Utilizate pentru înmulţirea speciilor forestiere sunt materiale biologice clasificate în trei mari categorii conform Ordonanţei 11/2004 privind producerea, comercializarea, utilizarea materialelor forestiere de reproducere (Monitorul Oficial, Bucureşti, 2004):
1) seminţe – seminţe, conuri şi fructe (din care, după procesare, se obţin seminţe) destinate producerii de puieţi forestieri;
2) puieţi – puieţi obţinuţi din seminţe, părţi de plante sau din regenerări naturale;
3) părţi de plante – folosite ca atare (butaşi de lujeri, muguri, frunze, rădăcini) sau folosite în micropropagare (explante sau embrioni) pentru producerea puieţilor forestieri
Sursa din care se obţin materialele forestiere de reproducere poartă denumirea de material de bază.
Materialul de bază poate fi reprezentat de către:
1) arbore-sursă – un arbore izolat sau dintr-un arboret nedeclarat material de bază, din care se recoltează seminţe ori părţi de plante;
2) arboret – diviziune a pădurii de minimum 0,25 ha, caracterizată prin condiţii staţionale şi de vegetaţie asemănătoare, care reclamă aceleaşi măsuri de gospodărire;
3) părinţi de familii – arbori din care se obţin descendenţi pe cale sexuată (prin polenizare), cu care ulterior se înfiinţează plantaje. Polenizarea poate fi: liberă (half-sib ‐ numai componenta maternă este identificată) sau controlată (full-sib ‐ ambele componente parentale sunt identificate). Familia este constituită din totalitatea indivizilor cu cel puţin un părinte comun;
4) clonă – totalitatea arborilor (rameţi) obţinuţi dintr-un singur arbore (ortet) prin înmulţire vegetativă (butăşire, altoire, micropropagare etc.);
5) plantaj (livadă seminceră) ‐ cultură forestieră constituită din arbori proveniţi din mai multe clone sau familii identificate în proporţii definite, izolată de surse de polen străin şi condusă astfel încât să producă frecvent recolte abundente de seminţe, uşor de recoltat;
6) culturi de plante-mamă ‐ culturi speciale, constituite din arbori provenind din una sau mai multe clone identificate, în amestec, în proporţii definite, din care se obţin părţi de plante pentru înmulţirea vegetativă.
Chiar şi în cazul comercializării materialului forestier de reproducere există reguli stricte ce trebuie respectate, acestea reglementări fiind introduse odată cu Legea 107/2011 privind comercializarea materialelor forestiere de reproducere.
În conformitate cu sistemul naţional de clasificare a materialului forestier de reproducere (identic cu cel al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică – OCDE, la care este afiliată şi România), acesta se împarte în patru categorii distincte: (1) din sursă identificată, (2) selecţionat, (3) calificat, (4) testat, fiecare categorie etichetând‐se cu o culoare diferită.
1) Materialul forestier de reproducere din sursă identificată este obţinut din material de bază care poate fi un arbore‐sursă sau un arboret. Materialul de bază trebuie să fie indigen/autohton şi să fi dovedit capacitate de adaptare la condiţii extreme pentru vegetaţia forestieră. Controlul privind îndeplinirea condiţiilor pentru admiterea acestei categorii de materiale de bază se face de către autoritatea silvică, prin sondaj. Dacă se urmăreşte ca materialul forestier de reproducere obţinut din surse identificate să fie folosit în scopuri forestiere deosebite (împădurire de terenuri degradate chimic, în zone poluate etc.), controlul este obligatoriu pentru tot materialul de bază din care se obţine materialul forestier de reproducere utilizat în aceste scopuri.
2) Materialul forestier de reproducere selecţionat este obţinut din materialul de bază care este reprezentat de un arboret. Materialul de bază se evaluează în funcţie de scopul pentru care se înfiinţează viitoarea cultură forestieră (din materialul forestier de reproducere obţinut). Sunt prioritare arboretele autohtone/indigene, dar se pot admite, în aceeaşi regiune de provenienţă şi arborete neautohtone/neindigene, cu caracteristici fenotipice deosebit de valoroase. La acestea trebuie însă precizată originea, dacă este cunoscută.
Arboretele care constituie materialul de bază din care se obţine materialul forestier de reproducere selecţionat trebuie să fie izolate faţă de surse de polen străin. Cerinţa este realizată dacă arboretele sunt situate la o distanţă suficient de mare de alte arborete constituite din aceeaşi specie dar cu caracteristici inferioare sau de alte arborete alcătuite din specii înrudite, susceptibile la hibridare.
Îndeplinirea acestei cerinţe este cu atât mai importantă cu cât arboretele vecine, formate din aceeaşi specie sau din specii susceptibile la hibridare, nu sunt indigene sau au origine necunoscută.
Dacă nu este îndeplinită condiţia de izolare este necesar ca pe o fâşie exterioară care urmăreşte perimetrul arboretului, lată de 300‐400 m, să se extragă arborii fenotipic inferiori din aceeaşi specie sau din speciile înrudite.
În cazul speciilor forestiere la care polenizarea este entomofilă, lăţimea acestei fâşii trebuie să fie mai mare (cel puţin 3 km pentru albine).
O altă cerinţă este legată de numărul de arbori şi întinderea arboretului – trebuie ca în arboret să se găsească una sau mai multe grupe de arbori din specia pentru care se constituie materialul de bază. În fiecare grupă numărul de arbori trebuie să fie suficient pentru a asigura interfecundarea. Consistenţa optimă a arboretelor este 0,6 pentru foioase şi 0,8 pentru răşinoase. Pentru speciile dioice, proporţia dintre exemplarele femele şi mascule trebuie să fie de circa 2:3. Pentru a înlătura efectele nefavorabile ale consangvinizării, arboretele trebuie să aibă o suprafaţă minimă de 3 ha şi un număr minim de 50 arbori seminceri/ha.
Arborii care constituie arboretul trebuie să aibă vârsta de fructificare, pentru a putea evalua fără echivoc criteriile impuse de selecţie. În arborete trebuie îndeplinite criterii de omogenitate, variaţia individuală a caracterelor după care se face selecţia trebuie să fie normală, arborii cu caracteristici inferioare fiind în general eliminaţi.
Arboretele trebuie să facă dovada clară a adaptării la condiţiile ecologice specifice în regiunea de provenienţă, iar arborii trebuie să fie sănătoşi şi să dovedească rezistenţă la atacurile organismelor dăunătoare, exceptând vătămările datorate poluării.
Arboretele care constituie materialul de bază trebuie să îndeplinească şi anumite condiţii determinate de scopul pentru care se creează noul arboret din materialul forestier de reproducere: de exemplu producţia de lemn sau calitatea lemnului.
Calitatea lemnului se apreciază la foioase prin prezenţa de maxim 20% arbori înfurciţi şi maxim 10% arbori cu fibră torsă. În cazul răşinoaselor criteriile constau în: trunchiuri cilindrice, elagaj pe cel puţin 60% din lungimea fusului, număr mic de ramuri în verticil, ramuri subţiri, etc.
3) Materialul forestier de reproducere calificat este obţinut din material de bază care poate fi constituit din: plantaje, părinţi de familii, clone sau amestecuri de clone, ale căror exemplare provin din arbori selecţionaţi fenotipic.
În cazul plantajelor, constituenţii (arborii) clonelor sau familiilor componente sunt plantaţi într-un dispozitiv corespunzător, astfel încât fiecare constituent să poată fi identificat. Clonele sau familiile componente sunt selecţionate pentru caracterele fenotipice pe baza aceloraşi criterii ca şi la materialul forestier de reproducere selecţionat. În evidenţele fiecărui plantaj trebuie menţionate toate lucrările de îngrijire şi de recoltare efectuate. Instalarea plantajelor şi toate schimbările intervenite în structura acestora vor fi aprobate de autoritatea centrală pentru silvicultură.
Părinţii de familii sunt selecţionaţi pentru caractere remarcabile (avându-se în vedere aceleaşi criterii ca şi la materialul forestier de reproducere selecţionat) sau după aptitudinea lor de combinare. Obiectivul, planul de încrucişare şi sistemul de polenizare, componentele parentale, izolarea, locul de instalare, precum şi toate schimbările referitoare la aceste elemente trebuie aprobate de autoritatea silvică centrală. Când părinţii sunt destinaţi producerii unui hibrid interspecific, este necesară determinarea, printr-un test de control, a procentului de hibrizi prezenţi în materialul de reproducere obţinut.
Clonele trebuie să poată fi identificate prin caractere distinctive, aprobate de autoritate, iar valoarea lor pentru silvicultură trebuie să fie demonstrată printr‐o experimentare suficient de lungă sau stabilită prin teste. Orteţii utilizaţi pentru producerea clonelor trebuie să fie selecţionaţi pentru caracterele lor remarcabile, aplicându-se aceleaşi criterii ca şi în cazul materialului de reproducere selecţionat. Perioada pentru aprobarea acestui tip de material este limitată la maximum 5 ani. Clonele din amestecul de clone trebuie să îndeplinească cerinţele menţionate mai sus, iar identitatea, numărul şi proporţiile clonelor constitutive ale unui amestec, metoda de selecţie utilizată şi arborii-mamă trebuie să fie aprobaţi de autoritatea centrală pentru silvicultură.
4) Material de reproducere testat – material de reproducere de calitate superioară, obţinut din materiale de bază care pot fi: arborete, plantaje, părinţi de familii, clone sau amestecuri de clone. Superioritatea acestui material trebuie să fi fost demonstrată prin culturi comparative sau prin estimări rezultate din evaluarea genetică a materialului de bază. Detaliile tehnice, modalităţile de analiză a rezultatelor şi documentaţiile specifice testării prin culturi comparative sunt strict reglementate de către autoritatea centrală pentru silvicultură fiind în conformitate cu procedurile agreate pe plan internaţional.
