ani de activitate ca inginer silvic, iar din anul 1940 în calitate de şef al Ocolului silvic Frasin. Referitor la aceşti primi ani de activitate, a povestit că purta în mod permanent un carneţel asupra sa, notându-şi tot ce i se părea mai interesant.

Cu alte cuvinte, a fost din primii ani frământat de neastâmpăr ştiinţific. Una dintre problemele care-l preocupau era modul de convieţuire a bradului cu molidul şi cu fagul în arboretele montane: intuise că este vorba de legi imanente şi că slujitorul pădurii este chemat să le descifreze, spre a nu păcătui contra Creaţiei. Dar pe ce cale ? Însă, citândcazul lui Faust (“Oh, tu natură nesfârşită, cum şi unde să te cuprind?”), nu se punea întrebarea unui pact cu diavolul.

Se ştie că începând cu secolul XVII-lea, amatorii de cifre au descoperit că legile vieţii pot fi descifrate şi cu ajutorul metodelor matematico-statistice, o cale folosită şi de Linné la sistematizarea regnurilor. Apariţia revistei “Biometrika” în anul 1901 a marcat inaugurarea biometriei ca disciplină de sine stătătoare, ştiinţă care, se ştie, implică cifre, date.

În căutarea acestora, tânărul inginer se pare că a fost favorizat de împrejurări. “Urcăte-n podul ocolului, acolo găseşti tot ce-ţi trebuie”, l-a sfătuit un coleg de la Ocolul silvic Ostra. Într-adevăr, în podul ocolului Ostra, se afla un “El Dorado”, o adevărată bogăţie: sute de mii de date, rezultate din cluparea integrală a arborilor cu un diametru peste 14 cm la înălţimea pieptului, opera secţiei de amenajare a Fondului Bisericesc din Bucovina, în cursul deceniilor.

Din bogăţia disponibilă, Prodan şi-a ales coloanele de cifre dintre anii 1936-1945. Studiul care a urmat a avut ca temă compoziţia şi structura arboretelor exploatabile din ocolul silvic sus numit, analizate în lumina a peste 200.000 de măsurători.

De la brazii carpatini la cei din Pădurea Neagră

Ţinutul de la izvoarele Dunării, cunoscut sub denumirea de “Pădurea Neagră”, a fost patria unui brad legendar. Dimensiunile transmise în literatura silvică germană4 sunt aproape de necrezut, anume: 69 de metri înălţime, 3,8 metri diametru, 140 metri cubi ca volum.

De altfel, în pădurile de amestec (molid, brad, fag) din regiune, brazii de dimensiuni excepţionale nu erau o raritate. Exemplarele care mai aveau, la 27 metri spre vârf, un diametru de 45 cm, erau la mare căutate, pentru catarge. Se poate face aici o paralelă cu cele de pe valea Bistriţei care, plutărite până la Istanbul, erau plătite “împărăteşte”.

Se spune că pentru a nu da greş, proprietarii se căţărau în brazi până la înălţimea sus numită, unde controlau diametrul. Astfel de dimensiuni nu se puteau atinge decât în codrul grădinărit, practicat atunci numai în pădurile ţărăneşti. Deoarece în pădurile de stat şi în marile proprietăţi era prescris un tratament pe clase de vârstă, micii proprietari nu aveau concurenţă, de aceea bradul a contribuit în mare măsură la buna stare a multor gospodării ţărăneşti din partea locului. Pe la jumătatea secolului XVIII-lea, codrul grădinărit a fost însă interzis, una dintre cauze punându-se pe seama flecărelii unui ţăran: “Ce bine că domnii forestieri cu şcoală nu se pricep să folosească din plin darurile naturii”.

Carierã universitarã la Freiburg

Este uşor de înţeles că tânărul Prodan, care avea deja la activ un “tour d’horizon” în străinătate (Polonia, Anglia, Suedia, Austria, Germania), a fost tentat să-şi aprofundeze cunoştinţele în ultima ţară, centrul universitar vizat fiind oraşul Freiburg, capitala regiunii Pădurea Neagră.

Mihail Prodan a ajuns în Germania în 1941 cu intenţia de a se specializa, însă împrejurările l-au determinat să rămână la Freiburg, în vederea unei cariere universitare.

Primii paşi au constatat în elaborarea unei lucrări de doctorat “Zuwachs und Ertragsleistungen im Plenterwald”, în anul 1944 şi a aşa-numitei “Habilitation”, în anul 1947, al cărei titlu, “Die mathematisch-statistischen Methoden in der Forstwirtschaft”, ne indică domeniul cercetărilor.

A urmat o activitate ştiinţifică de peste 36 de ani, în care lucrările de bază publicate sunt: “Messung der Waldbestände” (1951), “Forstliche Biometrie” (1961) şi “Holzmesslehre” (1965). Toate trei sunt recunoscute la nivel internaţional ca fiind de importanţă fundamentală în materie de biometrie forestieră. Ca atare, universitatea din Göttingen i-a conferit în 1968 un doctorat de onoare, calificându-l drept creatorul biometriei forestiere în Germania.

Pensionat în anul 1978, profesorul Prodan a mai rămas două decenii în strâns contact cu facultatea, fiind onorat cu diferite distincţii şi premii. Unul dintre acestea a fost “Premiul pentru merite deosebite în domeniul biometriei forestiere”, care i-a fost acordat pentru prima dată în 1981. Fondatorul sus numitului premiu, anume Markgraf-ul von Baden, a ţinut să-l însoţească pe ultimul drum.

Se cuvine să mai menţionăm raporturile de prietenie cu succesorul său, prof. Pelz, vizitele regulate la facultate, participarea la toate evenimentele importante, interesul real pentru problemele ivite în învăţământ şi participarea la conferinţe. Mărturie pentru capacitatea sa de a cimenta relaţiile dintre generaţii o reprezintă alocuţiunea rostită în februarie 1994 la o festivitate în cadrul facultăţii: “(…) Nu-i uşor să descriu bucuria ce mă cuprinde, când mă văd iarăşi înconjurat atât de tineret aşa, ca acum 50 de ani, cât şi de profesorii şi practicienii, care, în parte, au fost studenţii mei şi cu care am fost tot timpul împrietenit. Între timp au intervenit schimbări fundamentale. Pe timpul când am studiat eu acum 60-70 de ani se preconiza delimitarea disciplinelor. În zilele noastre se procedează invers: studiile interdisciplinare au devenit, pe drept, o necesitate. Slujitorii pădurii au devenit conştienţi că nu au de gospodărit un ogor de lemne, ci organisme, ecosisteme.”

În decursul anilor, profesorul Prodan şi-a lărgit sfera preocupărilor, unele dintre problemele abordate fiind de largă anvergură: principiul ireversibilităţii proceselor naturale, interdependenţa dintre ecologie şi economie, resursele naturale limitate pe aeronava “Terra”, imperativul unei gospodăriri durabile în silvicultură, extinderea acestui principiu asupra celorlalte ramuri de activitate umană, preocupări care au precedat cu circa 15 ani “Conferinţa de la Rio” şi au fost înmănunchiate şi într-o alocuţiune rostită în octombrie 1975, cu ocazia unui ciclu de conferinţe în cadrul facultăţii. Titlul, “Îndatorirea silviculturii şi a ştiinţelor silvice” este concludent5, urmând a cita în continuare doar esenţialul: “Slujitorilor pădurii le revine datoria de a se împotrivi categoric la orice “crimă ecologică”. Un calificativ potrivit pentru activităţile aşa numiţilor “Chicago boys” este vorba despre adepţii neoliberalismului, propagat de către către economiştii Milton Friedman şi Fr. v. Hayek aşa numita “Şcoală din Chicago”. Principiul operativ al susnumitei şcoli a fost definit drept: “Catch, as catch can”, ceea ce tradus liber semnifică “pune mâna pe ce poţi”. Cu ocazia diferitelor călătorii în străinătate de exemplu în Chile profesorul Prodan avusese ocazia să se convingă la faţa locului de eficienţa susnumitului principiu. Cu ajutorul mijloacelor tehnice moderne de investigaţie şi exploatare, s-a reuşit exterminarea, în timp record, a celor mai valoroase arborete, cu urmări catastrofale pentru economia ţării; că şi alte ţări şi continente sunt vizate, nu-i nici o îndoială.

Demnă de notat este recenta ştire apărută în renumitul magazin german “Der Speigel”, şi anume că fierăstraiele mecanice sunt în plină acţiune în parcul naţional polonez Bialowieza. După directorul adjunct al parcului, este vorba de cel mai cuprinzător jaf în pădure din ultimii 50 de ani, jaf motivat cu argumente trase de păr.

Pionierat şi în materie de omenie

Profesorul Prodan şi-a uimit colegii prin enorma-i capacitate de a-şi apropia semenii, mai ales studenţii. Redăm un episod la care autorul acestor rânduri a fost martor. Stabilit din 1954 în oraşul Freiburg, am asistat într-o seară la un spectacol neobişnuit: o grupă de tineri, cu torţe aprinse în mână, se îndrepta spre universitate. Un compatriot care mă însoţea, m-a lămurit: “Sunt studenţi. Avem aici, la Freiburg, un profesor român, pe nume Prodan. Este foarte iubit de studenţi. Îi serbează ziua natală!”. De-abia doi ani mai târziu am asistat la prelegerile sale de biometrie forestieră. Mărturisesc că eram curios: care era misterul popularităţii de care se bucura acest compatriot printre studenţi? Ceea ce ma impresionat din primul moment a fost modestia sa aproape uimitoare, ştiut fiind că, după unii, modestia ar fi una dintre faţetele omeniei. De unde şi întrebarea: era profesorul Prodan întruchiparea omeniei româneşti în străinătate? O presupunere, care în decursul anilor a devenit certitudine.

“Arbeitskreis für forstliche Biometrie” câmp experimental în materie de omenie

În 1953 s-a constituit “Cercul de lucru pentru biometria forestieră”, care a întrunit peste 400 de membri, din 47 state ale lumii, sediul fiind locuinţa din Wallstrasse 22 a prof. Prodan. Se cuvine să mai subliniem, că motorul şi sufletul acestui nucleu a fost doamna dr. Clothilde Prodan, colaboratoarea nelipsită a soţului şi “genius loci”. Pe acolo au trecut studenţi, docenţi, cunoscuţi şi necunoscuţi, de pe toate continentele. Tuturor, în mod inevitabil, li s-a prezentat un album, fiind solicitaţi ca în lipsa unei altei inspiraţii, să-şi pună cel puţin semnătura. Că semnăturile colegilor români sunt mai rare, este explicabil.

Profesorul Prodan a folosit orice ocazie pentru a întreţine contactul cu, spre a-i folosi pro-priai expresie, “românaşii noştri”. A nutrit o deosebită afecţiune pentru colegul său, dr. ing. Radu Ichim şi nu-i deci de mirare că primul obiectiv pe care l-a avut autorul acestor rânduri după decembrie 1989 a fost Staţiunea Experimentală de Cultura Molidului din Câmpulung Moldovenesc. Profund a fost şocul pe care l-a încercat Prodan când, câţiva ani mai târziu, a aflat că sus-numitul ne-a părăsit. “Doamne, de când mă purtam cu gândul să-i scriu!”.

Presa silvicã în serviciul unei apropieri germano-române

Printre iniţiativele profesorului Prodan cu privire la o apropriere germano-română se enumeră şi o serie de articole publicate în cea mai răspândită revistă silvică germană, şi anume “Allgemeine Forstzeitschrift” (A.F.Z.), asociată de câţiva ani cu “Der Wald”. Prima contribuţie provine de la profesorul german Hans-Jürgen Otto10, preşedintele de atunci al Societăţii “Pro Silva Europa”.

Consecinţa a fost un număr special, cu un interviu la nivel ministerial şi o serie de contribuţii din partea unor autori români. Demnă de notat este şi contribuţia profesorului Prodan, axată pe datele statistice descoperite, pe timpuri, în podul ocolului silvic Ostra. În acest context s-a pus problema unei copii a articolului publicat în 1940 în “Viaţa Forestieră”, astfel încât prof. Prodan a avut bucuria de a-şi revedea cele scrise cu mai bine de o jumătate de secol în urmă numai datorită cercetărilor neobosite ale regretatului Radu Cenuşă (n.n. – fondator al revistei Bucovina Forestieră).

Povestea bradului spusă de Prodan

“Am venit la Freiburg în toamna anului 1942. Regiunea era impresionantă, oraşul fiind dominat de un splendid masiv muntos, pe nume Schlossberg, o prelungire a Pădurii Negre. Ce era mai firesc, decât să profit de orice ocazie spre a explora pădurile din regiune? Pe versantul de nord a masivului, am dat de un seminţiş des de fag, proaspăt instalat. Spre surprinderea şi, totodată, bucuria mea am descoperit în seminţişul de fag şi un minuscul puiet de brad. În mod instinctiv, am smuls câţiva făguleţi, spre a face loc brăduleţului. La început am mai trecut pe acolo numai ocazional. Cu timpul, interesul meu pentru acest puiet de brad a crescut tot mai mult. An de an, şi apoi deceniu după deceniu între timp au trecut peste 50 de ani am avut de grijă să-l despresor de potrivnici. La început, floare la ureche, cu timpul însă fagul fiind în optimul său s-au ivit greutăţi. Actualmente bradul “meu” are de-abia 3,8-4,0 m, pe când fagii au atins 15-20 m înălţime. Mare mi-a fost bucuria, când am putut constata că şi muncitorii din p ă dure purtau grija bradului “meu”. Cu timpul s-a dus vestea până la ş eful ocolului, dr. Burgbacher, care a dispus să se instaleze o tăbliţă cu o inscripţie, care se referă la interesul pe care l-am purtat atât tinerilor silvicultori, cât şi ideii unei păduri perene. Sunt sigur că acest prieten statornic ş i imperturbabil, atât în zilele bune, cât şi în cele triste, va reuşi să convieţuiască mai departe cu fagii ce-l străjuiesc. Ba, chiar mai mult, sper ca în următoarea jumătate de secol, într-un timp când eu voi fi pe altă lume, să devină un brad frumos şi impozant, ca şi mulţi alţii din Pădurea Neagră, şi să incite trecătorii la câteva clipe de reculegere pe banca din apropiere.”

Nu-i greu de ghicit, care-i explicaţia “slăbiciunii” profesorului Prodan pentru brăduleţul de pe Schlossberg. De altfel, a şi spus-o textual: “el îmi aduce aminte de Bucovina, de oraşul Cernăuţi unde m-am născut şi de brazii din pădurile unde am lucrat”.
În prezent, acest brad este şi acum în piciore, în pădurea de lângă Freiburg şi poate fi

Textul intregral în Bucovina Forestieră. Autorul, dr. rer nat. Aurel Teuşan (1919-2015), a fost student al prof. Mihail Prodan.

Citiţi şi Mihail Prodan – referinţele unui geniu silvic

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here