Arțar tătăresc

Arbust sau arbore indigen de mărimea a III-a, cu tulpina scurtă.

Scoarţa este cenuşiu-închisă, netedă, nu formează ritidom.

Lujeri subţiri, fin muchiaţi, brun-roşcaţi, glabri, lucitori.

Muguri opuşi, mici, ovoizi, roşii-bruni, la bază cu o pată roşie lucitoare; linia stipelară este concavă.

Frunze ovate, simple, acuminate, de 5-10 cm, serate sau lobulate, rotunjite sau uşor cordate, pe dos în tinereţe pubescente şi cu peţiol roşu; toamna se colorează roşii-portocalii.

Flori poligame, albe-verzui, grupate în panicule la început erecte apoi pendente, apar după înfrunzire, prin mai.

Fructele sunt disamare, roşii-purpurii, cu nucule bombate şi aripioare paralele cu vârful suprapus.

Arţarul tătăresc are un areal mai restrâns, în Europa sud-estică, Asia Mică.

În România apare la câmpie şi dealuri, fiind frecvent în subarboretul zonei stejarului (şleauri).

Este o specie de climat călduros, rezistentă la secetă şi ger, cu temperament de umbră. De asemenea, este nepretenţioasă faţă de sol, putând vegeta pe soluri compacte (în cerete, gârniţete), cu regim hidric variabil, uşor salinizate; nu apare în păduri xerofite de stejar pufos de pe solurile uscate şi compacte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here