Sălcioară mare

Arbust, rar arbore exotic, cu tulpină neregulată, spinoasă.

Scoarţa este subţire, brună. Lujeri spinoşi, albicioşi, stelat-tomentoşi.

Frunze scurt peţiolate, lanceolate, de 4-8 cm, întregi, verzi cenuşii pe faţă, pe dos argintii lucitoare, stelat-tomentoase.

Flori bisexuate sau poligame, de 1 cm, solitare sau câte 2-3, se formează pe lujerii din anul precedent; sunt apetale cu caliciu campanulat cu 4 lobi, la exterior argintii, la interior gălbui, plăcut mirositoare, apar prin iunie.

Fructele sunt drupe false elipsoidale, galben-portocalii, acoperite cu solzi argintii, miez dulceag făinos şi sâmbure elipsoidal lemnos. Se coc în septembrie, iar fructificaţiile sunt anuale şi abundente.

Lăstăreşte, drajonează şi marcotează.

Sălcioara are un areal general cantonat în sud-estul Europei, Asia de Vest, la noi fiind introdus în culturi forestiere de protecţie, îndeosebi în regiunile calde, secetoase, la crearea de perdele forestiere, dar şi ca specie ornamentală.

Este o specie robustă, foarte rezistentă la ger şi secetă, preferând un climat cu veri călduroase. Se dezvoltă pe soluri nisipoase, pietroase, uscate, chiar pe sărături. Are un temperament de lumină.

La noi în ţară a dat rezultate bune în perdelele forestiere din stepă, pe nisipuri marine, sărături (litoral, Delta Dunării). Are un rol ecologic major în fixarea şi ameliorarea terenuri instabile (râpe, coaste, ravene), împiedică îmburuienirea, păşunatul. Acestea se datorează vigorii de drajonare, sistemului radicelar trasant cu bacterii fixatoare de azot şi prezenţei spinilor de ramuri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here