Pădurile reprezintă unul dintre cele mai valoroase bunuri ale unei națiuni, nu doar din punct de vedere economic, ci și social, cultural și ecologic. Ele furnizează lemn, dar și o gamă variată de servicii ecosistemice: apă curată, aer respirabil, protecție împotriva eroziunii solului, habitat pentru specii, recreere și peisaje. Pentru ca aceste funcții să fie valorificate în mod durabil, este esențială existența unei infrastructuri corespunzătoare care să permită accesul în interiorul masivelor forestiere.
Conceptul de accesibilitate (sau accesibilizare) a fondului forestier se referă la capacitatea de a ajunge rapid și eficient în diverse zone ale pădurii, în special prin intermediul unei rețele de drumuri forestiere. Această infrastructură nu servește doar exploatării lemnului, ci și activităților de protecție împotriva incendiilor, de monitorizare, de cercetare sau de turism.
În România, problema accesibilității forestiere este una recurentă, semnalată în rapoartele oficiale, în strategiile sectoriale și în Codul Silvic. Deși fondul forestier național are o importanță strategică, densitatea rețelei de drumuri este printre cele mai scăzute din Uniunea Europeană. În timp ce Germania ajunge la 60 metri de drum forestier pe hectar, România abia depășește 6 metri. Această discrepanță are efecte vizibile asupra modului în care sunt gestionate pădurile noastre.
Analizez aici, pe larg, situația accesibilității fondului forestier românesc, pornind de la date oficiale, de a o compara cu alte state europene și de a evidenția atât cauzele, cât și consecințele acestei realități.
Context istoric al infrastructurii forestiere în România
Rețeaua de drumuri forestiere din România are rădăcini istorice care merg înapoi până în perioada austro-ungară, în special în Transilvania și Bucovina, unde pădurile erau exploatate intensiv de administrațiile imperiale. În acele regiuni, încă din secolul al XIX-lea, s-au construit drumuri forestiere și chiar linii ferate forestiere (cunoscutele „mocănițe”), menite să faciliteze transportul buștenilor către fabricile de cherestea.
În Regatul României, până la începutul secolului XX, infrastructura forestieră era mai redusă, deoarece accesul la resurse se făcea în special în zonele de câmpie și deal, unde transportul era mai facil. După 1948, în perioada comunistă, industrializarea accelerată și cererea uriașă de lemn au dus la o expansiune semnificativă a exploatărilor forestiere. Atunci s-au construit numeroase drumuri forestiere, însă într-o manieră deseori rudimentară, cu accent pe cantitatea de lemn extrasă și mai puțin pe durabilitatea infrastructurii.
După 1990, restructurarea proprietății forestiere, retrocedările și fragmentarea suprafețelor au dus la stagnarea investițiilor în drumurile forestiere. În plus, lipsa fondurilor și a unei politici coerente de accesibilizare a pădurilor a accentuat decalajul față de statele vestice.
Astăzi, moștenirea acestei istorii este vizibilă: România are păduri greu accesibile, unde intervenția în caz de incendiu sau de doborâturi cauzate de furtuni este întârziată sau chiar imposibilă.
Definirea accesibilității forestiere
Accesibilitatea este un indicator tehnic și managerial care reflectă gradul în care arborii dintr-un fond forestier pot fi transportați către drumurile de exploatare.
Indicatorii principali sunt:
- Densitatea rețelei de drumuri forestiere (metri/hectar);
- Procentul de pădure accesibilă (de exemplu, arbori aflați la cel mult 1.200 m de un drum);
- Calitatea drumurilor (pietruite, asfaltate, impracticabile);
- Tipurile de drumuri: drumuri publice, drumuri forestiere tehnologice, drumuri de tractor.
Codul Silvic (Legea nr. 46/2008) prevede că accesibilizarea fondului forestier național este un principiu de bază al gestionării durabile a pădurilor și că există un Fond de accesibilizare a pădurilor, finanțat din 10–20% din valoarea masei lemnoase exploatate. În teorie, acest mecanism ar trebui să asigure o creștere constantă a densității drumurilor. În practică însă, rezultatele sunt limitate.
Situația actuală în România
Date oficiale
Conform rapoartelor Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor:
- Accesibilitatea actuală a fondului forestier românesc este de aproximativ 69%, raportată la distanța de 1.200 m față de un drum.
- Densitatea rețelei de drumuri forestiere este de 6–6,5 m/ha.
- În unele unități silvice bine gestionate (de ex. Ocolul Silvic Drobeta Turnu Severin), accesibilitatea poate atinge 94%, însă acestea sunt excepții locale.
Probleme identificate
- Distribuție neuniformă: pădurile montane sunt mai slab accesibile decât cele de câmpie.
- Fragmentare a proprietății: retrocedările au complicat întreținerea și extinderea rețelei.
- Subfinanțare cronică: fondurile de accesibilizare sunt insuficiente.
- Impact ecologic: unele drumuri vechi provoacă eroziuni și alunecări.
Comparații internaționale
Germania
- aproximativ 60 m/ha densitate drumuri forestiere.
- Accesibilitate aproape totală, ceea ce permite intervenții rapide și exploatări eficiente.
Austria
- aproximativ 36 m/ha.
- Tradiție puternică în amenajamente forestiere, rețele planificate riguros.
Franța
- aproximativ 25–26 m/ha.
- Rețele dense, sprijinite de cooperarea dintre stat și proprietarii privați.
Elveția
- aproximativ 36 m/ha.
- Infrastructură de înaltă calitate, adaptată terenului montan dificil.
România
- aproximativ 6–6,5 m/ha.
- Una dintre cele mai scăzute densități din UE.
Diferențele sunt dramatice: Germania are o rețea de drumuri forestiere de aproape 10 ori mai densă decât România.
Implicații economice și ecologice
- Economice: costuri mai mari de exploatare, transport mai scump, pierderi pentru industria lemnului.
- Ecologice: exploatarea în zone inaccesibile se face adesea prin metode mecanizate agresive (cabluri, funiculare) care degradează solul.
- Sociale: acces redus la resurse, dar și la servicii de turism și recreere.
- De siguranță: intervenții dificile în caz de incendii, furtuni, dăunători.
Provocări actuale și perspective
În prezent, România are oportunitatea de a folosi fonduri europene (PNRR, Planul Strategic Național) pentru modernizarea infrastructurii forestiere. Codul Silvic prevede clar responsabilitatea statului și a proprietarilor, însă implementarea depinde de voința politică și de mobilizarea instituțiilor silvice.
Un obiectiv realist ar fi ca, pe termen mediu (10–15 ani), densitatea să ajungă la 15 m/ha, ceea ce ar dubla nivelul actual și ar apropia România de standardele medii europene.
La final, câteva concluzii
Accesibilitatea fondului forestier românesc este una dintre marile provocări ale silviculturii noastre. Cu o densitate de doar 6–6,5 m/ha, România se află mult în urma statelor vest-europene. Această situație are rădăcini istorice, economice și instituționale, dar și consecințe multiple: costuri ridicate, exploatări dificile, vulnerabilitate la dezastre naturale.
Comparativ, Germania, Austria și Franța demonstrează că o rețea de drumuri bine planificată nu doar sprijină exploatarea lemnului, ci și protejează mediul și comunitățile.
Viitorul depinde de capacitatea noastră de a investi inteligent în infrastructură, de a folosi eficient Fondul de accesibilizare și de a integra bunele practici europene.
