Ministerul Mediului anunță finalizarea organigramelor pentru noile direcții silvice regionale. Dincolo de reducerea numărului de directori și de promisiunile privind eficiența administrativă, adevărata miză a reformei este mutarea centrelor de decizie și redefinirea puterii în sistemul silvic românesc.
După luni de dispute, procese, declarații contradictorii și promisiuni de modernizare, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor anunță că organigramele noilor direcții silvice regionale au fost finalizate. Din acest moment, reforma Romsilva încetează să mai fie o dezbatere despre intenții și începe să devină un experiment administrativ cu efecte directe asupra modului în care este gestionată una dintre cele mai importante resurse strategice ale României.
În administrația românească există o regulă nescrisă care s-a verificat aproape fără excepție în ultimele decenii: cu cât o reformă este prezentată mai insistent prin cifre și scheme organizatorice, cu atât devine mai necesar să privești dincolo de ele. Acolo unde comunicatele oficiale vorbesc despre eficiență, optimizare și reducerea costurilor, realitatea ascunde de cele mai multe ori o redistribuire a centrelor de decizie, o reașezare a influenței instituționale și o nouă ierarhie a puterii administrative. Tocmai de aceea, vestea că Ministerul Mediului a aprobat organigramele direcțiilor silvice regionale este mult mai importantă decât pare la prima vedere și merită privită dincolo de contabilitatea posturilor desființate sau a funcțiilor de conducere eliminate.
Adică, ministerul pare să împingă reforma înainte într-un moment politic extrem de fragil, când întreaga arhitectură guvernamentală este încă nesigură după căderea executivului precedent și negocierile pentru noua majoritate.
Dincolo de numărul directorilor: problema este cine va conduce sistemul
Timp de luni întregi, discuția publică despre reforma Romsilva a fost dominată de o temă aproape obsesivă: câți directori vor dispărea din sistem. Este o întrebare legitimă, dar insuficientă. Pădurile României nu vor fi administrate mai bine doar pentru că într-un tabel apar mai puține funcții de conducere, după cum nu vor fi administrate mai prost doar pentru că anumite structuri își schimbă denumirea. Istoria instituțională a României este plină de reorganizări care au produs organigrame impecabile și rezultate modeste, iar experiența ultimelor trei decenii arată că diferența dintre succes și eșec nu este dată de arhitectura birocratică în sine, ci de oamenii care o ocupă și de capacitatea sistemului de a lua decizii coerente atunci când apar situații dificile.
O nouă hartă administrativă pe care însă nu o vedem
Din informațiile prezentate până acum, știm că România urmează să treacă de la modelul celor 41 de direcții silvice județene la o structură regională construită în jurul a 19 centre de decizie. Ceea ce nu știm însă este poate chiar mai important decât ceea ce știm. Nu cunoaștem încă forma completă a noilor organigrame, nu avem o imagine clară asupra atribuțiilor care vor fi transferate de la nivel județean către nivel regional și nici asupra mecanismelor prin care vor funcționa relațiile dintre noile structuri și ocoalele silvice. Cu alte cuvinte, sistemul forestier se află în situația paradoxală de a cunoaște direcția reformei fără a vedea încă întreaga hartă a drumului pe care urmează să meargă.
Regionalizarea nu elimină puterea. O mută
Iar tocmai aici apare adevărata miză. Pentru că, în realitate, reforma nu înseamnă dispariția puterii administrative, ci mutarea acesteia. Semnăturile care până ieri se aflau într-un anumit județ vor ajunge într-un centru regional. Aprobările care se acordau local vor fi transferate către alte niveluri de decizie. Fluxurile administrative care au funcționat ani sau chiar decenii vor fi înlocuite de altele noi, aflate încă în faza de construcție. În limbajul oficial aceasta poartă numele de regionalizare. În limbajul real al administrației, vorbim despre o redistribuire profundă a autorității instituționale, ale cărei consecințe vor deveni vizibile abia după ce noul sistem va începe să funcționeze.
Concursurile care pot decide succesul sau eșecul reformei
De aceea, adevărata bătălie a reformei nu se va purta în jurul organigramelor, ci în jurul concursurilor care urmează. În orice proces de reorganizare, desenul instituțional reprezintă doar scheletul. Viața este dată de oamenii care îl ocupă. Iar dacă domnișoara Diana Buzoianu dorește cu adevărat să demonstreze că regionalizarea urmărește profesionalizarea și nu doar rearanjarea unor poziții administrative, atunci criteriile de selecție, transparența procedurilor și calitatea viitorilor manageri regionali vor conta infinit mai mult decât orice prezentare PowerPoint despre eficiență și optimizare.
Pădurea judecă altfel decât politica
În fond, pădurea are o memorie mult mai lungă decât ciclurile politice și decât mandatele celor care trec vremelnic prin funcții. Un arboret nu se dezvoltă în ritmul declarațiilor zgomotoase de presă, iar efectele unei decizii administrative luate astăzi vor deveni vizibile peste ani, uneori peste decenii. Din acest motiv, reforma Romsilva intră acum în etapa în care nu va mai putea fi evaluată prin intențiile declarate, prin promisiunile asumate sau prin numărul de funcții eliminate din schemă, ci exclusiv prin rezultatele pe care le va produce în teren. Abia atunci se va vedea dacă regionalizarea a reprezentat începutul unei administrații forestiere mai eficiente sau doar o nouă demonstrație a vechii convingeri românești că schimbarea organigramei este suficientă pentru a schimba realitatea.
