Ciclul de producție

În funcție de scopurile urmărite prin gospodărirea unei păduri, arboretele componente se mențin pe picior până la o anumită vârstă. Când se urmărește, de pildă, obținerea de lemn gros pentru cherestea, arborii sau arboretele sunt menținute timp mai îndelungat, echivalent cu perioada în care se ating dimensiunile care permit debitarea în cherestea. Dacă se urmărește lemn pentru celuloză, timpul de creștere al pădurii va fi mai scurt.

Timpul mediu care se scurge de la întemeierea și până la recoltarea arboretelor dintr-o unitate de producție se numește ciclu. El este principalul element de organizare în timp a procesului de producție forestieră și se stabilește atât pentru pădurile de codru, cât și pentru pădurile de crâng.

La fundamentarea ciclului se au în vedere considerente de ordine tehnic, coordonatele cu cerințele economiei naționale. Elementul de pornire în stabilirea ciclurilor îl constituie întotdeauna vârsta arboretelor la exploatabilitate. Aceste vârste, numite și vârste optime de tăiere, se stabilesc în funcție de țelurile de gospodărie adoptate, de starea pădurii și de posibilitățile concrete de ridicare a productivitătii acesteia.

Aceste vârste de tăiere se corelează cu vârstele exploatabilității pe arborete, în raport cu funcțiile atribuite fiecăruia.

Fixarea unui ciclu se face după o analiză a efectelor pe care tăierea unui arboret o are asupra stării unui pădurii în general și a multiplelor interese legate de existența acestora.

Ciclul de producție îndeplinește în gospodărirea pădurilor anumite funcții. El reprezintă timpul stabilit că necesar pentru realizarea de arborete exploatabile într-o unitate de producție. De asemenea el este un criteriu de formare a claselor de vârstă și o bază de calcul pentru determinarea volumului tăierilor.

În lucrările de amenajare, ciclul se împarte în perioade, care sunt sub diviziuni egale cu numărul de ani corespunzător unei clase de vârstă. Suprafața arboretelor destinate a se exploata într-o anumită perioadă a ciclului de producție poartă numele de suprafața periodică.

Citește și: Exploatabilitatea pădurilor

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here