“Veveriță” – e simpatic numai să îi pronunți numele. I se potrivește perfect acestei ființe despre care ai senzația că pur și simplu nu poate sta locului. Spune “veveriță” și deja vezi un codoi, alunecând la vale, pe scoarța unui copac.
Veverița roșcată, cea mai răspânidită
Sciurus vulgaris e chiar veverița-veveriță, răspândită pe larg în Europa și Asia. Are niște moațe la urechi – dar nicio veveriță nu a fost dată afară din Marea Familie a Veverițelor pentru că nu a avut moațe la urechi. E vegetariană, dar o mai dă și pe carne din când în când. Durata ei de viață e de circa 6 ani. E o excelentă înotătoare și apucă foarte bine lucururile cu lăbuțele. Din păcate, și ea e amenințată cu dispariția.
Veverița pigmeu, cât un șoricel
Mai există două specii veveriță-pigmeu (Sciurillus pusillus), care sunt de găsit în bazinul amazonian. Ele cântăresc între 33 și 45 de grame. Sunt extrem de rapide și scot sunete de alarmă asemănătoare țârâitului de greiere. Și în Africa poate fi admirată o veveriță de talie foarte mică (Myosciurus pumilio). Ajunge la maximum 20 de grame, fiind, practice, de talia unui șoarece.
Veverița gigant, de talia unei pisici
Poate ajunge la 2-3 kg. Cele mai mari sunt speciile orientale (din genul Ratufa), care trăiesc în pădurile tropicale și în Asia de Sud-Est, speciile, patru la număr, pot să ajungă la o lungime a corpului între 25-46 cm și o coadă încă o dată pe atât. Dintre ele, cea mai mare specie e Ratufa indica sau veverița indiană gigant, care poate atinge dimensiunea unei pisici. Rareori părăsește coroana deasă a copacilor. Când e în pericol, în loc să fugă, se face un acu scoarța copacului și stă așa până ce dușmanul dispare.
Veverița vulpe umblă și pe pământ
Sciurus niger trăiește în America de Nord. Deși stă foarte mult în pom, ca să se apare de prădători, umblă și pe pământ. Preferă lizierele, unde se simte mai în siguranță. Face niște sărituri de îți stă mintea în loc – de altfel, este cea mai mare specie din America. Puii depind de mama lor cam până la săptămâna a 12-a de viață.
