Carpen mare

CARACTERE MORFOLOGICE

Arbore indigen, de mărimea a II-a, rar depăşind 25 m.

Înrădăcinarea este pivotant-trasantă, mult ramificată.

Tulpina obişnuit canelată, în masiv strâns destul de dreaptă, uneori răsucită, torsionată.

Scoarţa este netedă, cenuşiu-verzuie, cu pete mici albicioase ce sunt de fapt nişte licheni crustacei, subţire, nu formează ritidom. Lemnul este albicios, fără duramen evident, dur compact, greu.

Coroană ovoidă, deasă, ce acoperă bine solul.

Lujerii sunt subţiri, zvelţi, geniculaţi, la început pubescenţi şi glanduloşi, apoi verzui-bruni, lucitori, cu lenticele albicioase.

Muguri alterni, conici fusiformi, la vârf păroşi, mai mici decât cei de fag (5-8 mm), alipiţi de lujer.

Frunze ovat eliptice, 5-10 cm, acuminate, la bază rotunjite, dublu serate, pe dos sericeu păroase, cu peţiol scurt de 10-12 mm, pubescent; limbul apare încreţit datorită nervaţiunii proeminente.

Flori unisexuat monoice, grupate în amenţi pendenţi ce apar în aprilie; amenţii masculi sunt galben-verzi, de 4-6 cm, cei femeli verzi, poartă la subsuoara bracteilor caduce câte două flori cu câte o bractee şi 2 bracteole care se contopesc şi formează un înveliş trilobat.

Fructele sunt achene de 8-10 mm, verzi la început, brune după coacere, lat ovoide, turtite, costate longitudinal, la vârf cu două stile şi resturi de perigon; sunt aşezate la baza involucrului foliaceu trilobat ce are lobul median mult mai mare. Formaţiunile fructifere ajung la 6-15cm.

Maturaţia este anuală, iar fructele se coc prin octombrie. Maturitate după 15-20 ani, periodicitatea de 1-3 ani, iar puterea germinativă este de 50-70%, cu păstrarea ei 2 ani.

Lăstăreşte puternic şi nu drajonează. Creşterile se activează puternic după al V-lea an, iar după 30-35 ani slăbeşte aproape cu totul, astfel încât în primele etape de dezvoltare carpenul are capacitate invadantă, ducând la fenomenul de “carpinizare”.

AREAL. CERINŢE ECOLOGICE

Arealul general este Europa şi Asia de sud-vest, mergând de la Oceanul Atlantic până în Crimeea, Caucaz, nordul Mării Negre, iar în est ajunge până la Don, evitând stepele ruseşti şi româneşti; de la sud la nord, carpenul se întinde de la Marea Mediterană şi până dincolo de 55° latitudine nordică, în Danemarca şi sudul Suediei. Centrul răspândirii este Europa centrală.

În România este specie de câmpie şi deal şi participă la constituirea pădurilor de şleau, alături de stejar, gorun, ulm de câmp, jugastru etc.

Optimul altitudinal este în intervalul 100-450 m, dar urcă şi în zona amestecurilor de fag cu răşinoase şi a brădetelor, ajungând până la 1000- 1200 m în Carpaţii Meridionali.

Graniţele arealului românesc sunt silvostepa Moldovei şi a Munteniei, aceastea constituind, în acelaşi timp, limita estică a arealului european.

Carpenul dă dovadă de rezistenţă deosebită la geruri (până la -35°C) şi îngheţuri târzii, putându-se instala în “găurile de ger” pe care chiar fagul sau bradul le evită. Este pretenţios faţă de căldura estivală şi nu suportă seceta şi uscăciunea. Relativ pretenţios faţă de fertilitatea solului, carpenul pe solurile compacte cu regim hidric variabil (interfluvii, terase) nu poate vegeta decât cel mult cu o stare de vegetaţie lâncedă.

Are un temperament de semiumbră.

VARIABILITATE

Din punct de vedere morfologic se diferenţiază câteva forme şi varietăţi: Carpinus betulus f. purpurea, frunze în tinereţe purpurii, Carpinus betulus var. incisa, cu frunze lobate şi Carpinus betulus var. fastigiata, cu coroana piramidală.

Ca ecotipuri, remarcabile sunt ecotipul nordic de Bucovina (climă rece, soluri compacte, grele), ecotipul sud-vestic din Banat (climat cald, soluri calcaroase), ecotipul de mare altitudine de pe versanţii sudici ai munţilor Căpăţânii (şisturi) şi ecotipul de soluri grele din piemonturile subcarpatice (soluri pseudogleizate).

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here