Înțelegerea lumii vegetale este o prioritate pentru oamenii de știință, însă atitudinea generală față de plante este mai mult una indiferentă.

Chiar și așa, plantele și copaci reprezintă mult mai mult decât par. Iată câteva lucruri mai puțin știute despre această lume fascinantă:

Plantele pot învăța și sunt inteligente

Într-un experiment cu două plante cățărătoare făcut în Italia, la Universitatea din Florența, cercetătorii au descoperit că ambele se luptau pentru singurul punct de sprijin disponibil, însă odată ce una dintre ele a pierdut cursa, caută o alternativă. Acest lucru indică inteligență, spun oamenii de știință.

Suntem dependenți de plante

”Plantele distribuie funcțiile vitale pe toată suprafața corpului, spre deosebire de animale, care se folosesc de organe. Dacă în rândul animalelor, aproape singurele celule care produc semnale electrice sunt in creier, în ceea ce privește plantele, creierul este peste tot, fiecare celulă fiind capabilă să le producă”, a spus profesorul italian Stefano Mancuso, care conduce Laboratorul Internațional pentru Neurobiologia Plantelor, citat de TreeHugger.

Omenirea depinde în mare măsură de plante, folosindu-le pentru aproape orice, de la hrană, la combustibil.

Plantele simt și oferă

Copacii din păduri au rădăcinile interconectate, ca într-o rețea prin care comunică și fac schimb de resurse. Cercetătorii britanici au descoperit că atunci când simt că sfârșitul e aproape, copacii oferă resursele pe care le mai au la dispoziție copacilor sănătoși din apropiere.

Copacii au aplicații și în lumea roboticii

Unii cercetători folosesc copacii drept inspirație pentru roboți. Se lucrează la prototipuri robotice inspirate de lumea vegetală, care pot trăi în țesuturile umane fără a provoca daune, și pot fi folosite la endoscopii sau la alte intervenții medicale delicate.

Plantele iau decizii

Plantele iau decizii fără încetare, spun cercetătorii.

”Se schimbă informații între rădăcini, între frunze și flori, între copac și polinatori. Plantele iau mereu decizii și se ajustează mediului înconjurător”, spune profesorul Daniel Chamovitz de la Universitatrea din Tel Aviv, pentru sursa citată.

”Am subestimat complet copacii. I-am privit mereu ca pe ființe fără suflet, fără să știm cât de complex este sistemul biologic al acestora”, mai crede cercetătorul.

Dacă iubești pădurea așa cum o facem și noi, alătură-te cu un Like comunității noastre de pe Facebook.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here