Pin silvestru

 CARACTERE MORFOLOGICE

 Specie indigenă de mărimea I, putând depăşi 35 m, dar talia diferă mult în raport cu condiţiile ecologice în care pinul silvesatru se dezvoltă.

Înrădăcinarea este în general pivotantă, cu o mare putere de adaptare, de la superficială în turbării şi pe stâncării, la pivotantă, pe soluri nisipoase.

Tulpina este destul de dreaptă, relativ bine elagată în masiv strâns.

Scoarţa este în tinereţe galben-cenuşie şi formează de timpuriu un  ritidom exfoliabil în foiţe lungi subţiri, roşu-cărămiziu, caracteristic; la bătrâneţe, la baza trunchiului ritidomul devine gros şi adânc crăpat bruncenuşiu.

Lemnul are un duramen roşiatic, frumos, cu însuşiri tehnologice bune, dar variabile, în funcţie de staţiune.

Coroana la început conică, apoi neregulată, turtită, tabulară, cu ramuri orizontale.

Lujeri galben-cenuşii, muguri ovoid-ascuţiţi, 6-12 mm, cu solzi alipiţi şi marginea franjurată, puţin răşinoşi.

Ace dispuse câte două în teacă, 3-7 cm, de lungime variabilă funcţie de bonitatea staţiunii, oarecum rigide, uşor răsucite, durează 2-4 ani, la cădere lăsând cicatrici proeminente; în caz de defoliere, aparatul foliar se reface din mugurii dorminzi ai lujerilor.

Flori unisexuat monoice, împrăştiate în întreaga coroană; cele mascule grupate în amenţi ovoizi, galbeni, la rândul lor grupaţi în buchete, iar cele femele roşiatice, solitare sau câte 2-3, apar prin mai.

Conurile sunt scurt pedicelate, în primul an cât un bob de mazăre, la maturitate de 3-7 cm, ovo-conice, brune sau cenuşii-mat, uşor asimetrice la bază; apofiza este rombică, piramidală sau plană, umbelicul este puţin proeminent plasat la mijlocul apofizei, iar carena este puţin evidentă.

Seminţe de 3-5 mm, aripate, cenuşii-negricioase, prinse în aripioară ca într-un cleşte. La 1 kg intră circa 120.000 seminţe dezaripate.

Maturaţia este bienală, conurile se coc prin octombrie-noiembrie şi se desfac în primăvara anului al treilea; ele cad abia în toamna următoare.

Puterea germinativă este 60-80%, cu păstrarea ei timp de 3 ani, iar periodicitatea fructificaţiei este de 3-5 ani.

Maturitatea este timpurie, la arborii izolaţi la 10-15 ani, iar în masiv la 30-50 ani. Creşterea este rapidă şi susţinută din tinereţe, în primul an realizând 5-10 cm, iar primul verticil apare în anul al treilea.

Longevitatea pinului silvestru este de până la 600 ani.

AREAL

Pinul silvestru este o specie cu areal vast, ocupând peste 145 milioane hectare, ceea ce înseamnă circa 3.7% din pădurile globului.

El apare de la vest la est, de la Oceanul Atlantic la Oceanul Pacific (Europa, Asia), iar de la nord la sud, de la peste 70° latitudine nordică (nordul Scandinaviei) la sub 40° latitudine (Peninsula Iberică).

În vastul areal, apare compensarea latitudinii cu altitudinea, astfel încât în regiunile nordice şi vestice apare frecvent ca arbore de câmpie (Scandinavia, Siberia, ţinuturile baltice), iar la est şi sud doar în regiunile montane (Pirinei, Alpi, Balcani, Carpaţi). În concluzie, la nivelul arealului general, limita altitudinală creşte de la nord la sud şi de la vest la est.

În România este puţin răspândit comparativ cu alte ţări, vegetând spontan, insular, în lungul Carpaţilor şi în Apuseni, pe stâncării aride, turbării etc. Cert este că actualele staţiuni sunt refugii ale pinetelor de dinaintea glaciaţiunii (circa 9000 ha, adică 0.14% din fondul forestier românesc), acolo unde alte specii lemnoase nu au reuşit să se instaleze datorită condiţiilor vitrege.

Zona de maximă răspândire este în bazinul Trotuşului, unde formează arborete pure sau în amestec cu molidul, fagul ,bradul, gorunul, precum şi bazinele Buzăului, Râmnicului, Putnei, Oituzului (ocoalele silvice Nehoi, Nehoiaşi, Dumitreşti, Vintilă Vodă, Năruja ş.a.)

Altitudinal, pinul silvestru apare între 300 m în Subcarpaţii Moldovei şi pe valea Oltului şi 1700 m în Retezat (1900 m în bazinul Gemenele).

În Cheile Bicazului, vegetează pe stâncării lipsite aproape de sol mineral, în Bucovina apare în bazinul Bistriţei (Barnar, Zugreni), precum şi în bazinul Moldovei la Pojorâta şi în masivul Răchitişul Mare (rezervaţie cu Arctostaphyllos uva-ursi). De asemenea, pinul silvestruapare şi în turbăriile oligotrofe din Depresiunea Dornelor (Poiana Stampei, Coşna, Grădiniţa, Şaru Dornei etc.).

CERINŢE ECOLOGICE

Pinul silvestru este o specie nepretenţioasă faţă de climă şi sol, astfel încât o putem categorisi ca specie cu caracter pionier.

Are o amplitudine ecologică largă, suportând gerurile din regiunile septentrionale (-40°C, sezon de vegetaţie de 3 luni), precum şi seceta din  regiunile sudice ale arealului (+35°C, repaus vegetativ 4 luni).

Solurile pe care vegetează sunt în general nisipoase, slab humifere, turbării, soluri uscate, pseudogleizate, podzoluri, puternic acide, extrem oligotrofice (exemplu, munţii Vrancei la Tulnici, bazinul Râmnicu Sărat).

Binenţeles că înregistrează creşteri excepţionale pe soluri bogate şi suficient drenate.

În termeni ecologici, se poate caracteriza pinul silvestru ca fiind o specie rustică, heliofilă, euritermă şi eurifilă.

VARIABILITATE

Fiind o specie cosmopolită, pinul silvestru este reprezentat în zonele arealului său prin numeroase rase geografice. Acestea sunt:

Pinus sylvestris rigensis – pinul silvestru nordic,

Pinus sylvestris lapponica – pinul de Laponia (dincolo de 62° latitudine),

Pinus sylvestris vindelica – pinul din Austria de Jos (de mare altitudine),

Pinus sylvestris carpatica – pinul nord-carpatic (pe stâncării),

Pinus sylvestris rumunica – pinul silvestru românesc (Carpaţii Orientali),

Pinus sylvestris balcanica – pinul de Balcani,

Pinus sylvestris sibirica – pinul siberian (Munţii Altai),

Pinus sylvestris hamata – pinul de Caucaz.

Ca ecotipuri şi climatipuri autohtone, sunt de menţionat: ecotipul de mare altitudine din Retezat, climatipul est-carpatic din Carpaţii Orientali, climatipul vest-carpatic, ecotipul de soluri silicioase, oligotrofice (Cheile Bicazului, Răchitişul Mare) şi ecotipul de turbării (Poiana Stampei, Lucina, Luci).

Provenienţele valoroase româneşti sunt cele de la Tulnici, Bisoca, Ciobănaşu-Trotuş.

În cadrul variabilităţii morfologice, se disting: P. s. var. Turfosa (turbării), constituită în acelaşi timp şi ca ecotip, P. s. var. Decumbens (port arbustiv), P. s. f. fastigiata (coroana columnară), P. s. f. Kienitzii (ritidom adânc crăpat, solzi groşi), P. s. f. microphylla (ace scurte), P. s. f. plana (conuri lăţite), P. s. f. gibba (bazinul Bistriţei).

VĂTĂMĂRI

– Exemplarele cu lemn afânat de la altitudini mici suferă rupturi de vânt şi zăpadă;

– Ciupercile ce atacă pinul silvestru: Melampsora pinitorqua, Fomes anosus etc., iar ca insecte amintim Ipidae, Cryocephalus rusticus etc.

IMPORTANŢĂ

  • Lemn de calitate superioară, cu numeroase utilizări;
  • Pinul silvestru crează un fitoclimat intern propice dezvoltării altor specii de arbori şi arbuşti, dar solul se acidifică, se podzoleşte;

• Este o specie pionieră de prim ordin, ceea ce îi conferă titlul de specie de primă împădurire în cadrul terenurilor degradate, la fixarea coastelor supuse eroziunii etc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here