CARACTERE MORFOLOGICE
Specie indigenă, cu talie de până la 10 m, deseori arbust.
Înrădăcinarea este pivotant-trasantă, des ramificată superficial.
Coroană rară, luminoasă. Tulpina este obişnuit strâmbă, cu scoarţa la început netedă, cenuşie, ce formează un ritidom puţin dezvoltat cenuşiu deschis, verzui, cu crăpături ondulate.
Lemnul este roşiatic deschis, mai greu, mai tare şi mai rezistent decât la alte sălcii.
Lujerii sunt groşi, verzui-roşcaţi până la roşii-purpurii, cenuşiutomentoşi la început, apoi glabri.
Muguri alterni, cei foliacei ovo-conici, roşcaţi, cei floriferi mai mari, ovoid-globuloşi.
Frunze lat-eliptice, 4-12 cm, groase, acute, pe margini întregi sau neregulat sinuat-dinţate, cu nervaţiune proeminentă (aspect zbârcit), pe dos cenuşii tomentoase, pe faţă numai la început, apoi glabre; peţiolul are 2 cm, cu stipele reniforme.
Amenţi erecţi, apar devreme înaintea frunzelor prin martie-aprilie, cei masculi elipsoidali, 2-3 cm, cei femeli de 6-10 cm; ovar lung pedicelat şi cenuşiu păros.
AREAL. CERINŢE ECOLOGICE
Salcia căprească are un areal vast, Europa şi Asia, până la 70° latitudine nordică, altitudinal ajungând până spre limita superioară a vegetaţiei forestiere.
În România, apare frecvent în zona colinară, comună în zona montană, rar coboară la câmpie; în etajul molidişurilor, la altitudini mari este înlocuită de Salix silesiaca.
Apare frecvent în parchete tăiate ras, în rarişti, poieni unde caracter invadant, alături de plopul tremurător şi mesteacăn: SPECIE PIONIERĂ.
Din punct de vedere ecologic salcia căprească este nepretenţioasă faţă de condiţiile staţionale, în special faţă de climă. Suportă bine climatele aspre din regiunile nordice sau din subalpin.
Edafic, specia are o largă amplitudine: creşte pe soluri uscate până la mlăştinoase, dar nu suportă inundaţiile mari şi de lungă durată.
Temperamentul speciei este de lumină.
