Stejar pufos

CARACTERE MORFOLOGICE

Specie indigenă, de mărimea a III-a, deseori arbust.

Tulpina este adesea neregulată, strâmbă.

Scoarţa formează de timpuriu un ritidom brun-negricios, des şi adânc crăpat, în plăci oarecum dreptunghiulare.

Lemnul are însuşiri tehnologice bune, fiind asemănător cu cel al gârniţei, dar din cauza dimensiunilor reduse este folosit cel mai mult ca lemn de foc.

Coroana este largă şi neregulat răsfirată, rară, luminoasă.

Lujerii sunt cenuşii-pubescenţi, cu muguri alterni, mici, ovoidrotunjiţi, tomentoşi.

Frunze foarte variabile, tari, coriacei, relativ mici (4.5-8 cm), cu peţiol de circa 2 cm, obişnuit obovate, de la neregulat sinuat-lobate până la penat-partite, lobii cu marginea ondulat-încreţită, pe dos fiind des tomentoase.

Fructele (ghindele) sunt sesile sau foarte scurt pedunculate, grupate câte 2-4 la vârful lujerilor; ghinda este îngust ovoidă, acuminată, 8-20 mm, iar cupa are solzi mici, plani, bine alipiţi, cenuşii, brun-pubescenţi.

AREAL

Stejarul pufos este un element sud-european, mediteranean şi submediteranean, cu areal asemănător cu cel al cerului; spre nord urcă până la 50º latitudine, la est merge până la Marea Caspică, iar la sud evită o parte din ţinuturile mediteraneene cuprinse în arealul cerului (sudul Italiei, Sicilia).

În România formează păduri rare, pâlcuri sau tufărişuri în regiunea de câmpie şi de silvostepă, în aproape toate regiunile ţării, mai frecvent în silvostepa sudică a Moldovei, Munteniei şi Olteniei; în Dobrogea participă la alcătuirea şibliacurilor, alături de cărpiniţă, mojdrean, porumbar, vişin turcesc, scumpie etc.

În vestul ţării (Banat, Transilvania), apare pe solurile calcaroase, rendzinice. Pe dealurile Buzăului alcătuieşte păduri rărite la 500-600 m, la fel ca în Podişul Mehedinţi unde exemplare izolate urcă la 960 m.

CERINŢE ECOLOGICE

Stejarul pufos este o specie iubitoare de căldură, rezistentă la secetă, uscăciune; creşte pe cernoziomuri levigate, neutre, mai grele şi mai uscate decât cele pe care apare stejarul brumăriu.

Suportă gerurile extreme din iarnă, iar la altitudini mai ridicate (gorunete pure, goruneto-făgete) apare doar pe versanţii puternic însoriţi cu substrat calcaros.

Preferă solurile calcaroase şi are un temperament pronunţat de lumină.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here