Timp de un an şi jumătate, tăierile de arbori din pădurile României au fost atent monitorizate de către o agenţie americană – Environmental Investigation Agency. Această monitorizare s-a făcut şi în trecut, cu aceleaşi rezultate, extrem de îngrijorătoare pentru sectorul forestier.

Specialişti şi chiar oficiali din domeniu (de exemplu Constantin Tobescu-manager Fordaq, vicepreşedinte Nostra Silva şi consilier al ministrului Deneş) susţin că demersurile EIA sunt ţintite. “Întradevăr (sic!), precedentele investigaţii şi rapoarte EIA au zdruncinat sectorul forestier din România. Strategia lor de comunicare- frânturi de adevăr, referiri la rapoarte oficiale, aparenţa unor investigaţii serioase – a avut un succes monstruos în presa din România, care nu verifică informaţiile din surse oficiale sau independente. Campania lor continuă – industria lemnului din România este ţinta lor. Precedentele campanii au propus sloganul: Nu mai cumpăra produse din lemn din România. Peste 50 % din lemn provine din tăieri ilegale. Iar autorităe romane i-au felicitat pentru contribuţia lor la combaterea tăierilor ilegale”, scria Tobescu pe pagina de Facebook a Comunităţii Forestierilor Fordaq.

La fel, Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva (administratorul pădurilor statului şi custode al celor mai multe dintre parcurile naţionale) a reacţionat extrem de dur la concluziile raportului EIA. Citiţi AICI, replica Romsilva.

Concluziile raportului făcut de David Gehl, coordonator în cadrul ONG-ului american de mediu Environmental Investigation Agency, sunt, susţine acesta, dramatice. “Jumătate dintre tăierile din România ar fi ilegale. Aşa se face că în 2005 aveam 300.000 de hectare de pădure virgină. Din păcate, în urma defrişărilor masive am rămas cu numai 100.000 de hectare“.

Austriecii, puşi-din nou-la zid!

Schweighofer Holtzindustrie, Kronospan şi Egger, cele trei mari companii de exploatare a lemnului din România – toate din Austria, ar prelucra şi lemn tăiat ilegal.

Potrivit unei anchete desfăşurate de agenţia americană, lemnul ar avea acte falsificate, fiind tăiat ilegal din parcurile naţionale, unde exploatările sunt interzise. Astfel, în ultimii 10 ani, am pierdut două treimi din pădurile virgine. Companiile promit să monitorizeze mai atent traseul buştenilor.

David Gehl, coordonator în cadrul ONG-ului american de mediu Environmental Investigation Agency, a urmărit timp de un an şi jumătate transporturile de lemn din păduri la depozite şi la trei companii care îl prelucrează. El susţine că are probe ale furtului de lemn din parcurile naţionale.

“Suntem în Parcul Naţional Rodna şi ne uităm la ceea ce pare a fi o exploatare forestieră ilegală. Ce vedem în această parte este că au tăiat copacii valoroşi şi au încercat să se acopere punând o ştampilă de vopsea roşie, dar abia după tăiere”, explică David Gehl.

Investigatorul a urmărit lemnul tăiat până la un depozit de la marginea Parcului Naţional Rodna. El susţine că ar fi constatat că, odată intraţi în depozit, buştenii sunt puşi la comun cu cei tăiaţi legal şi sunt trecuţi pe o singură factura, ca să-şi piardă urma. Apoi sunt încărcaţi în camioane şi transportaţi la marii procesatori.

Cele mai multe transporturi ar fi ajuns la trei mari companii de procesare a lemnului din ţara noastră: Schweighofer, Kronospan şi Egger.

David Gehl, coordonator în cadrul ONG-ului american de mediu Environmental Investigation Agency: “Ceea ce am observat este că aceste exploatări forestiere ilegale sunt alimentate de cererea de pe pieţele străine, prin intermediul unor companii cum este Schweighofer şi altele care nu au trasabilitatea stabilită. Aceste depozite nu au nicio trasabilitate. Lemnul intra, apoi iese şi nu se ştie de unde vin buştenii.

În faţa acestor acuzaţii, Schweighofer Holzindustrie spune că:
”… fiecare furnizor al companiei trebuie să dovedească proveniența lemnului (act de punere în valoare și autorizație de exploatare). Dacă experții Holzindustrie Schweighofer identifică într-un depozit de buștean aflat în lanțul de aprovizionare lemn recoltat din parcurile naționale, compania refuză să achiziționeze din acest depozit atât timp cât acolo se livrează lemn din parcuri naționale.”

Compania mai susţine că prelucrează doar 6% din volumul total de lemn recoltat din România și doar lemn din specii rășinoase.

Într-un răspuns pentru Ştirile PRO TV, Egger susţine că procesul său de achiziţie respectă reguli foarte stricte pentru fiecare furnizor, iar reducerea la minim a aprovizionării cu lemn tăiat ilegal este o prioritate.

″Întregul nostru proces respectă reguli foarte stricte {…} pentru fiecare furnizor cu care lucrăm. Reducerea la minim a factorilor de risc de aprovizionare cu material provenit din lemn tăiat ilegal este și prioritatea noastră”, spun reprezentanții companiei Egger.

Kronospan anunţa că nu utilizează lemn din parcuri naţionale şi şi-a notificat furnizorii în acest sens, în plus, va face o anchetă proprie să vadă dacă regulile sunt respectate.

”Furnizorii noștri sunt notificaţi în mod constant că Kronospan nu utilizează lemn din parcuri naționale sau alte zone de conservare. Vom contacta EIA pentru a primi toate informațiile din investigaţia lor și pentru a verifica validitatea acestora în evidențele noastre. Vom publica rezultatul investigației noastre interne în momentul finalizării”, spun reprezentanții companiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here