vineri, ianuarie 17, 2025
AcasăAlte știriMinune la Cozia! O ursoaică a fătat 5 pui

Minune la Cozia! O ursoaică a fătat 5 pui

În pădurea care adăposteşte localitatea vâlceană Berislăveşti (la 5 kilometri de staţiunea Călimăneşti-Căciulata) a fătat o ursoaică cinci pui, mici cât un pui de căţel.

Bârlogul unde se află ursuleţii, împreună cu mama lor, a fost descoperit ieri dimineaţă de către câţiva localinici aflaţi pe post de hăitaşi la o partidă de vânătoare. Alarmată de zgomot, ursoaica a fugit din calea oamenilor, abandonându-şi pentru o perioadă puiuţii, care nu par să aibă mai mult de o săptămână de viaţă.
Hăitaşii au alertat deja autorităţile şi, cel mai probabil, au fost instituite măsurile ce se impun în asemenea cazuri.
Sperăm că responsabilii Romsilva şi rangerii Parcului Naţional Cozia au luat hotărârile normale pentru ca atât ursoaica şi puii acesteia, dar şi localnicii care ar putea intra, accidental, în contact cu sălbăticiunile să fie protejaţi.

Parcul Național Cozia, aflat sub administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor-Romsilva, se găsește în partea central-sudică a Carpaților Meridionali. Limitele parcului se suprapun peste partea de est a Munților Căpățânii, întregul masiv al Masivului Cozia și peste partea de sud-est a Munților Lotrului. Întreaga suprafață de 17.100 ha a parcului se află în județul Vâlcea. În pădurile acestui parc naţional se pot întâlni, în afară de urs, şi celelate carnivore mare precum lupul şi râsul.
Potrivit ultimelor statistici, în pădurile din România trăiesc, cu frica-n sân, peste 7.000 de exemplare de urs brun (Ursus arctos), cea mai mare comunitate fiind în Carpaţii Orientali (judeţele Covasna, Harghita şi Neamt).

Alte amănunte despre urs şi fauna cinegetică din România aflaţi citind AICI.

Sursa info, AICI.

Dacă iubești pădurea așa cum o facem și noi, alătură-te cu un Like comunității noastre de pe Facebook.

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CELE MAI NOI ARTICOLE