Ministrul Mediului, Costel Alexe, susține că au existat grupuri de interese care au avut susținere din partea fostelor conduceri care au fost la vârful cabinetului pe care îl conduce. Reacția ministrului vine în contextul în care reprezentanții Comisiei Europene au declanșat procedura de infrigement împotriva României pe subiectul tăierilor masive ilegale de pădure.
Ministrul Alexe a precizat că nu e decizie pe care Comisia Europeană a luat-o peste noapte și că în noiembrie 2016 a fost trimisă, la București, prima scrisoare pe acest subiect.
„Comisia Europeană a aşteptat, practic, trei ani de zile ca tăierile ilegale din România să înceteze. Cred că Europei şi Comisiei Europene le-a păsat mai mult de pădurile României decât guvernelor anterioare.
Cum nicio scrisoare a guvernelor anterioare nu a putut convinge că se vrea cu adevărat să se oprească aceste tăieri, în opinia mea şi a experţilor singura metodă pe care au aplicat-o în mod intenţionat cei care au condus Guvernul şi ministerul, anterior, a fost să amâne la nesfârşit implementarea unor soluţii care cu adevărat ar fi limitat şi stopat tăierile ilegale din România – şi mă refer la SUMAL şi la toate celelalte aplicaţii care ar fi trebuit să fie implementate cu prioritate de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (…)
Aceste lucruri trebuiau făcute de mult, iar faptul că grupuri de interese au avut în fruntea ministerului oameni care să le servească acest scop de a tăia şi de a fura din România nu a dus la implementarea acestor măsuri”, a declarat ministrul Costel Alexe, într-o conferință de presă.
Ministrul Alexe a mai spus că urmează să se întâlnească cu Virginijus Sinkevicius, comisarul european de Mediu, căruia îi va prezenta măsurile gândite de autorități pentru a stopa tăierile ilegale de pădure din România.
Printre altele, cel târziu până în luna iulie, va deveni operațional Sistemul Informațional Integra de Urmărire a Materialului Lemnos – SUMAL.
Prin acest sistem se va putea monitoriza trasabilitatea transporturilor de materiale lemnoase prin intermediul GPS cu o periodicitate de până la 5 minute. În această aplicație va fi acces în timp real și se vor putea vizualiza date cu privire la intrările și ieșirile materialelor lemnoae din depozite cu confirmări de primire online.
Ministrul Mediului a mai spus că vor fi modificări importante la Codul Silvic, iar sistemul 112 va deveni operațional și la cabinetul pe care îl conduce.
„Am pregătit modificări substanţiale pentru Codul Silvic: transportul materialelor lemnoase fără documente specifice va deveni infracţiune. De asemenea, orice tăiere sau furt de arbori din pădurile României va deveni infracţiune indiferent de valoarea prejudiciului produs.
România a rămas una dintre ultimele ţări din Europa care mai valorifică lemnul din vânzarea pe picior şi evident ar fi trebuit să trecem de mult la vânzarea materialului lemnos fasonat ca să avem o evidenţă mult mai clară şi pentru a nu mai avea aceste cantităţi mult mai mari de lemn extrase din pădurile României.
Am luat decizia cu cei de la STS să introducem aici, în Ministerul, Mediului, Apelor şi Pădurilor, sistemul 112 cu personal silvic de specialitate care să ajute la o mai bună informare şi o conlucrare mai bună cu celelalte instituţii ale statului român, atunci când cetăţenii României semnalează astfel de ilegalităţi silvice. După cum bine ştiţi, o spun rapoartele, unul din cinci apeluri la 112 în care este semnalat un transport ilegal de lemne este confirmat”, a mai spus Costel Alexe, în aceeași conferință de presă.
[…] că, începând cu această primăvară, vor fi plantate 2.500 de păduri de la zero și vor fi reîmpădurite terenuri de pe care au dispărut arborii din cauza omului sau a […]