Pădurea care nu mai vine. De ce nu reîmpădurim România?

România are nevoie de păduri. Nu e doar un slogan ecologist, e o realitate măsurabilă în statistici de mediu, în echilibre climatice tot mai fragile, în ape care dispar, soluri care crapă și aer care se sufocă.

Și totuși, pădurea nouă nu crește așa cum trebuie, cum ne dorim.

Avem legi. Avem fonduri. Avem instituții. Dar pădurea nouă, cea care ar trebui să apară pe terenurile goale și uitate, nu mai crește.

Unde e blocajul?

Răspunsul e simplu, dar dureros: nu în sistemul legal, ci în lipsa de mișcare. În faptul că mecanismul există, dar nu este activat.

Ce putem împăduri și ce nu

Orice teren din România are, prin lege, una din următoarele cinci destinații: agricolă, forestieră, intravilan, sub ape sau cu destinație specială (drumuri, utilități, infrastructură etc.) – așa cum prevede Art. 2 din Legea 18/1991.

Pentru a crește suprafața de pădure a țării, trebuie să ne uităm spre terenurile agricole – în special cele neproductive, degradate sau părăsite. Este vorba de islazuri abandonate, pășuni care nu mai sunt folosite, terenuri nesigure sau neclare din punct de vedere juridic, multe dintre ele neînregistrate cadastral.

Pe acestea le putem transforma în păduri. Legal. Gratuit. Cu sprijin de la stat.

Există o cale legală. Clară, dar nefolosită

Legea 100/2010 și Hotărârea de Guvern 1257/2011 reglementează exact acest proces. La nivelul fiecărei primării din România (unitate administrativ-teritorială – UAT) trebuie să existe o comisie locală, condusă de primar, care are ca sarcină identificarea terenurilor degradate ce pot fi împădurite.

Comisia este formată din reprezentanți ai direcției agricole, ai Gărzii Forestiere, ai agenției pentru protecția mediului și alte structuri tehnice relevante – conform art. 5 din lege. Activitatea acestei comisii este prevăzută ca fiind permanentă.

Odată identificat terenul, comisia întocmește o „fișă de perimetru de ameliorare” – un document care include descrierea terenului, poziționarea, tipul de sol, starea de degradare, proprietarul și propunerea de împădurire.

Fișa este apoi transmisă către ministerele de profil (Agricultură și Mediu), iar Garda Forestieră devine autoritate contractantă – adică preia întreaga responsabilitate pentru implementare:

• realizarea studiului de fezabilitate,
• proiectul tehnic,
• execuția efectivă a lucrărilor,
• și monitorizarea plantărilor.

Toate acestea sunt finanțate din fonduri publice. Condiția? Terenul să fie cadastrat și introdus în procedură.

Cel mai ușor de împădurit sunt terenurile aflate în proprietatea publică a UAT-urilor. De ce? Pentru că sunt mai puțin problematice din punct de vedere juridic și pot fi incluse mai rapid în perimetrele de ameliorare.

Oricine poate declanșa procesul

Un detaliu esențial, aproape necunoscut: cererea de constituire a unui perimetru de ameliorare poate fi depusă nu doar de autorități, ci și de persoane fizice, juridice, ONG-uri sau chiar proprietarii terenurilor degradate.

Art. 3 alin. (2) din regulamentul aferent HG 1257/2011 prevede explicit:

„Cererea sau sesizarea de constituire a unui perimetru de ameliorare se poate face de către direcția pentru agricultură județeană sau a municipiului București, ocolul silvic, agenția județeană/teritorială pentru protecția mediului, proprietarul terenului degradat sau alte persoane fizice ori juridice interesate și se depune la sediul primăriei comunei, orașului sau municipiului.”

Cu alte cuvinte, oricine poate iniția procesul. Doar că puțini o fac.

Primarii nu știu. Administrația nu comunică

În ultimii ani, specialiști ai asociației Alianță Pentru Pădure și cercetători ai Academiei Române, implicați în proiecte de reîmpădurire și conservare a biodiversității, au discutat cu zeci de primari din toată țara. Cei mai mulți dintre edili nu cunoșteau existența acestui mecanism. Nu e vina lor. Este rezultatul unui sistem birocratic lent, fragmentat, lipsit de comunicare reală între instituții.

Fără informație, fără sprijin și fără presiune, comisiile locale nu funcționează. Terenurile nu sunt identificate. Fișele nu se completează.

Așa se face că pădurea nu mai vine.

Regenerăm, dar nu extindem

România are în prezent aproximativ 6,7 milioane hectare de pădure, reprezentând circa 27% din suprafața țării. Mult sub media europeană.

În fiecare an, ocoalele silvice – cele 470 structuri existente (de stat și private) – regenerează între 28.000 și 29.000 hectare de fond forestier. Doar 10.000–11.000 dintre acestea sunt regenerate artificial, adică prin reîmpădurire. Restul revine natural, ca parte din ciclul gestionării silvice.

Este o activitate importantă, dar care nu crește suprafața totală de pădure. Se regenerează ceea ce deja este pădure.

Pe vremea comunismului, se împădureau chiar și 60.000 de hectare pe an. Din motive politice sau economice, firește, dar ritmul era altul.

Astăzi, nu doar că împădurim mai puțin, dar nu reușim să adăugăm nimic nou în fondul forestier. Totul stagnează.

Câte terenuri degradate are România? Oficial, nimeni nu știe exact

Estimările variază masiv.

• O statistică din 2017 arăta 2,17 milioane hectare de terenuri degradate.
• Institutul Național de Statistică vorbește de 400–500.000 ha.
• Într-un proiect finanțat cu bani europeni, mai mulți experți angajați de Academia Română, au identificat recent până la 3 milioane de hectare de terenuri degradate și semidegradate la nivel național.

Chiar și dacă doar o treime dintre acestea ar fi pretabile pentru reîmpădurire, potențialul este imens.

Avem totul. Lipsește primul pas.

România are:

• cadrul legal,
• structurile de implementare,
• fondurile publice disponibile,
• capacitate tehnică la nivelul ocoalelor silvice,
• și interes public din ce în ce mai vizibil.

Ceea ce nu are sunt terenuri clar identificate și introduse în mecanism.

Pădurea nu se plantează singură. Nu răsare din dezbateri televizate. Și nu prinde rădăcini pe Facebook. Are nevoie de o cerere, de o comisie, de o fișă și de o decizie.

E un sistem funcțional, dar nefolosit.

Până când nu vom mișca roțile acestui mecanism – la nivel local, în fiecare comună, prin primari informați și cetățeni activi – pădurea nouă va rămâne o promisiune. Iar, România va continua să fie o țară cu păduri bătrâne și visuri tinere.

Foto: Andrei Cornea, campion olimpic la canotaj, și un mic cercetaș al României plantând stejari în Pădurea Campionilor, proiect propus și susținut de Alianță Pentru Pădure.