În dezbaterea publică din România, termenul „defrișări” este utilizat greșit și, adesea, manipulator, în special de anumiți politicieni, cum ar fi, de exemplu, actuala ministră a Mediului, Apelor și Pădurilor, domnișoara Diana Buzoianu. Defrișarea presupune schimbarea destinației terenului forestier – conversia pădurii în infrastructură, agricultură sau construcții. Acesta nu este fenomenul dominant în România anilor 2024–2025.
Problema reală este exploatarea forestieră excesivă, legală și ilegală, în cadrul fondului forestier existent. Pădurea rămâne pădure în acte. Dar volumul extras, ritmul intervențiilor și localizarea lor ridică semne serioase de întrebare privind sustenabilitatea și legalitatea efectivă.
Tăierile ilegale în 2025: cum arată fenomenul real
Tăierile ilegale nu mai pot fi reduse la imaginea clasică a furtului de lemn cu drujba. În prezent, ele includ:
- extragerea de volum peste cel autorizat, în parchete perfect legale;
- lipsa cadastrului forestier;
- tăieri succesive și concentrate în aceleași unități de producție;
- intervenții în păduri cu funcții de protecție, unde regimul ar trebui să fie restrictiv;
- utilizarea lacunelor administrative pentru a masca impactul real.
Astfel, ilegalitatea devine adesea difuză, greu de probat punctual, dar evidentă la nivel de ansamblu.
SUMAL 2.0: control administrativ, nu garanție ecologică
SUMAL 2.0 reprezintă un progres tehnic major în monitorizarea trasabilității lemnului. Sistemul a redus semnificativ transporturile fără documente și a crescut transparența fluxului comercial.
Cu toate acestea, limitele sunt structurale:
- SUMAL verifică documente, nu starea pădurii;
- nu detectează supraexploatarea cumulată;
- nu corectează amenajamentele silvice construite pe date vechi;
- nu evaluează impactul ecologic real al tăierilor.
Rezultatul: o exploatare poate fi perfect conformă în SUMAL și, simultan, profund nesustenabilă.
Ce arată sateliții: tăieri repetate, nu conversii de teren
Analizele satelitare indică pierderi repetate de masă forestieră, nu schimbări de destinație a terenului.
Zonele cele mai afectate rămân:
- Carpații Orientali și Meridionali (zone ample din Argeș, Prahova, Buzău, Harcov, Suceava)
- Tot județul Maramureș
Caracteristicile acestor zone:
- pădurea rămâne încadrată juridic ca fond forestier;
- regenerarea este lentă sau incompletă;
- intervențiile sunt concentrate în păduri mature, cu valoare economică mare.
Sateliții nu stabilesc legalitatea, dar evidențiază un tipar de presiune incompatibil cu gestionarea durabilă.
Pădurile primare: acolo unde „legal” nu mai înseamnă legitim
Un punct critic îl reprezintă pădurile primare și cvasi-primare. Deși cadrul normativ prevede protecție sporită, realitatea din teren este afectată de:
- delimitări incomplete;
- inventarieri biologice nefinalizate;
- excepții administrative motivate economic.
În aceste cazuri, disputa nu este doar juridică, ci etică și ecologică: ce pierdem atunci când exploatarea este permisă la limita legii?
Controale forestiere: multe pe hârtie, puține în profunzime
Numărul controalelor forestiere a crescut în ultimii ani, însă eficiența lor rămâne discutabilă. Accentul cade pe:
- verificări documentare,
- conformitate procedurală,
- sancționarea abaterilor minore.
Mult mai rar sunt evaluate:
- impactul cumulativ al tăierilor,
- starea reală a regenerării,
- funcțiile de protecție ale pădurii.
Așadar,
După ”petrecerile” din 2024–2025, tăierile ilegale în România nu mai pot fi tratate ca excepții sau accidente. Acestea reprezintă expresia unui dezechilibru structural între exploatare, control și interes public.
Nu vorbim despre defrișări. Vorbim despre tăieri normalizate, adesea legale în formă, dar distructive în fond. Pădurea rămâne pe hartă și în registre. Însă, tot mai frecvent, dispare din realitatea ecologică.
Citiți neapărat și despre:
IFN – Ciclul III: Despre adevărul cifrelor și cum se fabrică panica din pădure
