Specie indigenă, mărimea a III-a, deseori arbust.
Lujerii sunt flexibili, verzui până la brun-verzui, glabri lucitori şi plesnesc uşor de la locul de inserţie.
Muguri alterni, aproape ascuţiţi, alipiţi de lujer, bicolori: spre bază galben-verzui până la bruni deschis, iar spre vârf negricioşi.
Frunze oblong-lanceolate, 6-16 cm, prelung acuminate, lat cuneate, mărunt glandulos-serate, pe faţa inferioară verzi deschis sau albăstrui, glabre; pe peţiol, la baza limbului sunt două glande proeminente.
Flori mascule grupate în amenţi de circa 5 cm, cei femeli până la 7 cm; florile au scvame galbene, lung păroase şi câte două glande nectarifere. Înfloreşte înainte de înfrunzire.
Salcia plesnitoare are un areal asemănător cu al salciei albe, la noi semnalându-se din Delta Dunării până în regiunea montană.
Suportă mai bine umbrirea decât specia precedentă, clima mai răcoroasă din regiunea de deal şi solurile ceva mai grele şi mai acide.
Dacă iubești pădurea așa cum o facem și noi, alătură-te cu un Like comunității noastre de pe Facebook.