Stejar brumăriu

CARACTERE MORFOLOGICE

Arbore indigen de mărimea a II-a, rar depăşind 25 m.

Se deosebeşte de Quercus robur prin:

tulpina se păstrează uneori dreaptă până la vârf,

scoarţa formează ritidom foarte de timpuriu, mai gros şi adânc crăpat,

mugurii relativ mari, ovoid-alungiţi,

frunzele sunt variabile ca formă, cu lăţimea maximă în ½ superioară, peţiol scurt de 4-10 mm, lobii mijlocii stau aproape perpendicluar pe nervura mediană, pe faţă verzi întunecat, pe dos cenuşii-brumării, de regulă pubescente şi uneori glaucescente; cele 5-7 perechi de lobi sunt rotunjiţi sau acuţi, întregi, sinuaţi sau lobulaţi, cu sinusuri înguste; în staţiunile cele mai uscate au aspect coriaceu,

Înfloreşte cu 2 săptămâni mai târziu decât stejarul evitând astfel îngheţurile târzii; inflorescenţele femele sunt lung pedunculate,

ghindele sunt aşezate pe un peduncul lung de până la 15 cm, iar ghinda este mare (3-5 cm), pe cupă cu solzi gheboşi cu vârf lat, aşezaţi în rânduri circulare.

AREAL. CERINŢE ECOLOGICE

Stejarul brumăriu are un areal limitat la Peninsula Balcanică, nordul Asiei Mici, Caucaz, Crimeea. În România, apare în silvostepa Olteniei, Munteniei, Dobrogei şi sudul Moldovei.

Din punct de vedere ecologic se poate spunde despre stejarul brumăriu că este specie de silvostepă, reclamă un climat cald, suportă bine seceta,  putând creşte în amestec cu Q. robur şi Q. pubescens. Este mai rezistent decât stejarul la uscăciunea atmosferică şi cea a solului.

Formează arborete pure pe cernoziomuri levigate sau pe dune cu sol afânat, nisipos şi suficient de reavăn.

Variabilitate:

Q. p. var. atrichoclados, cu frunze pe dos puberule până la fin tomentoase şi cenuşii,

Q. p. var. virescens, cu frunze pe dos verzi-cenuşii, pubescente numai în tinereţe, apoi glabre.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here