Arborete virgine: care au luat naştere şi se dezvoltă din generaţie în generaţie fără nici un fel de intervenţie antropică de cultură;
Arborete cvasivirgine: care sunt asemănătoare ca structură cu primele, dar sunt afectate prin intervenţii antropogene de cultură care nu le modifică însă esenţial modul lor de organizare şi funcţionare;
Arborete cultivate: iau naştere şi se dezvoltă sub influenţa factorilor mediului natural dar şi cu o evidentă intervenţie antropogenă, determinată de modelul de structură capabil să ofere o eficacitate optimă în raport cu funcţiile atribuite fiecărui arboret.
Diferenţierea arboretelor cultivate după modul în care acestea au fost create:
– Arborete naturale = arborete întemeiate de om prin valorificarea regenerări naturale;
– Arborete artificiale = arborete întemeiate prin intervenţii pe cale artificială (semănături directe sau plantaţii integrale în proporţie de minimum 70 %);
– Arborete mixte = în care se găsesc atât populaţii de arbori instalate pe cale naturală, cât şi introduse de om în procente care nu depăşesc 70 % pentru fiecare categorie.
În literatură sunt discuţii privitor la atribuirea adjectivelor de „virgin” şi „cvasivirgin” arboretelor sau pădurilor. Astfel, au apărut caracteristici structurale calitative precum naturalitatea sau originalitatea pădurii care exprimă gradul de îndepărtare a unei păduri faţă de pădurile originare, ferite de influenţe umane.
Arboretele se pot afla în una din cele 5 stări:
- naturală, în cazul în care influenţa umană este absentă şi structura este nemodificată;
- aproape naturală, în cazul unor influenţe umane indirecte, fără modificări semnificative;
- seminaturală , în cazul unor influenţe umane neintenţionate fiind dependentă de aceste influenţe;
- stare antropogenică , în cazul exercitării tuturor măsurilor de gospodărire;
- stare nenaturală, caz în care culturile create stau integral la dispoziţia factorului uman.
Dintr-o perspectivă mai largă, naturalitatea poate fi:
- naturalitate originală, care exprimă starea pădurilor Europei din tardiglaciar până la sfârşitul mezoliticului (pădurile acestei perioade pot fi caracterizate ca adevărate păduri virgine, prin dimensiuni,dinamică, reţele trofice complete care includeau pe om ca şi vânător-culegător);
- naturalitate potenţială, care exprimă o stare ipotetică a pădurilor actuale (supuse modificărilor factorilor de mediu ) dacă omul ar fi rămas vânător-culegător;
- naturalitate viitoare, care exprimă o stare ipotetică a pădurilor viitoare în cazul în care începând din prezent, impactul uman ar fi suprimat.Acum se operează cu patru tipuri de structuri:
- păduri primare: arborete cu vârste mai mari de 120 de ani, în care nu s-a intervenit în ultimii 50 de ani;
- păduri secundare, în care intervenţiile antropice au condus la modificări ale structurii sub raportul compoziţiei şi vârstelor;
- păduri terţiare modificate antropic, dar care revin la structuri echivalente cu cele ale pădurii primare;
- păduri artificiale -create prin plantaţii şi semănături directe, ce au modificat esenţial structura.
Provenienţa arboretelor
Arborete din sămânţă prin regenerare naturală sau artificială regenerate vegetativ în proporţie de cel puţin 70% = regim codru;
Arborete din lăstari (drajoni, butaşi) regim crâng = puţin 70 %; regim crâng compusÞ sămânţă + lăstari.
Arborete de provenienţă mixtă.
Vârsta arboretului este exprimată ca o medie a vârstei arborilor ce constituie arboretul. Vârsta arboretului este o caracteristică structurală cantitativă cu implicaţii directe în aspectele structurale calitative. Dincolo de cifra în sine, contează distribuţia arborilor pe categorii de vârstă, care imprimă caracterul calitativ al structurii arboretului. Întrucât reprezentarea distribuţiei arborilor pe categorii de vârstă comportă dificultăţi legate de determinarea vârstei, în mod curent, se face apel la distribţia arborilor pe categorii de diametre. (Vezi Dendrometrie).
