Salcâm

CARACTERE MORFOLOGICE

Arbore exotic, de mărimea I-a, cu înălţimi ce pot atinge 25-30 m şi diametre de 80-100 cm.

Înrădăcinarea în primii 2-3 ani este pivotantă, pe solurile nisipoase atingând 1.5-2 m. Ulterior ramificaţiile laterale se dezvoltă puternic, ajungând până la 20 m de trunchi. Tulpina este dreaptă, bine elagată în masiv strâns, iar în plantaţii rărite este scurtă, înfurcită.

Scoarţă la început netedă, brun-roşcată până la cenuşiu-măslinie.

Timpuriu formează un ritidom gros, cu crăpături longitudinale adânci.

Lemn cu alburn îngust şi duramen larg, brun-verzui, greu, dur, elastic, cu multiple întrebuinţări rurale.

Coroana este neregulată, rară, fapt căruia salcâmul permite înierbarea (Bromus sterilis, B. tectorum, Urtica dioica, Sambucus ebulus etc.).

Lujeri muchiaţi, măslinii până la brun-roşcaţi, cu spini de o parte şi de alta a mugurilor, spini proveniţi din transformarea stipelelor.

Muguri alterni, foarte mici, câte 3-4 ascunşi într-o proeminenţă din mijlocul cicatricei.

Frunze imparipenat-compuse, cu 7-19 foliole eliptice, 3-5 cm, întregi, mucronate, glabre sau pubescente, apar târziu, prin mai.

Flori bisexuate, albe, cu simetrie bilaterală, pe tipul 5, grupate în raceme pendente de 10-25 cm, puternic şi plăcut mirositoare; înfloreşte după înfrunzire, în mai-iunie.

Fructele sunt păstăi dehiscente, 5-10 cm, cu 3-10 seminţe negricioase ce au tegument tare, necesitând forţare.

Periodicitate anuală, cu fructificaţii abundente. Lăstăreşte şi drajonează puternic, pe mari distanţe. La noi nu se regenerează natural prin sămânţă (drajonii sunt mai sănătoşi şi mai longevivi).

Creşterile la lăstari în primii 5 ani pot ajunge la 10 m înălţime, drajonii şi exemplarele din sămânţă la început au creşteri lente, iar după 15-20 ani depăşesc lăstarii). Longevitatea este de peste 100 ani.

AREAL. CERINŢE ECOLOGICE

Salcâmul este originar din America de Nord, fiind introdus în Europa în 1601 de către Robin; la noi s-a introdus în 1750 ca arbore de parc.

Prima cultură forestieră a fost creată la Băileşti, Oltenia în 1852, cu scopul de a fixa nisipurile continentale, precum şi la împădurirea solurilor compacte din Bărăgan. După 1880 s-au împădurit suprafeţe întinse în sud-estul Olteniei, nord-estul Munteniei, nord-estul Transilvaniei, sudul Moldovei şi solurile grele din stepă şi silvostepă.

România s-a dovedit a fi o a doua patrie pentru salcâm (climat arid şi secetos): au fost semnalate cele mai frumoase arborete din arealul natural şi de cultură (exemplu pădurea Ciurumela, ocolul silvic Calafat). În perioada 1985-1989 existau 120.000 ha împădurite cu salcâm.

Salcâmul se dovedeşte a fi o specie pretenţioasă faţă de sol şi climă. În patria de origine reclamă climate umede, suficient de calde, staţiuni cu multă căldură estivală, sezon lung de vegetaţie, ferite de îngheţuri târzii.

La o temperatură medie anuală de 8-9°C starea de vegetaţie a salcâmului este slabă. Vântul rece şi chiciura constituie factori limitativi.

Temperamentul este de lumină.

Se dezvoltă bine pe soluri nisipoase cu textură grosieră, afânate, aerisite, permeabile, necarbonatice. Vegetează slab pe soluri compacte, argiloase, calcaroase şi mulţumitor pe soluri cu troficitate redusă, chiar sărăturate (ex. Sf. Gheorghe-Deltă).

Salcâmul are un consum ridicat de substanţe nutritive, astfel încât cultura repetată epuizează solul. Faţă de regimul hidric, salcâmul este nepretenţios, pe dunele nisipoase aprovizionându-se din orizontul freatic.

Nefavorabile sunt solurile excesiv de uscate, cele prea umede, reci expuse inundaţiilor.

Pe ansamblu, salcâmul are o largă amplitudine ecologică, fapt ce determină o acomodare relativ rapidă, cumulată cu modificări morfologice evidente (ritidom gros timpuriu, lujeri spinoşi, înrădăcinare profundă). Nu creează un fitoclimat intern, astfel încât salcâmul nu se asociază cu alte specii.

VARIABILITATE

  • R. p. var. umbraculifera, cu coroană deasă, cu ramuri nespinoase;
  • R. p. var. inermis, cu lujeri nespinoşi;
  • R. p. var. microphylla, cu frunze înguste;
  • R. p. var. rectissima, cu trunchiuri drepte, cilindrice;
  • R. p. var. bessoniana, cu coroană sferică şi lujeri cu spini căzători;
  • R. p. var. pyramidalis, cu coroană columnară;
  • R. p. var. unifolia, cu frunze cu o singură foliolă;
  • R. p. var. decaisneana, cu flori roze;
  • R. p. var. semperflorens, cu înflorire continuă;
  • După tipul tulpinii şi a coroanei (H. Hopp, 1941), există trei tipuri:

– Pinnata, cu creşteri rapide şi tulpini drepte, zvelte;

– Palmata, cu tulpini defectuoase şi coroane largi (Oltenia);

Spreading, cu tulpini sinuoase şi creşteri lente (arborete de crâng).

Salcâmul este o specie rustică, de interes silvicultural: are creşteri rapide, este de mare productivitate şi are capacitatea de a fixa nisipurile zburătoare. Lemnul salcâmului este de calitate, cu bune proprietăţi mecanice şi tehnologice. Şi nu în ultimul rând, salcâmul este foarte apreciat ca plantă meliferă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here