Cărpiniță detaliu

CARACTERE MORFOLOGICE

Arbust indigen ce rar depăşeşte 5 m, asemănător cu carpenul, dar în proporţii reduse:

scoarţa cenuşie, subţire, netedă,

lujeri subţiri, fin pubescenţi, muguri alterni, 3-5 mm, cu patru muchii,

frunze mai mici, 2-5 cm, mărunt dublu serate, ciliate, pe dos pubescente, cu peţiol scurt şi păros,

fructele sunt achene mai mici, fiecare la baza unui involucru ce nu mai este trilobat ci ovat ascuţit, nesimetric, neregulat dinţat

AREAL. CERINŢE ECOLOGICE

Cărpiniţa are un areal submediteranean, mai sudic decât al carpenului, din Italia, Peninsula Balcanică şi până în Asia Mică şi Caucaz.

La noi apare spontan la câmpie şi coline în staţiuni calde şi relativ uscate din zona forestieră sau silvostepă. Apare frecvent în Dobrogea, sudul Banatului, vestul Olteniei, dealurile Buzăului, Câmpia Munteniei, silvostepa sudică a Moldovei; apare la Roşcani-Iaşi în silvostepa nordică a Moldovei, aceasta constituind limita nordică a arealului de la noi.

Formează tufărişuri pe coastele însorite împreună cu stejarul pufos, vişinul turcesc, mojdreanul, scumpia, liliacul, intrând în compoziţia formaţiunilor de silvostepă numite şibliacuri.

Este o specie termofilă, pronunţat xerofită, nepretenţioasă faţă de sol, putând vegeta pe soluri uscate, stâncării calcaroase. Are un temperament de lumină.

Importanţa economică este redusă, dar silvicultural este specie de primă împădurire a terenurilor degradate de pe coastele calcaroase, uscate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here