Juniperus communis

Specie indigenă, cu mărimea obişnuit arbustivă de până la 5 m, cu ramificaţie deasă şi vârfuri îndreptate în sus.

Frunze aciculare, câte trei în verticile aproape perpendiculare pe ax, 3-10 mm, drepte, rigide, prelung ascuţite, înţepătoare, faţa canaliculată brumată albicios, pe dos carenate.

Florile sunt unisexuat dioice.

Conurile sunt sferice, suculente, cărnoase (pseudobace), 6-9 mm, negre, albăstrui brumate; seminţele sunt brune, trimuchiate, câte 3 într-un con; maturaţia este bienală sau trianuală.

Ienupărul are un areal larg, fiind natural întâlnit din regiunile reci ale Americii de Nord, trece în Europa şi Asia şi ajunge insular până în nordul Africii.

În România, este răspândit în tot lanţul carpatic, obişnuit la altitudini mici şi mijlocii (600-1400 m), uneori chiar şi în zona de câmpie.

Este o specie rezistentă la ger, îngheţuri, secetă, cu o mare capacitate de a vegeta pe soluri sărace.Se poate instala pe soluri bătătorite, acide, cu regim variabil de umiditate, putând deveni invadant.

Are un rol ecoprotectiv major în zona montană înaltă (fixarea grohotişurilor, reducerea avalanşelor, reduce eroziunea, favorizează reţinerea apei).

Ca varietăţi frecvent întâlnite amintim:

  • Juniperus communis var. intermedia, cu ace mai scurte pe faţă plane (vegetează în etajul montan-subalpin),
  • Juniperus communis var. hibernica, cu formă columnară şi ace verzi,
  • Juniperus communis var. suecica, cu formă columnară, lujeri curbaţi în jos şi ace verzi-albăstrui.

Juniperus communis ssp. nana (W.) Syme (ienupărul pitic) se deosebeşte de specia tipică prin:

– port târâtor, foarte ramificat şi des, cu lujeri scurţi, groşi,

– acele mai mici (4-8 mm), mai moi, brusc ascuţite, neînţepătoare, pe faţă concave, tot câte 3 în verticile,

– conurile cărnoase, mai mari, 10 mm,

– vegetează în zonele înalte, 1500-2000 m, (subalpin-alpin), fiind asociat cu jneapănul, smirdarul, zâmbrul, scoruşul etc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here