Specie exotică de mărimea a II-a, cu înălţimi de până la 25 m.
Coroana este piramidală, compactă, cu ramificaţie regulat verticilată.
Lujeri brun-roşcaţi, glabri, iar mugurii ovoizi, acoperiţi cu răşină.
Acele sunt lungi de 15-25 mm, rigide, pe dos cu 2 dungi de stomate, pe ramurile sterile se inseră radiar cu tendinţă de aglomerare în perie, iar pe lujerii fertili sunt puternic răsucite (figura 6 a).
Conuri de 12-16 cm, brune sau brun-roşcate, cu bractei răsfrânte.
Abies cephalonica este o specie originară din munţii meridionali ai Greciei, unde vegetează la altitudini de 700-1700 m.
La noi ar putea fi introdus în regiunea dealurilor pe versanţii însoriţi, fiind rezistent la secetă şi mai exigent faţă de căldură.