CARACTERE MORFOLOGICE
Specie indigenă.
Mărimea a I-a, bradul atingând frecvent 40 m în înălţime şi 1 m diametru. În literatură sunt semnalate exemplare de brad de pe muntele Penteleu ce măsurau 54 m.
Înrădăcinarea este tipic pivotantă, dar pierde cu timpul pivotul şi rădăcinile laterale pătrund adânc în pământ, fapt ce determină rezistenţa mare la acţiunea vântului. De menţionat că pe soluri superficiale pivotul se dezvoltă anevoios, sistemul devenind superficial şi faptul că în primii ani rădăcina se dezvoltă greu în adâncime, puieţii suferind de secetă.
Tulpina este dreaptă, cilindrică, cu ramuri regulat verticilate dispuse orizontal.În arboret strâns se elaghează mai bine decât molidul.
Scoarţa este cenuşiu-verzuie mult timp netedă, în tinereţe cu pungi de răşină; la vârste înaintate ritidom nu este prea gros şi prezintă sub formă de solzi poligonali.
Lemnul este moale, se aşchiază prin debitare, are duramen neevident albicios. Are multiple întrebuinţări: lemn construcţie, mobilă, celuloză, chibrituri, lemn de rezonanţă.
Coroană cilindric-piramidală, compactă, la vârste mari apare aşanumitul “cuib de barză”, generat de încetinirea activităţii mugurelui terminal şi deci, diminuarea distanţei dintre verticile.
Lujerii sunt cenuşii, netezi, scurt păroşi, cu cicatrici circulare netede.
Muguri mici, ovoizi, nerăşinoşi (cu excepţia celor terminali), dispuşi terminal pe ramurile laterale întotdeauna câte trei.
Frunze de 2-3 cm, aciculare, liniar-lăţite, la vârf obtuze sau emarginate, pe faţă verzi închis lucitoare, pe dos cu 2 dungi albicioase de stomate. Sunt dispuse pectinat, iar pe lujerii fertili (partea superioară a coroanei) sunt îndreptate în sus ca peria. Sunt persistente, durează 6-15 ani, iar după uscare se menţin mult timp pe lujeri, motiv pentru care bradul este recomandat ca pom de iarnă.
Flori unisexuat monoice, cele mascule sunt grupate în amenţi groşi şi alungiţi, gălbui, iar cele femele sunt cilindrice, verzui, aşezate spre vârful coroanei; ele apar prin aprilie-iunie, funcţie de altitudine şi expoziţie.
Conuri erecte, cilindrice, 10-20 cm, brune; solzi lăţit-rotunjiţi sub formă de sapă, cu pete de răşină, iar bracteile sunt vizibile, răsfrânte peste solzii inferiori.
Maturaţia are loc în toamna primului an, prin septembrie-octombrie; după coacere, seminţele se împrăştie, iar solzii cad şi rămâne doar axul conului. Acesta este motivul pentru care se recoltează conurile puţin înainte de coacere.
Seminţele sunt mari, 7-9 mm, triunghiulare, gălbui-brune concrescute cu o aripioară mare de care se rup neregulat. Tegumentul este prevăzut cu pungi de răşină care conţin terebentină aromat mirositoare. La 1 kg intră circa 23.000 seminţe dezaripate.
Puterea germinativă este de 30-50% datorită alterării terebentinei din tegument, iar germinaţia este epigee, plantula având 5-6 cotiledoane.
Maturitatea izolat 30 ani, în masiv intervine la 60-70 ani.
Creşteri în primul an 5-6 cm şi un verticil de ace, verticilul de muguri se formează în anul al III-lea, iar cel de ramuri în anul al IV-lea.
Productivitatea la 100 ani este de 10-12 m3 /an/ha.
Longevitatea până la 800 ani.
AREAL
Areal general al bradului este neregulat, putând fi continuu (deseori arborete pure în munţii Vosgi, Pădurea Neagră) sau insular (munţiiPirinei). Arealul este exclusiv european: munţii Jura, Vosgi, Masivul Central Francez, Pădurea Neagră, Alpi, Apenini, Balcani, Carpaţi, Pirinei; în Polonia este arbore de câmpie. În nord, dincolo de 55° latitudine nordică şi spre est, în afara arealului carpatic bradul lipseşte.
Ca rase geografice sunt de precizat: Abies alba Podolica (în nordul arealului) A. a. Carpatica (în Carpaţii Româneşti), A. a. Bihariense (Munţii Apuseni), A. a. Illyrica (Alpii Dinarici), A. a. Moesiaca (Balcani), A. a. Apenninica (Munţii Apenini).
În România, bradul este al doilea conifer ca pondere, după molid, ocupând 5% din suprafaţa păduroasă a ţării. El este bine reprezentat în Carpaţii Orientali (clina estică) în intervalul altitudinal 400-1200 m, regăsindu-se în amestecuri cu fagul şi molidul sau în arborete pure.
În Carpaţii Meridionali formează păduri de amestec, în special la vest de Olt; altitudinea maximă în Carpaţii Sudici este de 1700-1750 m. În Apuseni, apare frecvent în Munţii Gilăului şi Munţii Bihorului. Apare frecvent în Munţii Banatului, pe valea Nerei coborând până la 192 m.
CERINŢE ECOLOGICE
Bradul este una din speciile cu mari pretenţii faţă de condiţiile staţionale: limitele arealului european sunt impuse de exigenţele ridicate faţă de umiditate şi sensibilitatea la îngheţurile târzii.
Optimul ecologic al bradului este considerat într-un climat moderat (umiditate atmosferică 70-75%), suficient de cald (5-6°C), fără variaţii mari de temperatură (-27°C – +39°C) şi precipitaţii bogate. Trebuie de precizat că amplitudinea climatică caracteristică bradului este mai redusă decât cea a molidului şi cea a fagului.
Solul joacă deseori rol compensator, bradul preferând solurile brune eumezobazice, profunde, bogate în substanţe nutritive, cu umiditate suficientă, formate pe roci marnogresoase ale flişului, conglomerate poligene, coluvii şi eluvii fertile; solurile cu textură fină (orizont Btpseodogleizat) convin bradului deoarece reţin apa. În regiunile sudice sau la altitudini mici, bradul suportă temperaturile ridicate pe fondul unui regim hidrologic în sol satisfăcător.
Pe soluri cu drenaj normal, factorul determinant este umiditatea atmosferică, astfel încât pe gresiile de Tarcău specia apare doar pe firul văilor sau pe versanţii umbriţi. Pe soluri uscate bradul vegetează slab, se usucă repede; de asemenea, trebuie de precizat că bradul nu suportă inundaţiile.
Puieţii nu suportă seceta, îngheţurile târzii, gerurile excesive de iarnă, vântul rece şi uscat, ceea ce impune ca regulă generală că regenerarea bradului se face numai sub masiv; puieţii rezistă la umbrire până la 40-50 ani, iar punerea ulterioară în lumină activează creşterile.
Temperamentul bradului este pronunţat de umbră, situându-se pe locul 2, după tisă.
VARIABILITATE
- Variabilitate morfologică
– după forma coroanei: A. alba pyramidalis, A. alba columnaris, A. alba pendula, A. alba compacta, A. alba variegata;
– după scoarţă: forma cu scoarţa netedă, forma cu ritidom;
– după culoarea florilor mascule: flori verzi-gălbui sau roşii carmin.
După culoarea lemnului la ocoalele silvice Pipirig, Văratic din judeţul Neamţ apare “bradul roşu” ce are lemnul roşiatic, cu calităţi remarcabile.
- Ecotipuri autohtone:
– bradul de mică altitudine (Subcarpaţii Moldovei, Depresiunea Tg. Secuiesc), adaptat la climate reci şi precipitaţii puţine,
– bradul relativ termofil (Munţii Banatului) adaptat la soluri argiloase formate pe substrat calcaros,
– bradul de soluri nisipoase (gresia de Tarcău),
– bradul de pe soluri cu exces de umiditate (amfigleice – Bucovina).
- Provenienţe valoroase:
– nordică de Strâmbu-Băiuţ,
– din Carpaţii de Curbură (fliş marnogresos, conglomerate de Bucegi),
– din munţii Banatului (zona cristalină),
– din Munţii Aninei (staţiuni calde, coluvii argiloase).
VĂTĂMĂRI
La altitudini mici, bradul are lemn poros fapt ce determină slaba rezistenţă şi apariţia rupturilor de vânt şi de zăpadă.
Pe arborii bătrâni apare vâscul (Viscum album), întotdeauna ca dăunător secundar, acesta instalându-se pe arborii deja debilitaţi. Puieţii sunt roşi de vânat. Ca insecte Epiblema nigricans roade mugurii, iar Cacoecia murinana roade acele.
În ultimele decenii a apărut fenomene de uscare a bradului ca urmare a unor cauze complexe (secetă prelungită, poluare, cultură în afara arealului etc.) în ocoalele silvice Marginea, Solca, Gura Humorului, Râşca, Tg. Neamţ etc.
IMPORTANŢĂ ECONOMICĂ ŞI ECOLOGICĂ
Bradul are un lemn de calitate, însă este inferior celui de molid. Bradul este producător de substanţe tanante, dar mai ales de răşină, din scoarţa tânără extrăgându-se “răşina de Strassburg”.
Bradul este un foarte bun ameliorator edafic, atât prin litiera sa, cât şi prin capacitatea sistemului de înrădăcinare de a „lucra” solul. Şi nu în ultimul rând, arborii acestei specii constituie un element de rezistenţă în interiorul arboretelor, în calea vântului.
