De mai bine de un an, Reforma Romsilva a fost prezentată public, cu mult zgomot, drept intervenția energică prin care guvernul Bolojan urma să curețe o administrație forestieră presupus greoaie, suprapopulată la nivelul conducerii și incapabilă să transforme patrimoniul forestier într-o performanță economică acceptabilă. Iată însă, că auditul organizațional elaborat de asocierea Rovner&Moore SRL și Public Research SRL schimbă substanțial termenii discuției, deoarece organizația descrisă prin date seamănă prea puțin cu instituția caricaturizată în discursul politic de către ministra Diana Buzoianu.
Regia Națională a Pădurilor, administratorul pădurilor statului, este, potrivit auditului, o entitate autofinanțată, solidă patrimonial, fără vreo îndatorare bancară relevantă, profitabilă pe ciclul 2022–2024 și revenită în 2025 la un profit brut de aproximativ 150 de milioane de lei. Procesele silvice fundamentale sunt considerate bine instituționalizate, recoltarea are un profil conservator în comparație europeană, iar personalul tehnic păstrează o cultură profesională puternică, acumulată în decenii de practică forestieră.
Mai incomod pentru autorii narațiunii politice este diagnosticul privind personalul, atât de blamat de ecologiștii de tastatură. Conducerea reprezintă sub 6% din efectiv, 66,11% dintre posturi au activitate predominantă de teren, iar personalul administrativ de birou ocupă 8,20% din structură (cam mulți contabili, dar asta e vrerea lui nea Vasile Rusu). Astfel, imaginea unei Regii populate de directori și funcționari așezați confortabil între hârtii se destramă chiar în documentul menit să fundamenteze reorganizarea.
Documentul publicat ieri arată și că Guvernul Bolojan, prin domnișoara Diana Buzoianu, a inversat ordinea rațională a unei reforme publice: decizia politică a fost luată înaintea diagnosticului, iar evaluarea profesională a fost obligată să se raporteze ulterior la o arhitectură juridică deja fixată.
Guvernul Bolojan a stabilit răspunsul înainte de încheierea analizei
Hotărârea Guvernului nr. 123/2026, adoptată pe 5 martie, reduce numărul direcțiilor silvice de la 41 la 19. Actul normativ a apărut chiar în perioada desfășurării auditului, împingând analiza într-o situație aproape neverosimilă administrativ: specialiștii continuau să calculeze configurația potrivită, în timp ce Guvernul o introdusese deja în Monitorul Oficial.
Auditorii au păstrat autonomia modelului și au comparat șapte scenarii de organizare, de la menținerea celor 41 de direcții până la variante cu 10, 13, 19, 20, 24 sau 26 de structuri. Evaluarea a folosit 14 criterii active, distribuite între dimensiunile economică, teritorială, managerială și ecologică, iar robustețea clasamentului a fost testată pe întregul spațiu al ponderilor.
Varianta ecologică de 26 de direcții s-a clasat pe primul loc în 100% dintre configurațiile de ponderi testate, cu rang mediu 1,0, coerență ecoclimatică superioară și cel mai redus cost de tranziție dintre variantele de reorganizare, estimat la aproximativ 184 de milioane de lei. Modelul impus prin hotărârea Guvernului, cu 19 direcții, a ajuns pe locul al treilea și s-a menținut între primele trei variante în aproximativ 74% dintre configurații.
Diferența dintre 19 și 26 nu poate fi expediată drept dispută contabilă asupra unor căsuțe din organigramă, deoarece în administrarea pădurilor, teritoriul nu constituie un decor geometric peste care pot fi trasate regiuni convenabile ministerial. Tipurile de pădure, condițiile staționale, relieful, accesibilitatea, presiunea asupra resursei, riscurile naturale și particularitățile sociale alcătuiesc o geografie funcțională care rareori respectă granița administrativă desenată pe harta județelor.
Auditul recunoaște explicit această realitate și recomandă evitarea structurilor teritoriale mamut. Tocmai aici se deschide fisura intelectuală a ”reformei Buzoianu”: Guvernul a tratat numărul direcțiilor ca pe o premisă politică, deși analiza profesională îl considera rezultatul unei evaluări multicriteriale.
Reforma personalului fără concedierile anunțate public
O altă discrepanță privește dimensiunea socială a așa-zisei reorganizări. În comunicarea publică, reducerea numărului direcțiilor a fost asociată cu comprimarea aparatului și eliminarea unei presupuse suprastructuri administrative (prea mulți directori). Auditul propune însă preluarea integrală a personalului în noile structuri, redistribuirea angajaților aflați pe funcții desființate și crearea a aproximativ 190–200 de posturi în audit, control și marketing, tot prin redistribuire internă.
Documentul infirmă, așadar, tocmai ipoteza care a alimentat ofensiva publică împotriva Regiei. Romsilva nu suferă de o hipertrofie a conducerii, deoarece funcțiile de coordonare reprezintă 5,91% din total, iar execuția concentrează 94,02%. Vulnerabilitatea grea, cu efecte întinse asupra administrării viitoare a pădurilor, se află în structura de vârstă.
Vârsta medie a personalului a ajuns la 47,97 ani, iar 51,43% dintre salariați au cel puțin 50 de ani. Generația cu cea mai mare experiență se apropie de ieșirea din activitate, recrutarea specialiștilor tineri întâmpină dificultăți, iar transferul de cunoaștere profesională rămâne slab instituționalizat. (am scris de asta asta AICI). Pădurea se administrează prin amenajamente, date și norme, dar memoria ei operațională se păstrează în oamenii care au urmărit timp de decenii evoluția arboretelor, succesiunea lucrărilor, vulnerabilitățile terenului și istoria fiecărui trup de pădure.
Reducerea mecanică a personalului ar transforma o problemă financiară conjuncturală într-o pierdere ireversibilă de patrimoniu cognitiv. Auditul recomandă o diminuare naturală, graduală, corelată cu digitalizarea și cu recrutarea selectivă, oferind ca exemplu două angajări la fiecare trei plecări. Formula presupune însă mentorat, transfer documentat de competențe și o politică salarială capabilă să readucă absolvenții de silvicultură către teren.
O Regie obligată să-și finanțeze singură serviciul public
Cea mai valoroasă recomandare economică a auditului privește separarea contabilă a activităților comerciale de serviciile de interes public. Romsilva administrează 3,13 milioane de hectare de fond forestier proprietate publică a statului și îndeplinește atribuții de pază, conservare a biodiversității, protejare a patrimoniului natural și genetic, întreținere a infrastructurii forestiere și management al unor activități lipsite de rentabilitate comercială imediată.
Toate acestea sunt finanțate din veniturile proprii ale Regiei, obținute în principal prin valorificarea masei lemnoase și a produselor forestiere. Statul îi cere administratorului pădurilor sale să îndeplinească un serviciu public amplu, refuzând în același timp să arate cât costă acel serviciu și ce parte din rezultatul comercial este consumată pentru acoperirea lui.
Contabilitatea analitică pe centre de cost ar face vizibilă această arhitectură economică, iar societatea ar putea afla cât costă paza unui hectar de pădure, cât consumă administrarea ariilor protejate, ce resurse reclamă conservarea biodiversității și ce rezultat produce componenta comercială după plata obligațiilor publice. Abia această separare poate furniza o evaluare financiară onestă a performanței Romsilva.
În lipsa acestei evaluări, Regia este judecată după profit asemenea unei companii forestiere obișnuite, deși poartă sarcini publice pe care administrațiile comparabile din alte state europene le finanțează prin mecanisme distincte. Confuzia convine politicii impuse de USR, deoarece orice cost al serviciului public poate fi prezentat drept ineficiență managerială și astfel crearea unei premise ca în Petricani să ajungă un altfel de șef.
Un risc legislativ mai mare decât riscurile reorganizării
Auditul mai cuantifică și riscurile reorganizării între 80 și 190 de milioane de lei pentru primele cinci categorii analizate. Perturbarea activității comerciale în perioada tranziției ar putea produce singură pierderi cuprinse între 30 și 80 de milioane de lei, cu o probabilitate estimată la 60–75%. Litigiile sindicale pot întârzia procesul cu trei până la șase luni și pot genera o expunere de 20–40 de milioane de lei.
Deasupra acestor costuri stă însă un risc legislativ anterior reformei, căci contribuția suplimentară de 8% pentru personalul încadrat în condiții speciale poate genera revendicări retroactive estimate între 210 și 420 de milioane de lei. Sarcina anuală brută, calculată la aproximativ 129,4 milioane de lei, ar putea anula profitul net proiectat pentru 2026.
Statul a creat obligația prin lege, a lăsat finanțarea necorelată și a transferat consecințele asupra Regiei, după care a transformat rezultatul financiar al acesteia într-un cap de acuzare. O asemenea conduită depășește eroarea managerială și intră în teritoriul incongruenței instituționale: autoritatea tutelară produce riscul, iar entitatea tutelată răspunde pentru efectele acestuia.
Digitalizarea nu poate substitui judecata silvică
Auditul identifică un potențial consistent de digitalizare, evaluat prin aproape 15.000 de observații asupra proceselor organizației. Scorul mediu de 2,08 arată că o mare parte din evidență, raportare, circulația documentelor și administrarea datelor poate fi transferată către instrumente digitale. Automatizarea integrală rămâne posibilă pentru 18,9% dintre activitățile evaluate și se concentrează în zona administrativă.
Execuția din teren obține cel mai redus scor de automatizare, 1,58. Datele pot circula mai repede, hărțile pot deveni interoperabile, documentele pot fi urmărite în timp real, iar cele minimum 8.000 de terminale mobile propuse pot reduce birocrația pădurarului. Decizia silvică păstrează însă componenta umană, fiindcă arborele bolnav, regenerarea compromisă, atacul de insecte, riscul de doborâtură sau presiunea infracțională nu se lasă integral traduse într-un formular electronic.
Tehnologia ar elibera timpul profesionistului de rutina administrativă și l-ar reda pădurii. Folosită ca pretext pentru golirea terenului de personal, aceeași tehnologie ar construi o administrație cu baze de date impecabile și cu o capacitate tot mai redusă de a vedea ce se petrece între arbori.
Costul real al reformei depășește un miliard de lei
Planul de acțiune cuprinde 147 de măsuri și estimează un necesar financiar total cuprins între 1,19 și 1,29 miliarde de lei. Aproape întreaga anvelopă este concentrată pe termen lung, în programe de împădurire, infrastructură forestieră, intabularea fondului forestier și construirea infrastructurii digitale integrate. Și aceste cifre schimbă iarăși perspectiva.
Regionalizarea direcțiilor constituie partea vizibilă și politic vandabilă a unei transformări mult mai ample, a cărei substanță se află în cadastru, drumuri forestiere, pepiniere, digitalizare, resursă umană, contabilitate analitică și consolidarea pazei. Reducerea numărului de directori produce spectacol mediatic, însă nu finanțează investițiile și nu repară contradicțiile legislative.
Dacă reorganizarea perturbă activitatea comercială, dacă obligația de 8% consumă profitul, iar serviciile publice rămân necompensate, Romsilva va primi misiunea de a finanța o reformă de peste un miliard de lei chiar din resursele pe care reforma riscă să le diminueze.
Auditul corectează premisa reformei
Trebuie să recunosc și faptul că documentul îmi dă și o altfel de satisfacție pentru că prezintă și slăbiciunile reale ale Romsilva des menționate de mine în ultimii ani: comunicarea este la nivel foarte scăzut (doar reactivă, când și când), capacitatea informatică este modestă, sistemul ERP nu corespunde dimensiunii organizației, iar separarea financiară dintre mandatul public și activitatea comercială lipsește. Aceste deficiențe solicită grabnic intervenție managerială, investiții și, mai ales, responsabilitate.
CONCLUZII: Ce ar urma după audit
Așadar, reorganizarea Romsilva ar avea nevoie de o reevaluare transparentă a configurației cu 19 direcții în raport cu optimul ecologic de 26, urmată de pilotarea comparativă propusă de auditori. Separarea contabilă a serviciului public de activitatea comercială ar face vizibil costul administrării patrimoniului forestier, iar rezolvarea contribuției de 8% ar elimina riscul capabil să consume profitul anual al Regiei. Digitalizarea poate reduce povara birocratică, în timp ce programul de recrutare, mentorat și transfer al cunoașterii ar conserva capitalul profesional înainte ca generația dominantă de 50–59 de ani să părăsească sistemul. Reforma poate continua, dar legitimitatea acesteia va depinde de curajul autorității de a corecta decizia politică prin datele propriului audit.
