ALNUS VIRIDIS
CARACTERE MORFOLOGICE
Arbust indigen, sub formă de tufă până la 3 m, cu tulpini târâtoare, elastice, rezistente la avalanşe şi viituri.
Lujerii sunt flexibili, verzi-măslinii, comprimaţi, cu 2 muchii.
Muguri alterni, nepedicelaţi, cu 3 solzi, verzi purpurii, lipicioşi.
Frunze mici, 3-4 cm, rotund ovate, acuminate, mărunt dublu serate, lipicioase în tinereţe, pe dos cu smocuri de peri în axila nervurilor.
Flori monoice, grupate în amenţi: cei masculi se formează din vara precedentă, iar cei femeli apar din muguri primăvara. Înfloreşte după înfrunzire prin mai-iunie, (adaptare la climatul rece, montan)
Rânzele la început verzi, vâscoase, apoi brune, sunt dispuse în
ciorchini, lung pedicelate.
Lăstăreşte, drajonează puternic şi marcotează.
AREAL. CERINŢE ECOLOGICE
Aninul verde creşte spontan în Alpi şi Carpaţi, la altitudini mari, la
limita superioară a pădurilor, prin rarişti şi golul alpin. Ajunge la limita
latitudinală a pădurilor din nordul Europei, Siberia, Groenlanda şi America de Nord.
În România apare frecvent în etajul subalpin şi alpin asociat cu jneapănul, fiind localizat pe văile alpine cu umiditate atmosferică ridicată şi stagnări prelungite de zăpadă; pe văile reci şi umede poate coborî la 1000-1200 m, întâlnindu-se cu aninul alb.
Aninul verde este adaptat la climate aspre, de mare altitudine, vegetând în zone cu sezon scurt de vegetaţie. Are exigenţe reduse faţă de sol, instalându-se pe grohotişuri, soluri superficiale, excesiv scheletice, crude, silicioase sau conglomeratice. Această specie îndeplineşte funcţii ecoprotective majore, în etajul subalpin şi alpin, alături de jneapăn: fixarea grohotişurilor şi a culoarelor de avalanşă.
