CARACTERE MORFOLOGICE

Arbore indigen de mari dimensiuni, depăşind frecvent 40 m în înălţime şi 1 m în diametru.

Înrădăcinarea în primii 5-6 ani este pivotantă, apoi fasciculată cu ramificaţii laterale mult întinse la suprafaţă din care se dezvoltă rădăcini ce pătrund adânc în sol, constituindu-se într-un element de rezistenţă în  calea vântului; ancorarea este asigurată şi prin concreşterea rădăcinilor între arborii vecini.

Tulpina în masiv dreaptă, cilindrică, bine elagată.

Scoarţa netedă, cenuşie, cu pete mari albicioase care sunt în fapt nişte licheni crustacei; nu formează ritidom decât foarte rar la bătrâneţe şi numai la bază. Pe urmele crăcilor căzute apar două dungi negricioase ce atârnă ca nişte mustăţi lăsate în jos (“bărbi chinezeşti”).

Lemnul alb-roşcat, fără duramen evident, cu raze medulare (“oglinzi”); câteodată apare duramenul fals – inima roşie; din punct de vedere al puterii calorice, lemnul de fag este luat ca etalon, cu valoarea 1.00 şi are numeroase întrebuinţări.

Coroana la arborii izolaţi larg ovoidă, deasă, cu ramurile principale îndreptate în sus.

Lujerii sunt subţiri, geniculaţi, cu lenticele albicioase, spre vârf pubescenţi sau glabri; brachiblastele sunt drepte, subţiri, des inelate, terminate cu un mugure.

Muguri alterni, lung-fusiformi, mari de 2-3 cm, depărtaţi de lujer, cu solzi bruni, numeroşi, cei floriferi sunt mai lungi şi mai umflaţi.

Frunze eliptice sau ovate, 5-10 cm, acute, la bază rotunjite, cu marginea întreagă, ondulată sau distanţat denticulată, în tinereţe cu peri moi pe ambele feţe şi ciliate pe margini, mai târziu glabre pe faţă, pieloase, cu un peţiol de circa 1 cm; la exemplarele tinere frunzele sunt marcescente.

Flori unisexuat monoice, din care cele mascule sunt grupate în capitule pendente lung pedunculate, cu perigonul florilor mascule în formă de pâlnie cu 5-6 lacinii spintecate până aproape de bază şi prevăzut cu peri deşi; florile femele sunt câte două, rar trei, stau erect pe pedunculi scurţi, înconjurate de un involucru ruginiu păros cu apendiculi ţepoşi; apar odată cu înfrunzirea, prin aprilie-mai.

Fructele (jirul) sunt achene trimuchiate, brun-roşcate, 1-1.5 cm, stau câte două închise complet într-o cupă lemnoasă prevăzută la exterior cu peri şi apendiculi subulaţi, ţepoşi; la 1 kg intră 3000-5000 bucăţi.

Maturaţia este anuală, prin septembrie-octombrie, iar periodicitatea este de 4-6 ani, cu fructificaţii slabe între două fructificaţii succesive, numite “stropeli”. Puterea germinativă este de 50-70%, cu păstrarea ei până în primăvară.

Maturitatea survine după 40 ani la arborii izolaţi şi după 70-80 ani la cei din masiv. Germinaţia este epigee, plantula având două cotiledoane mari, reniforme, pe dos argintiu-tomentoase.

Lăstăreşte slab şi numai în tinereţe şi nu drajonează; creşterile medii la 80-120 ani sunt de 12-13 m3 /an/ha.

Longevitate – 200-300 ani, excepţional poate depăşi 500 ani.

AREAL

Fagul este specie europeană, fiind răspândită în vestul, centrul şi sudul continentului: de la Atlantic până în nordul Moldovei, din Pirinei, ţărmul Mării Mediterane şi Grecia, până în sudul Scoţiei şi al Scandinaviei.

În Europa de nord-vest devine arbore de câmpie şi dealuri, iar în sud apare la peste 1500 m (Alpi – 1650 m, Pirinei – 2000 m, Etna – 2160 m).

În România fagul ocupă circa 2 milioane hectare (32%), fiind întâlnit de la 300-500 m la 1200-1400 m, frecvent în zona deluroasă şi montană; pe văi umede coboară la 150-200 m, pe valea Cernei şi a Dunării la 60- 100 m.

În vastul areal formează arborete pure pe mari suprafeţe sau amestecuri cu gorunul, carpenul, bradul, molidul.

Insular fagul apare în nordul Dobrogei la Luncaviţa, în Câmpia Olteniei (Bucovăţ-Craiova, Stârmina-Drobeta Turnu Severin) şi în Câmpia Munteniei, la Snagov.

În Carpaţii Meridionali întâlnim fagul în Retezat, Vâlcan, Parâng, iar în Munţii Apuseni, limita superioară a făgetelor depăşeşte 1400 m (1650m) în Munţii Bihor, Semenic, Cernei, Parâng, Vâlcan, Sebeş etc. 

CERINŢE ECOLOGICE

În Europa Centrală fagul vegetează în climate montane cu caracter atlantic, iar la noi în ţară el este adaptat la un climat mai continental.

Manifestă exigenţe ridicate faţă de umiditate şi faţă de precipitaţii, existând corelaţii stricte între regimul termic şi cel al precipitaţiilor. Astfel, în Europa Centrală la o temperatură medie anuală de 10°C sunt necesari 900-1000 mm precipitaţii anuale, iar în Anglia la 5-6°C, fagul are nevoie de 500 mm precipitaţii.

Este sensibil la secetă, arşiţă şi uscăciune, precipitaţiile scăzute putând fi compensate de umiditatea atmosferică mai ridicată, astfel că, la dealuri, fagul apare pe văi şi în treimea inferioară a versanţilor. De asemenea, este sensibil la îngheţurile târzii şi timpurii, precum şi gerurile excesive, acestea din urmă provocându-i “gelivuri”.

Are un temperament de umbră (al treilea, după tisă şi brad); făgetele încheiate, prin coronament, realizează o umbrire puternică, motiv pentru care arbuştii lipsesc, iar covorul erbaceu este sărac.

Manifestă un potenţial ridicat, o mare productivitate înregistrând pe solurile brune eumezobazice cu conţinut ridicat de humus, bogate, aerisite, reavene, permeabile, indiferent de substrat.

Formează arborete pure şi pe soluri mai sărace, mai acide, dar afânate, permeabile, suficient de umede, aerisite şi texturate, cum sunt cele de pe şisturile cristaline, granite, gresii şi conglomerate.

Nu îi priesc solurile prea umede, argiloase, pseudogleizate, cu apă stagnantă, precum şi cele uscate, cele aluvionare şi turbăriile.

Fiind o specie cosmopolită, apare compensarea factorilor de mediu, în speţă a substratului cu condiţiile climatice (temperatura).

VARIABILITATE

  • Subspecii: – Fagus sylvatica ssp. Sylvatica, cu frunze mai scurte,

– F. sylvatica ssp. Moesiaca, cu frunze mai lungi (Banat, Oltenia, Dobrogea).

  • Morfologic

– coroana – Fagus sylvatica typica, cu coroana normală,

– F. s. pyramidalis, cu coroana piramidală,

– F. s. pendula, cu ramuri pendente,

– F. s. tortuosa, formă pitică cu ramuri răsucite;

– frunză – F. s. var. vulgaris, cu frunze normale,

– F. s. var. atropurpurea, cu frunze roşii-purpurii,

– F. s. f. subcordata, cu frunze cordate (subalpin),

– F. s. f. cuneifolia, cu frunze lat cuneate (zona montană),

– F. s. f. carpinifolia, cu frunze mici, eliptice,

– F. s. f. beckii, cu frunze mai mici şi mai late, uşor cordate (făgete de limită),

– F. s. f. czeczottae, cu frunze mici cu margine ondulată (Valea Nerei),

– cupă – F. s. f. macrocarpa, cu cupa mare,

– F. s. f. longipes, cu cupa lung pedunculată;

– coajă – F. s. f. leucodermis, cu scoarţa albă, fără pete cenuşii

– F. s. f. quercoides, cu scoarţa tulpinii şi ramurilor adânc brăzdată (Ciucaş, Muntele Roşu);

  • Rase geografice: – F. s. britanica (Marea Britanie),

– F. s. scandinavica (sudul Scandinaviei),

– F. s. borealis (litoralul Mării Baltice),

– F. s. celtica (nordul Franţei),

– F. s. pomeranica (Danemarca);

  • Climatipuri – F. s. pyrenaica (Pirinei),

– F. s. gallica (Jura),

– F. s. alpina (Alpii Vestici),

– F. s. austriaca (Alpii Austriei),

– F. s. apennina (Apenini),

– F. s. hercynica (Europa Centrală – zona montană şi colinară),

– F. s. carpatica (Carpaţii Slovaciei),

– F. s. silesiaca (Polonia),

– F. s. polonica (Polonia),

– F. s. transsilvanica (Carpaţii României),

– F. s. balcanica (Balcani),

– F. s. podolica (Podişul Podolic, Central Moldovenesc);

  • Ecotipuri climatice şi edafice:

– fagul de Bucovina (de climat rece),

– fagul de Banat (climatip termofil),

– fagul din Munţii Apuseni (climatip termofil),

– fagul dobrogean (climat cald şi uscat),

– fagul de mare altitudine (Vâlcan, Parâng, Godeanu),

– fagul de mică altitudine (Valea Dunării, Snagov).

DĂUNĂTORI

  • Insecte: Orchestes fagi şi Mikiola fagi, care atacă frunzele şi mugurii;
  • Ciuperci: Phytophtora omnivora (frunze), Nectria ditissima (cancer), Fomes fomentarius (iasca fagului).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here