Vale munte

Prin succesiunea vegetaţiei se înţelege procesul de modificare sau de înlocuire în timp a compoziţiei covorului vegetal de pe o anumită suprafaţă de teren, ca rezultat al eliminării şi înlocuirii speciilor între ele.

Succesiunea vegetaţiei poate avea loc fie prin înlocuirea uneia sau mai multor specii dintr-o asociaţie, fie prin înlocuirea unor asociaţii cu altele. Succesiunea vegetaţiei reprezintă un proces culminant în suita proceselor colective specifice pădurii. Ea este un proces continuu, repetat de-a lungul timpului, contribuind la precizarea sensului şi dinamicii evoluţiei pădurii.

Cauzele succesiunii vegetaţiei sunt legate de însuşirile ereditare ale speciilor concurente (vitalitatea, temperamentul, rapiditatea de creştere, longevitatea, capacitatea de regenerare etc.), precum şi de factori externi, reprezentaţi prin condiţiile de mediu abiotic şi biotic.

Procesul de succesiune est condiţionat şi susţinut de eliminarea naturală sistematică a unei specii, a unui grup de specii sau chiar a unei asociaţii în ansamblu, concomitent cu migrarea şi favorizarea altor specii sau asociaţii care le iau locul. Producerea succesiunii este legată de dinamica schimbării condiţiilor de mediu şi de evoluţia regnului vegetal şi animal. Acest proces a avut loc fără întrerupere şi se continuă şi în prezent, provocând permanent schimbări şi restructurări ale vegetaţiei forestiere.

Ca regulă generală, vegetaţia care pune stăpânire pe un anumit teritoriu tinde să-şi creeze condiţii ecologice tot mai favorabile, ajunge la o stare optimă, după care mediul creat începe să se altereze, devenind în schimb din ce în ce mai prielnic unei alte specii sau asociaţii.

După ritmul de producere a succesiunilor, acestea pot fi rapide sau lente, după cum înlocuirea speciilor între ele se produce într-un timp scurt (ani sau decenii) sau lung (depăşesc un secol). Succesiunile rapide au loc când, spre exemplu, după denudarea unui teritoriu, acesta este ocupat succesiv şi rapid de pătura erbacee, de arbuşti, de specii pioniere şi în final de speciile fundamentale. În amestecurile de fag cu răşinoase, succesiunile se produc într-un timp mult mai lent şi sunt aproape insesizabile pe termen scurt.

Sensul succesiunii se referă la direcţia pe care a urmat-o şi va evolua un proces succesional, pe seama sau în favoarea cărei specii sau grupe de specii se va produce. Acest lucru poate fi stabilit prin observaţii făcute pe teren, prin documente scrise şi existente în arhiva unităţilor silvice, prin informaţii furnizate de localnici şi specialişti sau prin interpretarea toponimiei locale.

Măsuri silvotehnice de dirijare a succesiunilor

Dirijarea succesiunii. Fără intervenţia omului, succesiunea are loc în strânsă concordanţă cu factorii mediului care o generează şi îi condiţionează dinamica; sensul său de producere este, de fiecare dată, acela care apare ca răspunsul cel mai adecvat, prin programele proprii de autoreglare şi control, la suma factorilor (acţiunilor, informaţiilor, excitaţiilor) din mediul intern şi extern al pădurii. Dacă în pădurea naturală sensul succesiunii urmează calea intensificării producţiei totale de biomasă şi realizarea climaxului, în pădurea cultivată omul caută să dirijeze succesiunea (ca de altfel şi celelalte procese) pe calea mărimii producţiei utile sau brute, care poate fi introdusă în circuitul economic sub formă de produse lemnoase sau accesorii. De aceea, în astfel de situaţii, omul intervine în plus ca un factor reglator decisiv, alegând de fiecare dată, din sensurile posibil de urmat, doar pe acelea care, fără a conduce la perturbări şi dereglări puternice, permit dirijarea pădurii cultivate conform obiectivelor social-economice imediate şi de perspectivă. În concordanţă cu deciziile luate, sunt recomandate şi se pot adopta o serie de măsuri de dirijare a succesiunilor:

  • extragerea prin tăieri pregătitoare a speciilor nedorite;
  • corelarea tăierilor de regenerare cu mersul fructificaţiei şi dezvoltarea seminţişului din speciile de mare valoare;
  • realizarea unei compoziţii de regenerare cât mai corespunzătoare staţiunii;
  • introducerea în avans a unor specii valoroase, încet crescătoare sau pretenţioase faţă de lumină;
  • aplicarea la timp a întregului sistem de lucrări de îngrijire a seminţişurilor şi rboretelor;
  • luarea unor măsuri de prevenire a calamităţilor.

În etapa actuală de evoluție a pădurilor, se apreciază că există o tendință generală de coborâre altitudinală a arealului principalelor specii forestiere, coborîre care imprimă și caracterul actual al succesiunii vegetației forestiere:

succesiuni în molidișuri, brădete și amestecuri de rășinoase: speciile menționate prezintă exigențe ecologice diferite fapt care face ca în amestecurile dintre ele să se manifeste o concurență activă, prin care speciile de umbră și semiumbră se impun în condiții staționale favorabile, după cum laricel sau pinul silvestru domină ochiurile deschise sau terenurile stâncoase puternic vântuite. Amestecurile de molid cu larice, cu pin silvestru sau brad cu larice ori pin silvestru au la început o Curs de silvicultură pentru învăţământ la distanţă 100 structură bietajată. Cu timpul însă speciile de lumină sunt depășite în înălțime și pot fi eliminate din pădure.

succesiuni în amestecuri de rășinoase cu fag și în făgete: fagul este o specie mai rezistentă la umbrire dar cu un semințiș foarte sensibil la arșiță, secete, înghețuri de aceea se regenerează cu precădere sub masiv. Ca regulă, în etapa actuală, pădurile de molid și chiar bradul manifestă tendințe de colonizare a făgetelor montane, tendință susținută și de extinderea rășinoaselor în afara arealului. În mod obișnuit însă, amestecurile de molid, brad și fag au constituit arborete stabile de aceea este recomandată păstrarea acestor amestecuri oriunde condițiile staționale o permit.

succesiuni între speciile pioniere și fundamentale: în asemenea situații dinamica succesiunii este foarte activă. După exploatarea prin tăieri rase sau despădurirle provocate de calamități naturale, terenul este luat în stăpânire de vegetația erbacee și arbustivă, și chiar de speciile pioniere (mesteacăn, plop tremurător, salcie căprească). În mediul mai prielnic creat de speciile pioniere, se instalează speciile fundamentale (molid, brad, fag), prin migrația din aproape în aproape.

succesiuni între fag, brad și cvercinee: apar de obicei la contactul dintre subzona fagului și gorunului, tendința frecventă fiind de coborâre a fagului și chiar a bradului în arborete de gorun. De regulă fagul înaintează treptat și realizează amestecuri valoaroase cu cvewrcineele, contribuind la stimulraea creșterii în înălțime și elagarea gorunului. Dacă nu se intervine însă cu măsuri de dirijare a succesiuni, există pericolul ca cu timpul, cvercineele să fie eliminate.

– succesiunea speciilor în șleauri: sensul obișnuit de producere a succesiunilor în șleauri este în favoarea speciilor de amestec (carpen, tei, jugastru, ulm, paltin etc.) și uneori chiar a arbuștilor (alun, sânger, păducel, lemn câinesc, salbă, corn etc.). Acest lucru se explică deoarece stejăretele ca specii de bază fructifică mai rar, au sămânță mai grea și preferate de rozătoare, sunt exigente la lumină și au creșteri mai mici comparativ cu speciile de umbră.

În actualele condiții ale fondului nostru forestier, se produc și alte succesiuni între pădurile naturale și cele artificiale, între pădure și alte asociații vegetale.

Răsfoiţi şi Micul dicţionar forestier.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here