Ideea inteligenței plantelor – o inteligență care depășește pragul adaptării sau pe cel al reacției către tărâmul memoriei active și a proceselor de decizie – este un subiect intens discutat de mai bine de o jumătate de secol.
Cartea ”Viața secretă a plantelor”, publicată în 1973, de Peter Tompkins și Christopher Burd, a captat atenția publicului larg prin concluziile sale, multe dintre ele, însă, aparținând pseudo-științei, scrie The Paris Review.
Richard Fortey, un fost profesor de paleobiologie la Universitatea Oxford și paleontolog la Muzeul Natural de Istorie din Londra, nu crede că există ”plate inteligente”.
”Copacii nu au voință sau intenție. E adevărat că rezolvă multe probleme, însă totul este sub control hormonal și totul a evoluat prin selecția naturală. Aceste noțiuni aproape magice despre inteligența plantelor sunt îngrijorătoare”, a spus acesta.
Charles Darwin a lansat ideea inteligenței plantelor încă din 1880, când a concluzionat că rădăcinile plantelor ”au puterea de a direcționa mișcările celorlalte părți ale corpului” și că ”funcționează asemenea creierelor unor animale, care au creierul în partea anterioară corpului și primesc informații de la organele sensibile”.
Darwin a studiat cum reacționează plantele la mișcări, vibrații, sunete, atingere, umiditate și temperatură, însă acestea sunt doar reacții adaptive.
Cercetătorii moderni au descoperit că arborii își împart substanțele nutritive cu ajutorul apei și a rețelei formate din miceliu (fungii) din sol, prin care pot trimite semnale de avertizare, în caz de pericol, celorlalți copaci din apropiere.
Acest sistem de comunicare funcționează într-o manieră similară cu sistemul nervos al animalelor. Copacii trimit pulsații electrice în subteran, dar și în aer, prin gaze și feromoni.
Plantele împart spațiul foarte eficient. Când au studiat comportamentul mai multor plante din special Cakile edentula într-un singur ghiveci, acestea au împărțit resursele, iar rădăcinile s-au dezvoltat cu grijă față de celelalte.
Plantele se adaptează greu, însă inteligența le poate asigura o cale de supraviețuire în fața schimbărilor tot mai bruște și mai frecvente ale condițiilor de viață.
