marți, ianuarie 21, 2025
AcasăAlte știriFierbe piața lemnului. Ocaua mică s-a umplut cu amenzi

Fierbe piața lemnului. Ocaua mică s-a umplut cu amenzi

31 de companii care activează pe piaţa comercializării masei lemnoase din România au fost prinse de Consiliul Concurenței cu ocaua mică și sancționate cu amenzi de peste 25 de milioane de euro.
Consiliul Concurenței a sancționat cu amenzi în valoare totală de 129.684.823 lei (aproximativ 26,6 milioane euro) 31 de companii care își desfășoară activitatea pe piața comercializării masei lemnoase din România
În cadrul acestei investigații, Autoritatea de concurență a analizat mai multe licitații organizate de către diverși administratori sau proprietari de fond forestier în perioada 2011-2016 și a constatat că în cazul a 45 dintre ele au fost încălcate regulile de concurență prin realizarea unor înțelegeri și/sau practici concertate pentru împărțirea loturilor/partizilor de masă lemnoasă, în funcţie de interes, precum şi/sau pentru împărţirea surselor de aprovizionare.
Companiile își coordonau comportamentul prin schimburi de informații sensibile din punct
de vedere comercial privind necesarul de materie primă, politica de achiziție de masă lemnoasă, organizarea internă, precum și strategia comercială de participare la anumite licitații sau conduita de a licita/de a nu licita la anumite partizi/loturi de masă lemnoasă.
În acest fel, companiile eliminau concurența dintre ele în cadrul licitațiilor pentru a adjudeca masa lemnoasă la cel mai mic preț posibil, de cele mai multe ori, în detrimentul statului care încasa mai puțini bani.
Cea mai mare amendă a primit-o compania Kronospan, aproape 10 milioane de euro.
Kronospan Trading SRL a fost sancționată deoarece, la sfârșitul lunii octombrie 2018, a preluat activitatea de producție, precum și toate elementele conexe acesteia (stocuri, clienți, furnizori, contracte, evidențe contabile) de la Kronospan Sebes SA și Kronospan Romania SRL, continuând activitatea economică a acestora.
Vedeți aici întregul comunicat al Autorității.

Dacă iubești pădurea așa cum o facem și noi, alătură-te cu un Like comunității noastre de pe Facebook.

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

1 COMENTARIU

  1. AMENZILE AU FOST DATE PENTRU ACTIVITATI ILEGALE IN 2011-2016 ?!?!?!!! Adica de acum 10 ani?????SI PENTRU CE S-A INTAMPLAT ANII TRECUTI 2016 -2020????? O SA MAI APUCAM SA VEDEM CE SANCTIUUNI SE VOR LUA????.MAI EXIZISTA O TARA EUROPEANA CU ASEMENEA MIZERII?????

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CELE MAI NOI ARTICOLE