Am cerut mereu, prin fiecare text scris pe acest subiect, ca decidenții ale căror alegeri se dovedesc greșite să răspundă concret pentru ele, fie prin bani, fie prin excluderea din viața politică, iar de această dată nu mai vorbim despre un mecanism impersonal numit PNRR, ci despre un singur om, Cristian Ghinea, care a negociat, practic de unul singur, un plan de zeci de miliarde de euro pentru un stat ale cărui domenii esențiale, de la silvicultură la sănătate și de la administrație la salarizare, nu le cunoștea nici măcar în proporție de zece procente, judecând după rezultatele pe care le vedem astăzi.
Un mandat de nouă luni, o arhitectură pentru un deceniu
Cristian Ghinea a deținut funcția de ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene între 23 decembrie 2020 și 8 septembrie 2021, un interval de puțin peste opt luni în care a negociat, coordonat și practic a scris personal cea mai mare parte din Planul Național de Redresare și Reziliență, un document care avea să lege România de jaloane și ținte pentru încă un deceniu întreg.
Negocierea s-a purtat, potrivit propriilor sale relatări ulterioare și ale adversarilor politici deopotrivă, într-un cerc extrem de restrâns, fără consultarea sistematică a specialiștilor din fiecare domeniu afectat, motiv pentru care planul poartă amprenta unui singur mod de gândire, cel al unui economist format în analiză de politici publice și think-tank-uri europene, obișnuit să lucreze cu indicatori agregați și rapoarte de sinteză, nu cu realitatea de teren a pădurarului, a medicului de spital sau a funcționarului de la ghișeul de evidență a populației.
Pădurea gândită din birou, fără niciun silvicultor la masă
Cel mai limpede exemplu al acestui mod de lucru rămâne componenta de mediu și biodiversitate, unde Ghinea a propus inițial o alocare de aproximativ 500 de milioane de euro pentru împăduriri, o cifră stabilită fără nicio consultare reală cu specialiștii în silvicultură, sumă care avea să crească ulterior spre un miliard de euro, camuflată sub eticheta generoasă a Strategiei Naționale pentru Conservarea Biodiversității, un document care astăzi guvernează, alături de multe altele, o parte din finanțarea rămasă din PNRR.
Revenind strict la componenta de împădurire, situația este, așa cum am semnalat încă de atunci, de-a dreptul jalnică, întrucât țara nu dispune nici de un cadastru forestier complet, nici de un cadastru agricol funcțional, nici de suficient material forestier de reproducere, respectiv puieți și semințe viabile în cantitățile necesare unei campanii naționale serioase de împădurire, iar guvernul actual anunță astăzi, cu mândrie, depășirea unei ținte de doar 18.000 de hectare, redusă drastic față de ambiția inițială, pentru o alocare finală de 357 de milioane de euro, mai puțin de jumătate din suma vehiculată la început, ceea ce înseamnă că succesul comunicat astăzi este, în realitate, victoria unui obiectiv deja micșorat de eșecul de la bază, nu dovada unei planificări corecte.
Douăzeci și patru de spitale promise, unul singur dus la capăt la termen
Aceeași logică a cifrelor stabilite fără fundament tehnic solid se regăsește și în componenta de sănătate, unde Ghinea a inclus în plan finanțarea a 24 de spitale, însumând circa un miliard și jumătate de euro, fără ca sistemul medical și de construcții din România să aibă vreodată capacitatea reală de a duce simultan la bun sfârșit atâtea șantiere complexe în termenul impus de Bruxelles.
Patru ani mai târziu, chiar Ghinea a recunoscut public, deși nu în relație cu propria răspundere, că doar un singur spital din cele 24 mai putea fi gata la termenul asumat, în vreme ce restul urmau să fie scoase din plan, iar reacția sa a fost să arunce întreaga vină pe fostul ministru al Sănătății, Alexandru Rafila, catalogat drept ”leneș, incompetent și iresponsabil”, fără nicio urmă de reflecție asupra faptului că un plan realist ar fi trebuit, chiar de la negociere, să țină cont de capacitatea administrativă reală a țării, nu doar de ambiția politică a momentului semnării.
Legea salarizării – sau cum cincizeci de milioane de câștig s-au transformat în două miliarde și jumătate de pierdere anuală
Poate cel mai grav exemplu de improvizație tehnică rămâne jalonul legii salarizării unitare, scris de același Ghinea în așa fel încât România ar fi urmat să câștige doar 50 de milioane de euro dacă adopta legea, dar să piardă 770 de milioane de euro dacă nu o adopta, o construcție pe care mulți au numit-o ca fiind ”cea mai proastă negociere posibilă”, subliniind că forma actuală a legii, rezultată tocmai din acest jalon prost gândit, va costa bugetul de stat aproximativ 2,4 miliarde de euro în fiecare an, o sumă de peste trei ori mai mare decât beneficiul inițial invocat pentru justificarea reformei.
Un jalon conceput corect ar fi cerut o simulare bugetară serioasă înainte de asumarea lui în fața Comisiei Europene, nu o formulă improvizată al cărei cost real avea să iasă la iveală abia peste ani, când opțiunile de renegociere erau deja aproape inexistente.
Buletinul electronic – proiectul abandonat pe drum
Proiectul cărții electronice de identitate a pornit, nu întâmplător, tot în perioada mandatului lui Ghinea, printr-un program pilot lansat în județul Cluj în 2021, cu o țintă inițială de cinci milioane de exemplare gratuite și o alocare de 70 de milioane de euro, o estimare la fel de optimistă și la fel de puțin fundamentată ca celelalte, având în vedere că extinderea națională promisă pentru finalul lui 2023 a ajuns să înceapă abia în primăvara lui 2025.
Ținta a fost redusă succesiv, mai întâi la 3,5 milioane de beneficiari, apoi la doar 2,1 milioane de documente finanțate, iar România a pierdut, în acest proces, peste 40 de milioane de euro din finanțarea alocată inițial, în vreme ce doar circa 2,3 milioane de români și-au primit efectiv noul buletin până astăzi, o cifră care confirmă, încă o dată, tiparul unei planificări construite pe entuziasm și cifre rotunde, nu pe o evaluare reală a capacității administrative de execuție.
Hybris fără Nemesis, sau vina care așteaptă încă un nume la plată
Grecii antici aveau un cuvânt pentru exact acest tip de greșeală, hybris, îndrăzneala celui care își depășește propria măsură și impune lumii din jur o ordine pe care nu o înțelege pe deplin, convins fiind că inteligența și buna intenție pot suplini experiența de teren, iar tragedia lor clasică ne învață că hybris este urmat mereu de nemesis, pedeapsa care restabilește echilibrul încălcat.
La noi, hybris-ul lui Ghinea a fost urmat doar de acuze aruncate spre alții, de la Rafila la sindicate și la aparatul birocratic pe care el însuși l-a supraestimat, în vreme ce nemesis-ul, adică plata reală, a fost transferată în întregime către cetățenii care așteaptă buletine electronice, paturi de spital și păduri care rămân, din nefericire, doar pe hârtie.
Întrebarea mea este: De ce acela care a impus în PNNR cifre din burtă în cinci domenii esențiale ale statului mai poate încă apărea pe orice listă de candidați, în loc să răspundă, măcar politic, pentru costul real al propriilor sale estimări hazardate?
