Relaţia dintre om şi pădure este veche de când lumea, susţin şi istoricii, şi arheologii, care au găsit unelte pentru prelucrarea şi tăierea lemnului din epoca neolitică. Imperiul Austro-Ungar a încercat să protejeze pădurile din Transilvania cu o serie de reguli de exploatare. Imperialiştii sunt şi primii care au introdus la scară largă paznicii pădurilor.

Potrivit istoricilor, apariţia fierului a revoluţionat mijloacele de recoltare şi prelucrare ale produselor pădurii, ducând şi la o diversificare a meşteşugurilor care aveau în centru lemnul. Pe măsura extinderii aşezărilor omeneşti, pădurile au fost tot mai intens defrişate.

Romanii au creat “colegiile forestiere”

Traian Andron, în lucrarea sa „Istoricul pădurilor în judeţul Bistriţa-Năsăud”, precizează faptul că relaţiile reglementate dintre om şi pădure existau de pe vremea dacilor. Administraţia romană a introdus pe teritoriul Daciei „colegiile forestiere”, care reglementau folosirea pădurilor şi păşunilor, încasând după acestea, cu ajutorul unor funcţionari, anumite taxe.

Asemenea preocupări a avut şi Imperiul Austro-Ungar, după cum spune şi Traian Andron în lucrarea sa: „În 1703, trimişii împărăteşti din Viena trebuie să cerceteze pădurile din Transilvania, spre a constata componenţa acestora, ce lemn de construcţie şi de foc cuprind, precum şi ce păduri de stejar sunt pentru îngrăşarea porcilor”.

Imperiul Austro-Ungar voia nu doar să câştige de pe urma pădurilor din Transilvania, ci şi să se asigure că acestea nu dispar, în urma exploatărilor haotice. Astfel, în prima parte a anilor 1700, apar „instrucţiuni pentru administrarea pădurilor”, iar mai bine de 70 de ani mai târziu, imperiul decide ca pădurile din Transilvania să fie păzite.

Ungurii au introdus autorizaţiile de exploatare  100 de ani mai târziu, legislaţia ungară încearcă să prevină exploatările haotice şi introduce autorizaţii, care vizează pădurile statului, stabilimentele publice şi anumite societăţi.

În 1918, guvernul ungar extinde această autorizaţiei, emiţând o ordonanţă potrivit căreia nicio pădure nu putea fi exploatată fără o autorizare prealabilă a serviciului silvic.  Prin ordonanţa în cauză se limitează suprafaţa anuală de exploatat. Aceasta trebuia să ţină cont de posibilităţile de împădurire ale celor care exploatau.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here