România și-a propus, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – ticluit de ”specialiști” USR, o misiune clară: împădurirea a 56.000 de hectare până în 2026, în efortul comun european de a reconstrui ecosisteme și de a combate schimbările climatice.
S-a bugetat pentru asta o sumă record în Uniune: mai mult de o jumătate de miliard de euro!
Din păcate, așa cum ne-au obișnuit decidenții, bilanțul e departe de a fi optimist pentru că s-a pus – din nou – căruța înaintea boilor. Iată că după trei ani de la lansarea promisiunilor flamboaiarde, obiectivul a fost redimensionat la doar 18.000 de hectare – o reducere de aproape 70%, potrivit unei analize realizate de platforma EU Alive.
Cifrele care spun povestea amară
Conform datelor oficiale, la jumătatea anului 2025, România reușise să împădurească efectiv puțin peste 8.000 de hectare, în condițiile în care fondurile disponibile depășeau 700 de milioane de euro!
Ritmul actual indică o implementare lentă, iar Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a fost nevoit să notifice Bruxelles-ul pentru recalibrarea țintei.
Cauzele principale identificate sunt:
- lipsa cadastrului forestier, dar și a celui agricol;
- birocrația administrativă (proceduri greoaie pentru avizarea terenurilor eligibile);
- lipsa terenurilor publice disponibile, în special în regiunile de câmpie;
- reticența proprietarilor privați de a include terenuri în programele de împădurire;
- lipsa pepinierelor capabile să asigure material săditor autohton în cantități suficiente.
Împădurirea – între politică și știință
Reîmpădurirea nu este doar o acțiune tehnică, ci și una socială și ecologică.
În România, terenurile degradate sau abandonate agricol pot deveni păduri noi — dar procesul este lent și costisitor.
De multe ori, lipsa unei cartografieri naționale clare a zonelor eligibile duce la blocaje birocratice.
În plus, climatul schimbător și perioadele de secetă afectează semnificativ rata de prindere a puieților. Studiile Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură (ICAS) arată că, în ultimii ani, supraviețuirea plantațiilor a scăzut sub 60% în zonele de câmpie din sud și est.
Europa înainte, România în urmă
În timp ce România reduce țintele, alte state UE accelerează.
- Franța a plantat deja peste 50 milioane de puieți în cadrul planului său național de reîmpădurire,
- Polonia a extins fondul forestier cu peste 25.000 ha în doar doi ani,
- Spania și Grecia investesc masiv în regenerarea zonelor afectate de incendii.
România rămâne însă una dintre puținele țări europene care au redus voluntar obiectivul de împădurire – o decizie ce ridică semne de întrebare privind capacitatea instituțională și prioritățile de mediu.
Mai mult decât hectare – e nevoie de viziune
O pădure nu se face doar cu fonduri nerambursabile și hârlețe, ci cu pasiune și continuitate.
Experții atrag atenția că plantările „de dragul cifrelor” pot fi contraproductive, dacă nu țin cont de specificul solului, de specie și de microclimat.
„Reîmpădurirea nu e o cursă de hectare, ci o construcție de generații”, avertiza în 2024 profesorul Mihai Enescu, specialist în silvicultură durabilă.
România, între promisiune și realitate
Reîmpădurirea României este o oglindă a felului în care înțelegem viitorul verde: promitem mult, livrăm puțin.
Ținta de 56.000 de hectare s-a transformat în doar 18.000 – o cifră care spune totul despre nesimțirea sistemului, neprofesionalismul și lipsa unei strategii integrate.
Eu rămân optimist pentru că am demonstrat că se poate prin acțiunile desfășurate cu asociația Alianță Pentru Pădure. (35 de hectare de pădure nouă în ultimii 5 ani-din fonduri proprii). Și nu, nu este prea târziu.
Cu dorință și determinare, cu planificare pe termen lung, prin implicarea comunităților locale și parteneriate reale între stat (Romsilva) și mediul privat, România poate să recupereze decalajul și să transforme eșecul de azi într-un model de regenerare pentru Europa de mâine.
