Timp de aproape două decenii, discuția despre pădurile României a fost dominată de o singură întrebare: cât se taie? Inventarul Forestier Național (IFN) – singurul instrument științific capabil să ofere o imagine națională independentă – obligă însă la o schimbare de perspectivă. Rezultatele Ciclului III nu confirmă scenariile apocaliptice despre dispariția pădurilor, dar nici nu justifică autosuficiența administrativă.
Suprafața împădurită crește. Volumul de lemn aflat pe picior crește. Biomasa forestieră crește. În același timp însă, mortalitatea arborilor, fenomenele de uscare, stresul hidric și vulnerabilitatea la schimbările climatice încep să devină indicatori la fel de importanți precum volumul exploatat.
Dincolo de cifre, acesta este mesajul esențial al IFN III: pădurea României nu dispare, dar începe să se schimbe. Iar această schimbare va obliga silvicultura românească să privească mai atent spre ceea ce se întâmplă deja în Germania, Franța, Austria, Cehia sau Polonia.
Pădurile României sunt mai întinse și mai bogate decât la precedentul inventar
Datele IFN III indică o creștere a suprafeței ocupate de pădure cu aproximativ 164.000 hectare față de ciclul anterior. În paralel, crește și volumul total de lemn pe picior, care depășește 2,4 miliarde metri cubi, în timp ce volumul mediu la hectar continuă să urce.
Pentru un observator obiectiv, concluzia este limpede: la nivel național, România nu traversează un proces de diminuare a resursei forestiere.
Mai mult decât atât, creșterea anuală a pădurilor rămâne semnificativ superioară multor state europene, confirmând faptul că ecosistemele forestiere românești continuă să fie printre cele mai productive din Uniunea Europeană.
Aceasta nu înseamnă că toate problemele au dispărut. Înseamnă doar că acestea trebuie căutate în altă parte decât în narațiunile gălăgioase care au dominat spațiul public.
O dezbatere care a rămas blocată în trecut
În anii 2000 și 2010, marile amenințări identificate pentru pădurile Europei, dar mai ales pentru cele din România, erau tăierile ilegale și presiunea economică asupra resursei lemnoase.
În 2026, tabloul este diferit. Valurile succesive de secetă, temperaturile extreme, atacurile de insecte și dezechilibrele hidrice încep să producă efecte comparabile sau chiar mai grave decât exploatarea forestieră în anumite regiuni europene.
Agenția Europeană de Mediu arată că mortalitatea coronamentului forestier s-a dublat în Europa față de sfârșitul secolului trecut.
În Germania, milioane de metri cubi de molid au fost pierduți în ultimii ani din cauza secetei și a atacurilor de Ips typographus. În Franța, Austria și Cehia, fenomenul este suficient de grav încât politicile forestiere au început să fie rescrise.
România nu se află încă într-o asemenea situație, însă semnalele transmise de IFN III arată că nu este deloc imună.
Ce fac alte state europene?
Niciun stat european nu a găsit o soluție miraculoasă. În schimb, se conturează un set de măsuri care apar constant în strategiile forestiere moderne.
Diversificarea compoziției pădurilor
Una dintre concluziile repetate ale cercetărilor europene este că pădurile alcătuite din mai multe specii rezistă mai bine la secetă decât monoculturile. Arborii folosesc diferit apa din sol, ocupă nișe ecologice diferite și răspund diferit la stres climatic.
Germania, Elveția și Austria investesc masiv în transformarea pădurilor uniforme în arborete amestecate.
Pentru România, această direcție este favorabilă deoarece multe ecosisteme naturale au deja o structură diversă. Problema este că aceasta trebuie conservată și extinsă. De aceea, în managementul Romsilva trebuie reinstalat profesionalismul și eliminat haosul provocat de deciziile din ultimii ani, în special de cele impuse de domnișoara ministru Diana Buzoianu! Dacă se va face liniște și ordine la Regie, administratorii și proprietarii de păduri private se vor conforma automat!
Regenerarea orientată către climatul viitor
O a doua tendință importantă este alegerea proveniențelor genetice și a materialului forestier de reproducere nu doar în funcție de clima actuală, ci și de cea estimată pentru următoarele decenii.
Conceptul poartă denumirea de „migrație asistată” și este deja analizat sau aplicat în mai multe state europene. Ideea este simplă: pădurile plantate astăzi trebuie să supraviețuiască și în 2070, nu doar în 2026.
Lucrări silvice pentru reducerea stresului hidric
În multe regiuni europene, lucrările de răritură devin instrumente importante de adaptare climatică. Reducerea competiției excesive dintre arbori permite fiecărui exemplar să dispună de mai multă apă și de mai multe resurse în perioadele de secetă. Această abordare este deja folosită pe scară largă în Europa Centrală (Polonia, Cehia)
Monitorizarea timpurie a uscărilor
Teledetecția, imaginile satelitare și sistemele de avertizare timpurie sunt utilizate tot mai frecvent pentru identificarea zonelor aflate în stres înainte ca uscarea să devină ireversibilă.
România dispune deja de o infrastructură tehnică semnificativă, avem și foarte buni specialiști, însă integrarea datelor într-un sistem operațional național rămâne o provocare pentru viitorul ministru al Mediului și nu numai.
Ce ar trebui să facă România?
În loc să transforme rezultatele într-o nouă dispută ideologică între „se taie tot” și „nu se taie nimic”, România ar putea folosi aceste date pentru a construi prima strategie națională serioasă de adaptare climatică a pădurilor.
Aceasta ar trebui să includă:
- cartografierea națională a fenomenelor de uscare;
- monitorizarea anuală a mortalității arborilor;
- promovarea arboretelor amestecate;
- programe de cercetare privind proveniențele forestiere adaptate secetei;
- extinderea regenerării naturale acolo unde condițiile permit;
- integrarea datelor IFN cu imaginile satelitare și sistemele de avertizare timpurie;
- prioritizarea conservării solului forestier și a regimului hidrologic local.
Miza următorului deceniu
Pădurile României continuă să reprezinte unul dintre cele mai importante active naturale ale Uniunii Europene. Suprafața crește, biomasa crește, iar funcțiile ecologice majore se mențin. În același timp însă, climatul începe să impună reguli noi, iar succesul silviculturii nu va mai fi măsurat exclusiv prin cât lemn produce pădurea, ci prin capacitatea acesteia de a rămâne sănătoasă într-un mediu tot mai ostil.
Poate că adevărata lecție a Inventarului Forestier Național nu este aceea că pădurile României sunt mai multe sau mai puține decât credeam. Poate că lecția este alta: în secolul XXI, cea mai dificilă misiune nu va fi să creștem pădurea, ci să o ajutăm să reziste.
Vedeți și CIFRELE IFN III
