Tipuri de pădure

Necesităţi legate de uniformizarea modalităţilor de descriere a pădurilor, de diagnoza lor staţională, de clasificare a acestora, precum şi de standardizare a măsurilor de gestiune, au condus la dezvoltarea unei ramuri ştiinţifice distincte în cadrul silvobiologiei: tipologia forestieră. Iniţial s-a avut în vedere tipologia pădurilor, pentru ca ulterior să se dezvolte tipologia staţiunilor forestiere şi tipologia ecosistemelor forestiere. Sub influenţa şcolii ruse a lui G.F.Morozov, în România, primele preocupări le are Z. Przemeţchi -1921- care dă şi o primă definiţie a tipului de pădure: “unitate sistematică ce cuprinde pădurile care vegetează în condiţii staţionale similare şi care se caracterizează prin aceeaşi formă exterioară şi aceleaşi însuşiri biologice.

Pădure

Deceniile 5, 6, şi 7 ale secolului trecut au fost marcate de o deosebită efervescenţă în cercetarea tipologică românească, de astă dată sub influenţa şcolii sovietice a lui V.N. Sukacev. La conferinţa de tipologie forestieră din 1955 , la care s-a discutat problematica complexă a tipologiei pădurilor (S.Paşcovschi) şi a tipologiei staţiunilor (C. Chiriţă) şi s-au trasat coordonatele evoluţiei viitoare a acestei ramuri de cercetare. Principalele probleme la care s-a răspuns au fost:

  1. pentru tipologia pădurilor:

– Definirea tipului de pădure: “tipul de pădure reuneşte porţiunile de pădure uniforme după compoziţia speciilor arborescente, după celelalte etaje de vegetaţie şi faună după complexul condiţiilor staţionale (climatice, edafice şi hidrologice ) după relaţiile dintre plante şi mediu după procesele de regenerare şi după direcţia succesiunilor în ele, cerând prin urmare în aceleaşi condiţii economice măsuri silvotehnice de acelaşi fel.

– Unităţile de clasificare: – unitate fundamentală: tipul de pădure; – unităţi de rang superior: formaţia forestieră (toate tipurile de pădure constituite din aceeşi specie sau amestec de specii); şi seria (toate tipurile de pădure situate în condiţii ecologice asemănătoare dar deosebite prin specia sau amestecurile arborescente; – unităţi de rang inferior: faciesul (evidenţiază în primul rând variaţii în proporţia speciilor de amestec, specia predominantă rămânând neschimbată) şi subtipul de pădure (evidenţiază aspecte legate de intervenţiile umane) ;

– Criterii de diferenţiere a tipului de pădure:
arboretul: compoziţie, productivitate, calitatea arborilor, regenerarea naturală;

subarboretul şi pătura vie; – caracterele edafice; – caracterele climatice; – măsuri silvotehnice;

Criterii de descriere a tipului de pădure:

a.- staţiunea: – situaţie şi relief (subzona şi etajul altitudinal de vegetaţie, altitudine, geomorfologie) ; – caractere climatice (temperaturi, precipitaţii, umiditate atmosferică, vânt, sinteza climatică, particularităţi climatice); – formaţia geologico – petrografică ; apa freatică (vârsta geologică, natura depozitului, natura litologică a rocilor, adâncimea de dezagregare, adâncimea şi caracterul apei freatice); – solul (tip, subtip , varietate, grosime, grosime litieră, forma de humus, textura, structura, drenaj, reacţie, regim de umiditate, condiţii excepţionale de regim termic);

b.- arboretul: – caracterul tipului de pădure (natural sau artificial; de bază, intermediar, de primă împădurire); – caracterele arboretului (compoziţie, structură, elemente biometrice, vigoare de creştere şi vitalitate, consistenţă naturală, condiţii de regenerare);

  1. – subarboretul: (desime, compoziţie, mod de răspândire, influenţa arboretului sau a păturii vii, condiţii de fructificaţie şi de înmulţire vegetativă); d. – pătura vie: (acoperire, specii, variaţia păturii vii); e. – factorii biotici vătămători; f. – succesiuni: (semnificaţia speciilor, relaţii între specii, specii noi, tipuri intermediare, tipuri de tăieturi); g. – relaţii între vegetaţie şi staţiune: (influenţe climatice, fertilitatea solului, factori de influenţă asupra fertilităţii, utilizarea spaţiului din sol, starea generală a orizontului superior de sol, tendinţe de evoluţie a solului, rezistenţa speciilor la acţiunea nefavorabilă a factorilor climatici sau edafici, valoarea protectoare a arboretului). h. – măsuri silvotehnice indicate i. – distribuţia şi frecvenţa tipului

Tipul de pădure este individualizat prin patru cifre arabe a căror semnificaţie este următoarea:

prima cifră reprezintă grupa de formaţii de tipuri de pădure: 1 – molidişuri; 2 – brădete; 3 – pinete, laricete, şi tipuri de pădure cu diverse răşinoase în afară de molid şi brad; 4 – făgete şi tipuri de pădure cu fag, 5 – gorunete; 6 – stejărete şi păduri cu stejar pedunculat; 7 – cerete, gârniţete şi păduri de cer cu gârniţă; 8 – stejărete de stejar brumăriu şi pufos şi păduri de amestec dintre cele două specii; 9 – păduri de plop , salcie şi anin; 0 – păduri constituite din diverse specii de foioase;

– a doua cifră indică formaţia forestieră (exemplu: pentru grupa 1 avem: 1.1 – molidişuri pure; 1.2 – molideto – brădete; 1.3 – amestecuri de molid, brad, fag).

 – a treia cifră, indică un criteriu ecologic de diferenţiere, fie exprimat indirect prin tipul de floră, fie exprimat direct prin condiţii ecologice particulare (exemplu: în cadrul molidişurilor se pot delimita: 1.1.1 – molidişuri cu Oxalis acetosella sau cu floră de mull; 1.1.2 – Molidişuri cu muşchi verzi; 1.1.4 – molidişuri pe soluri schelete, 1.1.9 – Molidişuri de luncă).

– a patra cifră, ordonează tipurile de pădure funcţie de condiţii particulare de productivitate, fără a se constitui într-un indice pentru categoria de productivitate, care este exprimată în mod indirect (exemplu: în cadrul molidişurilor cu Oxalis acetosella 1.1.1 se pot distinge: 1.1.1.1 – Molidiş normal cu Oxalis acetosella; 1.1.1.2 – Molidiş cu Oxalis acetosella pe soluri cu gleizare pronunţată; 1.1.1.3 – Molidiş de altitudine mare cu Oxalis acetosella; 1.1.1.4 – Molidiş cu Oxalis acetosella pe soluri scheletice; 1.1.1.5 – Molidiş cu Oxalis acetosella pe soluri scheletice de productivitate inferioară).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here