NUC COMUN

CARACTERE MORFOLOGICE

Specie cultivată, subspontană sau chiar spontană.

Mărimea a I-a, atingând 30 m înălţime şi diametre de peste 1 m.

Înrădăcinarea puternic pivotantă, cărnoasă, motiv pentru care puieţii se transplantează greu.

Tulpina la exemplarele izolate, scurtă, cu gâlme proeminente datorită mugurilor dorminzi; în masiv, trunchiul este cilindric, bine conformat, cu o coroană redusă.

Scoarţa în tinereţe netedă, cenuşiu-verzuie, la bătrâneţe cu ritidom cenuşiu închis, pietros, cu crăpături adânci, rare.

Lemnul cu duramen larg, ciocolatiu, ce întruneşte calităţi deosebite, fin, trainic, se lustruieşte frumos.

Coroana arborilor izolaţi este foarte mare, regulat globulară, cu ramuri groase.

Lujerii sunt groşi, neregulat îndoiţi, bruni-verzui, glabri, lucitori, cu lenticele rare şi măduva largă lamelar întreruptă.

Muguri alterni, negricioşi, cei terminali mai mari, 7 mm, ovoid globuloşi, cei laterali sferici, cu 2-4 solzi; mugurii floriferi mai mari, conici, cu solzi numeroşi; cicatricea mare, trilobată, cordiformă, sau în formă de potcoavă.

Frunze imparipenat compuse, 10-20 cm, cu 5-9 foliole eliptice sau obovate, 6-12 cm, cea terminală obişnuit mai mare, acuminate, pe margini întregi, pe faţă glabre, pe dos cu smocuri de peri mici la subsuoara nervurilor.

Flori unisexuat monoice, cele mascule în amenţi pendenţi, negricioşi, 8-10 cm, cele femele câte 1-4 terminale şi sesile, cu stigmate purpurii.

Fructele sunt drupe globuloase, 4-5 cm, cu înveliş exterior verde care crapă neregulat şi se desface singur; nuca ovoidă, cu vârf scurt, suprafaţa neregulat brăzdată.

Maturaţia este anuală, prin septembrie-octombrie, maturitatea survine la 8-10 ani, periodicitatea este aproape anuală, iar puterea germinativă este de 60-80%. Longevitate – 300-400 ani.

AREAL. CERINŢE ECOLOGICE

Nucul comun este originar din Europa de sud-est şi Asia: Peninsula Balcanică, Asia Mică, Caucaz, China, Himalaia; prin cultură s-a extins mult în afara arealului. În România, nucul este cultivat în toate zonele ţării, de la câmpie până la circa 800 m altitudine; în zonele colinare este comun, deseori subspontan. În Banat, Oltenia, se pare că este spontan, diseminat în păduri de foioase.

Optimul său ecologic sunt climatele blânde, cu amplitudini termice mici, în zone ferite de geruri şi îngheţuri timpurii sau târzii. Pretenţios faţă de sol, dă rezultate pe soluri bogate şi constant reavene; vegetează slab pe soluri compacte, prea umede sau uscate. Este mai rezistent la umbră decât nucii exotici, dar nu suportă bine starea de masiv.