În următorii doi ani, trei terenuri din Oradea, care au o suprafață de 65 de hectare, ar urma să se transforme în pădure. Obiectivul ambițios ar urma să fie pus în practică printr-o colaborare dintre Primăria Oradei și Ministerul Mediului, prin Garda Forestieră, care va asigura arborii necesari pentru aceste plantări.
Potrivit reprezentaților primăriei, în acest moment, terenurile vizate sunt părăsite, iar ocazional sunt aruncate ilegal gunoaie. Două locații, cele mai mari, sunt pe malul drept al Crișului Repede, în aval de podul CFR, lângă șoseaua de centură, în zona liniei ferate Arad-Oradea.
„Acolo avem pe de o parte o suprafață de 37 de hectare, iar pe cealaltă parte 26 de hectare de teren, pe care în urma protocolului cu Garda Forestieră le vom împăduri”, a declarat viceprimarul Oradei, Florin Birta, într-o conferință de presă.
Cea de-a treia locație este în cartierul Tineretului, în apropiere de Uzina de Apă și este vorba despre o suprafață de 1,5 hectare.
După ce acest proiect va fi votat și în Consiliul Local, Primăria Oradea va preda terenurile Gărzii Forestiere, care va începe procedura de licitație care să stabilească cine se va ocupa de plantare.
„Poate nu toate aceste plantări se vor realiza în acest an, dar cu siguranță până la anul viitor toate cele 65 de ha de teren vor fi liziere ale municipiului Oradea.
Începem încet, încet să împădurim cel puțin unele zone ale orașului nostru, mai ales în zona Ioșia, unde acea lizieră cu siguranță va schimba calitatea aerului în zonă”, a mai spus viceprimarul Birta, în aceeași conferință de presă.
Pe suprafața de tern din cartierul Tineretului plantările vor încep în luna martie. Potrivit viceprimarului, pentru această parcelă plantarea se va face în regim de voluntariat.