Pădurile României ocupă un loc central în economia națională, în echilibrul ecologic și în identitatea culturală a țării. Cuprinse între Carpați și Dunăre, întinse pe aproape 7 milioane de hectare, acestea găzduiesc o diversitate remarcabilă de ecosisteme și specii, oferind în același timp o resursă strategică de materie primă – lemnul.
În ultimele decenii, presiunea asupra pădurilor a crescut sub influența dublă a cererii tot mai mari de resurse și a schimbărilor climatice. Gestionarea lor durabilă a devenit nu doar o problemă internă, ci și o obligație europeană, integrată în obiectivele Pactului Verde European (European Green Deal). Sau ale Strategiei UE pentru Păduri 2030 și ale Regulamentului privind Utilizarea Terenurilor, Schimbările de Utilizare a Terenurilor și Silvicultura (LULUCF).
Datele științifice obținute prin Inventarul Forestier Național (IFN) reprezintă fundamentul deciziilor de politici publice. Ultimul ciclu complet publicat (2018) arată că volumul total de lemn pe picior depășește 2,3 miliarde m³. Creșterea anuală brută este de aproximativ 58,6 milioane m³ (8,5 m³/ha). Aceste cifre plasează România în zona superioară a mediei europene și indică un potențial de recoltă sustenabilă semnificativ, dacă exploatarea este atent planificată și monitorizată. În curând, dacă Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor va plăti serviciul, Institulul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură ”Marin Drăcea” va publica rezultatele celui de-al III-lea ciclu, realizat de Inventarul Forestier Național. Datele sunt gata de livrare, trebuiesc plătite.
Dinamica resursei forestiere și exploatarea
În zonele montane, arboretele de rășinoase și fag au volume și creșteri peste medie, în timp ce în zonele de câmpie pădurile sunt mai fragmentate și mai vulnerabile la presiunea antropică și climatică.
Deși rata de recoltă legală raportată rămâne sub creșterea biologică, exploatările ilegale și autoconsumul neînregistrat distorsionează bilanțul real. Doar în primele trei trimestre din 2024, în pădurile administrate de Romsilva au fost identificați 14.671 m³ exploatați ilegal, cu un prejudiciu estimat la 7,3 milioane lei. Aceste date reprezintă partea documentată a fenomenului; realitatea este probabil mai amplă, mai ales în fondul forestier privat cu administrare precară.
Factorii de stres – de la dăunători și furtuni la secete severe și incendii – influențează tot mai mult productivitatea și sănătatea pădurilor, crescând necesitatea unor măsuri de adaptare și management preventiv.
Stocarea carbonului – rol climatic și valoare economică
Pădurile sunt cel mai mare rezervor terestru de carbon, iar în România capacitatea lor de stocare este considerabilă. Măsurători efectuate în cadrul proiectului IDEI 111/5.10.2021 „FOREST GHG MANAGEMENT” indică pentru făgete naturale valori ale biomasei totale (vie + lemn mort) de peste 540 t/ha, ceea ce corespunde unor stocuri de carbon de aproximativ 250–270 t C/ha.
Raportat la suprafața totală a fondului forestier (circa 6,9 milioane ha), stocul total de carbon în arbori poate depăși 1,7 miliarde tone CO₂ echivalent (medie anuală de 30 de milioane tone CO₂). Acest volum are o dublă valoare: ecologică (prin reducerea concentrației de gaze cu efect de seră din atmosferă) și economică.
Estimări valorice: Pădurile noastre produc sute de miliarde de euro
Dacă aplicăm o valoare medie de referință utilizată pe piețele voluntare de carbon – de exemplu, 30 EURO/t CO₂ – serviciul de stocare al pădurilor românești ar putea fi evaluat la peste 51 miliarde EURO. În piețele reglementate, unde prețurile certificatelor de emisii pot depăși 80 EUR/t, valoarea teoretică ar fi chiar mai mare, depășind 136 miliarde EURO.
Politici europene și oportunități financiare
Piața carbonului și mecanismele asociate sunt în expansiune, iar pădurile pot deveni surse de venit în cadrul:
- Piețelor voluntare de carbon, prin proiecte de conservare și creștere a stocurilor de carbon certificate;
- Programelor UE de plăți pentru servicii ecosistemice – cum sunt schemele de agro-mediu și climă din PAC sau programele dedicate zonelor NATURA 2000;
- Fondurilor pentru climă și biodiversitate (LIFE, Horizon Europe, Innovation Fund), care sprijină proiecte de refacere a habitatelor și de management forestier adaptativ;
- Implementării Regulamentului LULUCF, care impune fiecărui stat membru obiective de absorbție netă de carbon în sectorul terenurilor și silviculturii, cu posibilitatea de a genera unități tranzacționabile.
În loc de concluzie
Pădurile României constituie un activ strategic nu doar prin lemnul pe care îl furnizează, ci și prin serviciile ecosistemice cu valoare climatică și economică. Într-o economie europeană tot mai orientată spre neutralitate climatică, aceste servicii – în special sechestrarea carbonului – pot genera beneficii financiare semnificative dacă sunt cuantificate, monitorizate și integrate în scheme de plată și tranzacționare.
Rezultatele Ciclului III al IFN vor fi decisive pentru:
- definirea corectă a potențialului real de recoltă sustenabilă,
- evaluarea capacității de stocare a carbonului,
- și fundamentarea mecanismelor de valorificare financiară a serviciilor ecosistemice.
Astfel, pădurile pot rămâne „capital verde” – resursă regenerabilă, protecție climatică și sursă de venituri – dacă sunt gestionate pe baza datelor științifice și a unei viziuni integrate de dezvoltare durabilă.
Citiți neapărat și:
Pădurea, moneda verde a viitorului
